27 mar. 2012

E om, nu animal!

Alin Fornade, despre abuzurile noii forţe de represiune a statului dictatorial: jandarmeria.

ALIN FORNADE: E om, nu animal!   

E o imagine greu de uitat. Dintr-o dată ne-am întors în timp. Dacă aţi privit la ştiri imaginile de la mitingul fanilor olteni, întrerupt brutal de jandarmi, l-aţi văzut pe tânărul acela brunet, cu aer de hipiot, tras de păr de oamenii în uniformă şi cu ţigara în gură şi târât ca un animal spre dubă. Orice ar fi făcut acel rocker, chiar şi dacă ar fi aruncat o fumigenă, nu se justifică intervenţia brutală a jandarmilor. Putea să fie prins zdravăn de braţe şi condus spre secţie, nu era necesar să fie smotocit în piaţa mare. Bine că nu l-au şi tuns, ca în epoca de tristă amintire.

În Legea Jandarmeriei Române, 550/2004, la articolul 37 se precizează că "în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, personalul din Jandarmeria Română are obligaţia să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului". Iar în articolul 5 din Declaraţia Drepturilor Omului scrie că "Nimeni nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante". Am asistat la un tratament degradant şi umilitor pentru acel fan al Craiovei. A fost un moment ruşinos.

Într-o ţară unde "bătaia e ruptă din Rai" suntem obişnuiţi să trecem cu vederea un gest aparent minor. Un fan, adică un huligan pentru snobi, a fost tras de păr de jandarmi. Mare lucru! Dacă le lipseşte bătaia,îi rog pe jandarmi să-şi organizeze gale de K1, să nu-şi descarce nervii şi frustrările pe fani şi pe ziarişti. Cu astfel de reprezentanţi ai legii, nu mă simt în siguranţă. Ar fi cazul să-şi schimbe metodele de lucru, nu ar fi exagerat să-i ceară scuze suporterului Universităţii.

Între timp libertatea noastră se răstrânge. Pe stadioane nu mai poţi afişa decât banerele acceptate de cenzură. Televiziunile transmit meciurile cu pumnul în gură. Azi-mâine, în numele "Legii lui Mitică", stewarzii vor urca la masa presei şi vor confisca laptopurile celor care îi critică pe Dragomir şi pe Sandu. Sau vor sustrage literele intrigante din tastatură, să nu poţi să mai scrii "Demisia!" "Puşcărie" sau "Brutărie". Azi, flutur o batistă albă şi pentru Jandarmeria Română.






Mitingul celor puţini

Manifestaţia de sâmbătă s-a terminat printre gazele şi pulanele jandarmuiştilor, lăsându-l pe Mărin Minciunelu nerezolvat şi total nemulţumit de rezultat.






S-a consumat, aşadar, şi mitingul de la bucureşti.

Lume a fost puţină, foarte puţină. Trebuie să menţionăm că din Craiova, din postura de organizatori ai acţiunii, membrii peluzei sud au plecat într-un număr ridicol de mic: 2 autocare şi 2 microbuze. Adică nici 150 de inşi, pentru că într-un autocar intră maximum 45 de persoane, iar într-un microbuz cel mult 20...

Fapt care arată cât de “numeroase” sunt grupările de acolo şi care contrazice încă o dată afirmaţia unui băiat de la peluza sud, care scria la o postare anterioară că “dacă peluza sud nu era prezentă la mitingul organizat de Sezione, mai mult de 100 nu eraţi”.

Să comentăm niţel ceea ce s-a întâmplat la faţa locului.


Bannere cu Roşia Montană şi scandări contra lui Băsescu. Doar Obama a scăpat de furia protestatarilor...

Sâmbătă, la bucureşti, Sandu şi Dragomit au fost doar ţintele predilecte. Aşa cum ne aşteptam, s-a strigat şi împotriva booveanului, dar până la urmă s-a protestat împotriva a tot şi toate, spre oftica booveanului. Singurele cauze care au rămas neapărate au fost cele ale balenelor şi urşilor polari.

Nimic de zis, Roşia Montană trebuie salvată, dar cu tot respectul şi cu toată susţinerea pentru cei care apără această cauză, Roşia Montană putea fi salvată altă dată. Da, şi dictatorul Băsescu trebuie să plece, dar nu era cam mult să fie el gonit chiar sâmbătă? Nu sunt cam multe de rezolvat în doar două ore ale unei după-amieze de primăvară, în care se presupune că ar fi trebuit să se ceară afilierea firmei “copiilor copiilor” lui Mărin? Ce treabă avea Băsescu cu mitingul “pentru Ştiinţa”? Chiar dacă marinarul e cel mai despotic, mai demagog şi mai nociv preşedinte post-Ceauşescu, care era rostul aducerii numelui său în discuţie atunci şi acolo?

