Deşi Ajică sparge la impresie câteva mii de euro de ziua sa, pentru a-şi sublinia bunăstarea convocând manelişti care să bage „solo”-uri în faţa camerelor de luat vederi, el a uitat de aniversarea „brend”-ului pe care îl deţine, 60 de ani de la primul joc susţinut de legendara echipă din Bănie.
Ocupat cu vânzarea de jucători către cluburile bucureştene, cu interzicerea fanilor pe stadioanele ţarii şi cu declaraţiile despre tot ce mişcă în fotbal, Minciunelu nu a fost în stare să organizeze un meci festiv, un amical cu vreo echipă importantă, sau să celebreze în vreun fel acest moment istoric.
Aşteptăm meciul cu Timişoara, când sperăm ca măcar crainicul să anunţe în difuzoare că „acum o săptămână şi ceva, clubul nostru a împlinit 60 de ani”…
5 sept. 2008
A vorbit şi „nea Adi”, că e şi el om...
După o declaraţie cu care intrase oarecum în normalitate şi prin care îşi arăta sprijinul pentru timişoreni în faţa sancţiunii FIFA, nenea „preşedintele” a căzut din nou în penibil.
Pentru că de investiţii în echipă nu poate fi vorba, singurii bani plătiţi fiind pe salarii, dar acoperiţi aproape dublu de drepturile TV, Minciunelu a simţit din nou nevoia de a se băga în seamă gratuit şi şi-a dat din nou cu părerea, singurul lucru pe care îl mai face în ultimul an şi jumătate.
Ajică este mai mult ziarist de o bună bucată de vreme, el obişnuindu-ne cu comentarii zilnice, majoritatea ignorate de toată lumea, despre orice se întâmplă în fotbalul românesc. Azi, Minciunelu s-a băgat ca musca-n lapte şi în scandalul de proporţii Iancu-FRF, acordarea declaraţiilor excitându-l pe Minciunelu mai ceva ca o femeie:
„Nu spun că n-ar fi adevărat ce spune Iancu, dar nu cred că Mircea Sandu poate fi capabil de asemenea fapte. Personal, nu cred în această variantă pe care Iancu o susţine, în acest scenariu cum că Mircea Sandu ar fi luat bani. Sandu nu ar fi capabil să ceară bani cuiva. În această privinţă nu mai sînt pe acelaşi palier cu Marian Iancu”.
Probabil că pe nimeni nu interesează „palierul” pe care se afla acum Minciunelu, nici măcar pe suporterii Universităţii. Vorbind neîntrebat, nea Adi a mai bifat o intervenţie fără sens în speranţa că „se va pune bine cu toată lumea”, amestecându-se şi el într-un conflict mult prea mare şi la care se uită, din biroul său de vizavi de Minerva, ca furnica la elefant.

Transferuri, la Crăciun…
Antrenorul Universităţii ne-a dat astăzi de ştire că deşi ar putea aduce jucători liberi de contract începând de acum, lotul pe care îl pregăteşte nu va fi întărit cu nici un fotbalist până la iarnă. Adevărul din spatele acestei declaraţii este următorul: Ajică Minciunelu l-a „pasat„ pe Nicolo până la iarnă, iar tehnicianul s-a conformat fără să crâcnească.
Italianul a spus că Ştiinţa va efectua transferuri după ce se va termina turul de campionat: „Este posibil să fie străini sau români, deocamdată nu ştim. Avem doi accidentaţi, e vorba de Baird şi Wobay, însă îşi vor reveni. Pot să vă spun că deocamdată nu transferăm pe nimeni şi de abia din iarnă vom discuta despre acest subiect. Sunt jucători de valoare şi în Italia, care sunt liberi de contract şi cu siguranţă ar face faţă rigorilor campionatului din România. Fotbaliştii din Italia s-ar adapta la Craiova, dar vom discuta despre asta în iarnă”.
Din declaraţia sa deducem că, evident, Napoli doreşte să aducă jucători din peninsulă în pauza de iarnă şi nu ne rămâne decât să sperăm că Minciunelu se va ţine de promisiune şi îi va pune la dispoziţie măcar o minimă sumă de bani pentru transferuri, care să acopere salariile unor jucători de valoare, chiar şi liberi de contract, dar care au cunoscut Serie A şi pe care antrenorul Craiovei îi are în vizor.

Comicele combinații ale măscăricilor Charlie și Gogoașă
Pușcăriaș în Italia pentru infracțiuni cu carduri, "Charlie" a făcut arest preventiv și în România, el fiind un fel de papițoi a...
-
Vineri după amiază, echipa familiei Mititelu a avut meci la fotbalul de județ. Nu știau că mai pe seară le vine sentința și că barosanul c...
-
Mulguţa. Lărguţa. Craiolguţa. Clone. Moralitate. Echipe adevărate. Curve. Mentalitate. Prostituţie. Trădare. CUVINTE mari şi grele. Dar GO...
-
În ultima perioadă mai mulți suporteri ne-au transmis mesaje cu amănunte despre incidentele de la Brașov - din meciul de Cupa României...