Ajică şi suporterii Ştiinţei. Vieţi paralele, deşi atât de coincidente. Fiecare cu suferinţa lor. El suferă când îl ameninţă secretara că-l părăseşte. Noi suferim când el îşi lustruieşte ciocatele de cocalar cu istoria acestui club.
Sărbători nefericite. Le-am pierdut numărul. Catastiful, neîncăpător, a refuzat şi el, în semn de protest, să mai ţină deprimanta evidenţă. Încă o dată, a câta oară, suporterii Craiovei au parte de un Crăciun trist. Sunt descumpăniţi, neliniştiţi, deznădăjduiţi. Adică sunt suporterii Craiovei.
N-o spunem ca şi cum ar fi ceva normal, ca şi cum ar trebui să ne acceptăm resemnaţi soarta. Nu, pentru că deşi pare implacabil, destinul acestei echipe este stabilit de oameni, nu de divinităţi nemiloase. Deşi asta se visează, Mărin nu e vreun zeu. E un om, şi chiar un ticălos mai mare decât alţi înaintaşi ai săi. Crăciunul ăsta e trist din cauza lui. Încă unul.
Hai ceau şi ţineţi cont că leru-i ler! Măry Crizmăs, gingălbel...