Când faci un miting, dacă îţi doreşti cu adevărat să obţii ceva, trebuie să ştii exact ce vrei şi să încerci să convingi că ai dreptate. Să faci un miting pentru ceea ce crezi sau pretinzi că e cauza Craiovei şi să începi să protestezi acolo împotriva a tot ceea ce mişcă e absurd şi total neproductiv. De la pancartele cu Roşia Montană, la scandările anti băsescu ori anti-jandarmuişti (vorbim de momentul anterior atacului bestiilor negre), toate astea arată cât de prost e condusă galeria care ar trebui, înainte de toate, să apere interesele Universităţii Craiova. Practic, dintre cei contestaţi a lipsit doar Obama.


Mai puţini ca niciodată

Nu e oarecum jenant ca o galerie ca a Craiovei şi o peluză precum cea din Bănie să poată trimite la un miting doar 150 de persoane? Bun, se va spune poate că mitingul a avut loc la bucureşti şi de aceea au plecat atât de puţini. Dar nu e jenant ca o galerie de talia celei oltene să nu fie în stare să organizeze decent un miting? Când s-a luat hotărârea ca manifestaţia să aibă loc în bucureşti, nu trebuia să se ştie exact pe ce număr de participanţi te poţi baza? Care a fost raţiunea stabilirii locaţiei? De ce să te duci la bucureşti în doar 100-150 de persoane de la Craiova şi să pari un grup de rătăciţi?

Cu siguranţă liderii, care-şi cunosc bine masele, ştiau ce va fi. Atunci cine a luat această decizie, gândindu-se exclusiv la interesul propriu? Fără supărare, dar e umilitor pentru un simbol ca Universitatea Craiova să adune doar 350 de oameni într-un oraş ca bucureştiul, unde la meciurile Craiovei vin de fiecare dată multe mii de fani locali.

Dar dacă ne aşteptam la multe dintre acestea, trebuie să recunoaştem că momentul în care a fost contestat Victor Piţurcă ne-a surprins total. Nu pentru că am fi crezut că înregistratorii au coloană vertebrală, dar măcar pentru că bănuiam că mai au un dram de jenă.
De ce să-l înjuri pe Piţurcă? Oare care e logica şi care e coerenţa în a-l înjura pe cel căruia acum un an îi cereai aproape în genunchi să te ajute să scapi de ospătar, în orice fel cu putinţă. Culmea, cei care au strigat la bucureşti împotriva lui Piţurcă sunt aceiaşi care îl implorau să facă orice numai să ne scape de dictatorul dezaxat Minciunelu.

Cu toate defectele sale, Piţurcă e un om care a venit să ajute Craiova. E singurul antrenor din România care nu s-a lăsat călcat în picioare de patronii circari. Într-o altă ţară, normală la cap, un personaj de genul lui Piţurcă ar deveni idolul fanilor scârbiţi de Borci, Becali, Ianci sau Minciunei. Suntem însă siguri că suporterii obişnuiţi îl apreciază pe Piţurcă atât pentru încăpăţânarea de a nu fi sluga vreunui patron, cât şi din punct de vedere profesional. Iar dovada clară e chiar faptul că în momentul în care a fost lansat acest cor anti-Piţurcă, destui dintre cei prezenţi au început să părăsească piaţa.

Apoi, având în vedere că Mărin a tot repetat că srl-ul boovean e al său şi al copiilor copiilor săi, reprezentanţii peluzei sud se contrazic pe ei înşişi când strigă “Ştiinţa suntem noi”. Păi ori sunt ei Ştiinţa şi merită o echipă care să-i reprezinte, ori Ştiinţa e firma lui Mărin pe care încercau să o reafilieze în piaţă şi atunci pot continua să lupte pentru afilierea firmei boovene la ce entitate vor ei?


Nemulţumit de rezultatul mitingului, circarul a răbufnit la TV

Ideea este foarte bună, dar părerea mea este că este puţin cam târzie şi ar fi putut să o facă şi ei cam cu 8 luni mai devreme. Mitingul este binevenit, suporterii Craiovei trebuie să-şi facă auzită vocea. Ştiţi cu toţii că Universitatea are suporteri foarte mulţi şi foarte fanatici. Chiar dacă mă înjură şi pe mine, sunt şi eu responsabil pentru soarta clubului, dar insist să nu fiu pus în aceeaşi oală cu Mircea Sandu si Mitica Dragomir, pentru că nu este corect. Eu sunt om care a băgat foarte mulţi bani în fotbal, iar ei au doar au profitat şi au câştigat foarte mulţi bani de aici”, asta declara Mărin înainte de miting.

