Cine s-a uitat ieri la TV a putut "admira" o imagine care vorbește de la sine despre vânduții care conduc peluza PUZ '97:
doi dintre aceștia, GOGOAȘĂ și POȘTAȘUL, pupându-i mâna brutarului Mititelu, stăpânul de care se agață disperate aceste lepre înfometate.
În timp ce împreună cu "prezervativele" din masa de manevră îl înjură pe la diverse ocazii doar ca să nu pară nimic suspect și lumea să nu îi acuze de ceva, în realitate aceste slugi sunt mereu la ordinul viermelui Mititelu, sursa lor de existență - via Baca.
După decizia instanței de săptămâna trecută, disperatul Mititelu i-a însărcinat să capaciteze cât mai mulți fraieri și persoane ușor manipulabile, pentru a vedea în ce măsură mai ține sub control peluza ai cărei lideri autoritari aveau acum câțiva ani promiși bani dacă ieșea PUZ-ul unor bălți.
Panicat, Mititelu încearcă să pară credibil urlând promisiuni în stânga și-n dreapta.
El aberează despre ultimatumuri date federației și ligii, prin intermediul unei scrisori pe care le-a trimis-o și în care le cerea 50 de milioane de euro ca să nu profite de o chichiță a legii (prin care ar putea fi scutit de taxa de timbru dacă acțiunea e intentată ulterior declarării stării de insolvență) și să nu deschidă proces și în civil...
El aberează despre ultimatumuri date federației și ligii, prin intermediul unei scrisori pe care le-a trimis-o și în care le cerea 50 de milioane de euro ca să nu profite de o chichiță a legii (prin care ar putea fi scutit de taxa de timbru dacă acțiunea e intentată ulterior declarării stării de insolvență) și să nu deschidă proces și în civil...
O scrisoare comică!!!!! 😝 😝 😝 😝 😝 😝 😝 😝 😝 😝 😝 😝 😝 😝 |
Noi însă ne dorim sincer ca impostorul de la Booveni să riște deschiderea unui proces în civil, pentru că oricum nu are nicio șansă să obțină ceva, iar distracția ne-ar fi asigurată.
Cea mai frumoasă ipoteză ar putea fi ca printr-o puțin probabilă, ca să nu spunem ca și imposbilă eroare judiciară de proporții, el să primească vreo despăgubire, pentru că în acel caz Mărin practic ar lupta pentru a obține banii care apoi vor merge la Pițurcă, omul care voia să ia campionatul cu bucătari rași în cap.
Chiar și în cazul în care un judecător cu mari probleme de percepție, care și-ar pierde complet busola și simțul realității, ar decide să acorde srl-ului falimentar despăgubiri, este absolut exclus ca acestea să depășească ordinul câtorva milioane de euro, valoarea reală a lotului retrogradant al lui Mărin.
Și 10 sau 15 milioane dacă ar câștica, din acești bani Mititelu și familia sa nu ar primi nici măcar 1 cent, pentru că totul ar merge la salariile restante, la stingerea datoriilor către bugetul de stat și la stingerea datoriilor către creditori, cu Victor Pițurcă în capul mesei, iar viermele chel e conștient de asta.
Prin urmare, manipulările boovene au ca unic scop doparea sclavilor cu iluzii pentru a-l ține în viață pe cel mai negru personaj din istortia fotbalului craiovean.
Iar la munca de teren au fost trimiși Blondu, Gogoașă, Poștașul, Cearli și noname-ul Paokara Simulescu (cel care se pare că urmărea posibile comisioane de pe urma unor vânzări ale virtualelor terenuri boovene, el făcând pe agentul imobiliar în viața de zi cu zi).