Orgoliul de oltean tu l-ai uitat
Stai capră la brutar, băi Buzărine
Te cumpără oricine cu-n cârnat!
Mai ţii tu minte, dragă Buzărine
Pe vremea când Mărin n-a cotizat
Ce-i mai dădeaţi la muie în “Gaetă”
Adică în ziarul vostru de căcat?
Zici că eraţi peluza sud, pe bune,
Şi coana Gheonoaia vă-ndemna
Mărin se ţinea tare, nu Aline?
Nu ştia cum e mersu’, nu-i aşa?
Dar când s-a dat pe brazdă ospătarul,
Şi la matroana voastră a cotizat
Şi-apoi v-a dat şi circ şi tot tacâmul...
De-atunci îi sugeţi pula ne-ncetat!
Te-ai dus pe la Brăneşti, dom’ gazetar
Dar de deştept ce-ai fost, şi priceput
Tu i-ai băgat direct în B şi pe-ăia,
Mai mult, nea Buzărine, n-ai putut…
Oltenia, eterna Terra Nova,
E imnul nostru şi va fi mereu
Indiferent dacă îţi place ţie
E imnul nostru, sfânt ca Dumnezeu!
Şi l-am cântat mereu, de când ne ştim,
Oricând, indiferent de vânt şi ploi
E imnul Ştiinţei, dragă Buzărin
Şi ŞTIINŢA din Craiova SUNTEM NOI!
E imnul nostru, stema e a noastră,
Cu noi sunt toţi cei care au scris cândva
Istoria nebună alb-albastră,
Craiova suntem noi, CRAIOVA MAXIMA!
Te-ai aliat acum cu Mironică,
Cel ce făcea clăbuci la gură-n ritm
Tot înjurând cu foc la Păunescu
Şi-acum îi pasă sclavului de imn?!
Şi i-a scuipat sicriu-n ziua morţii
Când noi cu toţii i-am fost la căpătâi
Şi tu, şi Mironică… sugeţi pula,
NOI suntem VECHEA ŞTIINŢA, CEA DINTÂI!
Oltenia, eterna Terra Nova,
În inimi mereu imnul l-am avut
În timp ce tu ziceai chiar şi “Hai steaua!”
Căci la televizor noi te-am văzut.
Vei spune acum că deh… e meseria
Şi că tu porţi în suflet Terra Nova
Dar eşti de fapt o curvă, Buzărine,
Ne e ruşine că eşti din Craiova!
Şi nu vă place Ştiinţa adevărată
Nu-i de mirare, ştim şi noi de ce
Nu mai produce circ Craiova noastră
Şi-audienţă marca oteve…
Trageţi cu dinţii de Mărin acuma,
L-aţi pune preşedinte de-aţi putea,
Sau chiar în locul lui Isus, pe cruce,
El e icoana voastră, slugi de mucava!
Da, noi suntem haiducii de pe Jiu,
Cei care ne-am luat clubul înapoi
Şi albul şi albastru-s ale noastre,
Culorile cu care-am crescut noi!
Dar la OSIM nu noi înregistrăm,
Pesemne c-ai uitat, măi Buzărine
Ce impostor a-nregistrat 5 steme…
Stai calm, te-nregistrează mâine şi pe tine!
Pe vremea când Mărin n-a cotizat
Ce-i mai dădeaţi la muie în “Gaetă”
Adică în ziarul vostru de căcat?
Zici că eraţi peluza sud, pe bune,
Şi coana Gheonoaia vă-ndemna
Mărin se ţinea tare, nu Aline?
Nu ştia cum e mersu’, nu-i aşa?
Dar când s-a dat pe brazdă ospătarul,
Şi la matroana voastră a cotizat
Şi-apoi v-a dat şi circ şi tot tacâmul...
De-atunci îi sugeţi pula ne-ncetat!
Te-ai dus pe la Brăneşti, dom’ gazetar
Dar de deştept ce-ai fost, şi priceput
Tu i-ai băgat direct în B şi pe-ăia,
Mai mult, nea Buzărine, n-ai putut…
Oltenia, eterna Terra Nova,
E imnul nostru şi va fi mereu
Indiferent dacă îţi place ţie
E imnul nostru, sfânt ca Dumnezeu!
Şi l-am cântat mereu, de când ne ştim,
Oricând, indiferent de vânt şi ploi
E imnul Ştiinţei, dragă Buzărin
Şi ŞTIINŢA din Craiova SUNTEM NOI!
E imnul nostru, stema e a noastră,
Cu noi sunt toţi cei care au scris cândva
Istoria nebună alb-albastră,
Craiova suntem noi, CRAIOVA MAXIMA!
Te-ai aliat acum cu Mironică,
Cel ce făcea clăbuci la gură-n ritm
Tot înjurând cu foc la Păunescu
Şi-acum îi pasă sclavului de imn?!
Şi i-a scuipat sicriu-n ziua morţii
Când noi cu toţii i-am fost la căpătâi
Şi tu, şi Mironică… sugeţi pula,
NOI suntem VECHEA ŞTIINŢA, CEA DINTÂI!
Oltenia, eterna Terra Nova,
În inimi mereu imnul l-am avut
În timp ce tu ziceai chiar şi “Hai steaua!”
Căci la televizor noi te-am văzut.
Vei spune acum că deh… e meseria
Şi că tu porţi în suflet Terra Nova
Dar eşti de fapt o curvă, Buzărine,
Ne e ruşine că eşti din Craiova!
Şi nu vă place Ştiinţa adevărată
Nu-i de mirare, ştim şi noi de ce
Nu mai produce circ Craiova noastră
Şi-audienţă marca oteve…
Trageţi cu dinţii de Mărin acuma,
L-aţi pune preşedinte de-aţi putea,
Sau chiar în locul lui Isus, pe cruce,
El e icoana voastră, slugi de mucava!
Da, noi suntem haiducii de pe Jiu,
Cei care ne-am luat clubul înapoi
Şi albul şi albastru-s ale noastre,
Culorile cu care-am crescut noi!
Dar la OSIM nu noi înregistrăm,
Pesemne c-ai uitat, măi Buzărine
Ce impostor a-nregistrat 5 steme…
Stai calm, te-nregistrează mâine şi pe tine!