Suspect de calm, Minciunelu anunţă tragedia: el ne mărturiseşte că e posibil să ducă Universitatea Craiova din nou în liga a doua. Ajică e ori inconştient, ori deja a dat startul unei noi diversiuni. Doar dacă e alienat mintal, Mărin nu-şi dă seama că retrogradarea Ştiinţei va însemna punctul final al carieriei sale de vedetă TV.
Comportamentul booveanului e mult prea dubios. Îi spune cu nonşalanţă lui Piţi că nu mai are bani să le dea fotbaliştilor străini, aşa că aceştia vor pleca, iar după ce managerul face public acest lucru, Mărin vine şi confirmă dezvăluirea managerului, riscând să devină inamicul public numărul 1.
Şi apoi, în contradicţie cu posibila pierdere a bulgarilor şi a lui Dilevski, Mărin face pe prostu’, explicând că nu dă el fotbalişti rivalelor chiar dacă riscă să nu-şi poată acoperi datoriile şi Universitatea să retrogradeze. El joacă rolul mincinos de patron-suporter, care pretinde că nu-şi poate călca pe inimă să trădeze culorile clubului, bla, bla, bla... În realitate, Mărin e un impostor care vinde iluzii suporterilor creduli. El deja a făcut acest pas al trădării când l-a vândut pe Andrei Ionescu la steaua (minţind că acesta a vrut să plece, când el de fapt îl propunea idolului său Jiji, aşa cum chiar ciobanul a explicat ulterior). Sau când l-a scos la mezat pe Bornescu prin acea diversiune, împuşcând doi iepuri: a scăpat de un salariu baban şi a şi încasat o sumă frumuşică pentru un portar care nu mai era aşa de tânăr şi nici de neînlocuit.
Conştienţi că e capabil de orice, nu trebuie să excludem nici o clipă posibilitatea ca Mărin să-i întindă o cursă lui Piţurcă! Văzând ce priză are la public şi gândindu-se că prezenţa sa l-ar trece mereu pe el în plan secund, booveanul ar putea să joace periculos pentru echipă doar ca să scape de manager! Chiar dacă nu putem băga mâna-n foc, CRAIOVASPORT nu exclude posibilitatea ca personajul Mărin să fi început să joace într-o nouă piesă de teatru, după un scenariu abil realizat de boovean şi lacheii din Brigada Diverse.
“Deja principala problemă a Craiovei nu mai e dacă pleacă sau nu Piţurcă”, i-a spus Mărin lui Sa-muilă. Afirmaţia e menită să creeze o stare de extremă tensiune în rândul suporterilor, ca mai apoi, dacă managerul va părăsi Ştiinţa, resemnat de minciunile ospătarului, Ajică să anunţe triumfător că el este singurul care se sacrifică şi nu părăseşte corabia la greu, pentru ca, făcând brusc rost de un avans din banii de la ANRP, să evite falimentul în ultimul moment. Aşa, speră Mărin, fanii vor rămâne cu bucuria de a fi evitat catastrofa şi vor uita de pierderea lui Victor Piţurcă, singurul profesionist desăvârşit care a venit la Ştiinţa în perioada booveană.
E deci posibil ca trogloditul din Booveni să vrea să mute toată atenţia pe o posibilă retrogradare a echipei (pe care nici măcar nu ne gândim să o luăm în calcul), pentru ca eventuala plecare a lui Piţurcă să treacă aproape neobservată.
Comicele combinații ale măscăricilor Charlie și Gogoașă
Pușcăriaș în Italia pentru infracțiuni cu carduri, "Charlie" a făcut arest preventiv și în România, el fiind un fel de papițoi a...
-
Vineri după amiază, echipa familiei Mititelu a avut meci la fotbalul de județ. Nu știau că mai pe seară le vine sentința și că barosanul c...
-
Mulguţa. Lărguţa. Craiolguţa. Clone. Moralitate. Echipe adevărate. Curve. Mentalitate. Prostituţie. Trădare. CUVINTE mari şi grele. Dar GO...
-
În ultima perioadă mai mulți suporteri ne-au transmis mesaje cu amănunte despre incidentele de la Brașov - din meciul de Cupa României...