Circul e însă de o savoare absolut unică în dramatismul ei, având în vedere că diabolicul Minciunelu, total nemulţumit de rezultatul protestului, n-a mai suportat ambiguitatea care răzbătea dintre pulane, gaze şi scandări anti-Băsescu şi s-a simţit nevoit să explice el, în direct la televiziuni, ce ar fi trebuit să facă protestatarii:

Nu mă interesează ce au făcut aceşti suporteri la Bucureşti! Sunt manipulaţi de Solomon. Ştiu sigur că el le-a pus la dispoziţie autocarele să vină la Bucureşti, pentru a striga împotriva mea. Eu bag 23 de milioane în fotbal, am fost cel mai cinstit patron din Liga I şi vine să mă înjure Blondu’ la Bucureşti? Ei nouă luni de zile nu au făcut niciun miting, fac acum. Nu mă deranjează că m-au înjurat pe mine, ci sunt supărat că au decredibilizat clubul. Craiova are galerie ca lumea. În Bucureşti, veneau câte 5.000, aşa au venit 200 şi s-au luat la bătaie cu jandarmii. Deci noi vrem aplicarea legii, nu trebuia să-njurăm şi să ne batem cu jandarmii ca să nu mai fim credibili şi să fim noi un fel de oaia neagră., a răbufnit Mărin, traducând în fraza finală ceea ce trebuia să transmită acţiunea de la care aştepta atât de multe. Unde mai pui că e şi foarte amuzant să-l vedem pe Ajică încercând să ne arate că nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase.


ACAB, aşa e, dar cum e cu înregistrarea?

Cu riscul de a părea insistenţi, revenim cu o întrebare pe cât de legitimă, pe atât de ignorată de liderii galeriei: Când veţi clarifica mizeria şi îl veţi denunţa pe “colaboratorul” lui Minciunelu din rândurile voastre, dragi colegi de tribună alb-albastră? Pentru că atâta timp cât el e printre voi, ştim sigur că interesele boovene sunt bine apărate, iar asta nu face decât să descalifice orice acţiune a voastră.

Nu ne putem limita la a invoca sintagme ca “mentalitatea ultras” şi la a ne ascunde în spatele unor sloganuri ca “All Cops Are Bastards”. Oare a oferi patronului înregistrări contra cost e tot “mentalitate ultras”?

Cei mai mulţi dintre suporterii Universităţii Craiova au ales să nu vină în stradă ca să ceară un viitor luminos pentru firma ospătarului. Chiar dacă s-a bucurat şi de prezenţa câtorva zeci bune de susţinători ai altor echipe, mitingul de pe 24 martie a fost, putem spune, mitingul celor puţini. Au fost puţini pentru că puţini sunt şi membrii facţiunilor din galerie. Şi pentru că ei nici măcar nu mai au credibilitate în rândul maselor largi de suporteri, pe care ar trebui să le capaciteze şi să le atragă de partea lor.

Dar e greu să urmezi nişte oameni care nu mai au credibilitate şi care cred că “mentalitatea ultras” e atunci când înregistrezi antrenorul pe care-l implori să te salveze şi apoi dai înregistrarea pentru bani patronului de care spui că vrei să scapi şi pe care “oficial” îl conteşti.

E mai mult decât greu, e chiar imposibil. Aşa că până când galeria se va curăţa ea însăşi de lepre, imaginea persistă. Şi cu cât această etichetă de bişniţari cu portavoci rămâne mai mult lipită de aceşti băieţi, cu atât mai greu va fi de îndepărtat.


Bestiile jandarmuiste şi-au continuat şirul abuzurilor

Chiar dacă la final, trebuie să vorbim şi despre infractorii în uniforme. Pentru că jandarmeria s-a acoperit din nou de ridicol. A acţionat ca o veritabilă forţă de securitate şi ne-a arătat din nou că în România democraţia e doar un cuvânt abstract. Să goleşti pieţe pentru că 2 inşi beau bere e ceva ce poate revolta şi o gospodină. Dacă asta e recţie de forţă a statului de drept, atunci poate că ori noi am înnebunit cu toţi, ori această instituţie consumatoare de sume imense din buget ar trebui să dispară.

Sperând că nu a împrumutat totuşi prea multe din “obiceiurile” tatălui său, suntem solidari cu fiul de doar 17 ani al lui Viceroy, ca de altfel cu toţi cei care au avut de suferit în vreun fel de pe urma abuzurilor unor “ţestoase” cu pulane. Jandarmuiştii se transformă tot mai clar într-o adevărată plagă a societăţii româneşti, reprezentând principala forţă de represiune a unui stat care, în profunzimea organizării sale instituţionale, e aproape identic cu cel de dinainte de 1989.



Comicele combinații ale măscăricilor Charlie și Gogoașă

Pușcăriaș în Italia pentru infracțiuni cu carduri, "Charlie" a făcut arest preventiv și în România, el fiind un fel de papițoi a...