Primit cu urale în Craiova din disperarea oamenilor, care văd în el ultima speranţă a unei normalităţi pe care Ştiinţa n-a mai cunoscut-o de mult, Piţurcă a devenit un fenomen social. A readus la stadion oameni care nu mai puteau suporta mizeriile lui Mărin. Mai violent sau pur şi simplu sancţionându-l prin absenţă, suporterii îi reproşau preşedintelui-despot lipsa crasă de viziune (e un cincinal de când promite că vom fi o echipă puternică, dar noi suntem mereu în construcţie în timp ce Clujul şi Urziceniul au jucat în Liga Campionilor), lipsa totală de respect faţă de suporteri sau foste glorii care-şi permiteau să-i contrazică paranoia, murdărirea imaginii acestui club transformat în circul său personal, apoi în vector al unor campanii electorale conform intereselor sale strict personale şi financiare, pornirile dictatoriale asociate cu momente penibile în care îl imita în detaliu pe ciobanul de la steaua, minciunile devenite ceva cotidian, sau chiar (ce nesimţiţi şi suporterii ăştia!) calităţile sale de antrenor!
Ce-a fost în capul lui Mărin atunci când a discutat cu Piţurcă despre venirea acestuia la Ştiinţa? Nici atunci el nu s-a dezminţit… şi-a urmărit strict interesul personal: intuind că nu mai era mult până când toţi jucătorii şi-ar fi depus memorii, pentru că lunile de neplată a salariilor se adunaseră periculos de multe, el şi-a dat seama că Piţurcă era omul de la care putea veni salvarea. Fostul selecţioner era probabil singurul om care putea face o infuzie de capital, salvându-l de la înec. Apoi, priceperea lui Piţurcă îi asigura şi o zestre de puncte, la adăpostul cărora să aibă un sfârşit de campionat fără emoţii în cazul în care ar fi decis să se debaraseze de el când nu mai avea nevoie de ajutor. Mărin a împuşcat aşadar 2 iepuri dintr-o lovitură.
Ca un bonus, la toate astea am putea adăuga şi orgoliul său rănit de mare antrenor-tactician, care nu a rezistat tentaţiei de a încerca să compromită şi el un nume mare din tagma antrenorilor (aici seamănă cu ciobanul ca două picături de apă) - primul astfel de nume în cazul lui Ajică, tocmai pentru a-şi spori autoritatea şi a putea spune şi el o frază becaliotă de genul: “păi dacă nici ăsta nu a reuşit, nu am decât să mă bag io la echipă, pac-pac, că mai mult ca mine nu vrea nimeni binele lu’ echipa asta”.
După nici 3 luni de când Victor Piţurcă a acceptat să vină şi să-l scape de retrogradare şi de furia mulţimii dezlănţuite în eventualitatea repetării unui nou astfel de moment, Mărin n-a mai rezistat.
A început cu atacuri disimulate (declaraţii ticluite după înfrângeri, comentarii postate pe eso de el şi lacheii săi frustraţi), sau mai directe (catalogând drept ruşinos schimbul de cuvinte dintre Piţurcă şi elefantu’ Marean), a încercat şi lovituri cu manta (re-“înfrăţirea” cu ciobanul din Pipera-acum un duşman declarat al lui Piţurcă, menită să-l enerveze pe antrenor). Apoi, când evoluţia echipei l-a forţat, a jucat şi rolul patronului mereu alături de echipă şi super-optimist, lăudând munca lui Piţi. Dar, profitând şi ascunzăndu-se în spatele momentului euforic, a găsit un prilej tocmai bun de a pune presiune pe managerul general, anunţând că vom termina campionatul între primele 3 echipe. Cu alte cuvinte, i-a şi stabilit obiectivul lui Piţurcă în subconştientul public, urmând ca orice eventuală clasare inferioară să constituie un nou cap de acuzare.
Minciunelu are în minte şi un alt aspect: anume acela că idolul său de la stâna din ghenă a făcut acelaşi lucru: l-a dat afară pe Piţurcă, poate nu direct, dar prin atitudinea sa, metodă brevetată şi dusă la perfecţiune de cioban şi preluată imediat de văcarul nostru.
Aşa că atunci când îşi evaluează mutările şi întoarce pe toate feţele variantele posibile împreună cu slugile sale (cancelaru’, valetu’...), îşi face singur curaj gândind cam aşa:
“dacă Gigi a putut, eu de ce n-aş putea? Mă lupt cu valul uriaş de nemulţumire şi de ură care se va naşte împotriva mea şi poate cu timpul lumea va uita. Încep o propagandă feroce cu slugile mele, valetu’, cancelaru’, flocosu’, şocâtele...
Invadez toate emisiunile sportive şi fac spume la gură şi ăia nu o să mă contreze, ei sunt mulţumiţi că intru şi le fac rating, oricum nu îi interesează pe ei prea mult soarta Craiovei. Pun la cale în amănunt o variantă care poate va mai avea vreun ecou în mintea măcar a unora dintre suporteri, ca de exemplu că Piţurcă ne-a trădat şi ar fi vrut să ne vândă jucătorii de mare valoare, iar eu nu am putut să-l las să facă asta, bla bla... Păi cum să vină el acum să distrugă munca mea de cinci ani? Poate mai sunt naivi care pun botu’, aşa că merg mai departe şi spun că de fapt totul a fost un plan bine pus la punct de Piţurcă şi Becali, ca să vină să ne fure jucătorii…
Şi mai scot, că sunt inventiv. Dacă e nevoie şi văd că nu merge cu abureala asta, poate mut iar echipa, încerc pe la Caracal sau pe la Vâlcea (bag şi vrăjeala că suntem acasă la fraţii Costea, etc).”
PS. După ce îşi va vedea redate în CRAIOVASPORT toate gândurile sale, transfigurat, Mărin va suna adunarea şi va ordona verificarea în amănunt a biroului său, convins că sunt ascunse pe undeva microfoane. Alb ca varul, el va căuta laolaltă cu slugile, iar după câteva ore de scotoceli, timp în care va fi răsturnat toate cele cu curu-n sus, se va cufunda într-o lungă reverie şi, fără să mai poată silabisi ceva, se va transforma pe viaţă într-un fan CRAIOVASPORT.
PPS. Ce-am scris la PS. a fost o aroganţă.
