“Ştiinţa” trece printr-o terapie de şoc. Se poate şi mai rău?
Se poate!
Secvenţa e surprinsă în “Supleantul”, cartea în care Petru Popescu trage perdeaua şi dezvăluie povestea de iubire cu Zoia Ceauşescu. Aflat în Berlinul de Est, pentru o vizită de trei zile, scriitorul a fost “invitat” la un concert al formaţiei Led Zeppelin ce avea loc în Berlinul de Vest. “Sala” de concerte era o străduţă de lîngă zid, cu clădiri ce purtau încă urmele bombardamentelor din Al Doilea Război Mondial, cu ferestrele astupate de cărămizi. Vocea lui Robert Plant era inconfundabilă, iar rockerii est-germani ingenioşi reuşiseră să prindă imagini în direct cu ajutorul unor oglinzi montate pe stinghii.
Din Bănie aşa se vede. Fotbalul adevărat e dincolo de un zid inaccesibil. Echipa care bătătorea drumurile europene a ajuns în liga a treia. E ruşinos? Nu, e trist, e o dramă la care oraşul care îşi regla respiraţia după golurile “Ştiinţei” asistă pasiv şi vinovat. Nu ştim ce agendă au autorităţile locale dacă un brand ca Universitatea Craiova a fost abandonat în mîinile unui patron ce refuză să accepte evidenţa. Primarul din Timişoara şi parlamentarii bănăţeni au făcut lobby pentru Poli. Cristi Minculescu spunea că Universitatea are nevoie de un transplant de iubire. Oltenii au avut treburi mai importante. Din păcate, Păunescu, Domozină şi Oblemenco nu o mai pot apăra. Culmea penibilului a fost atinsă cînd a fost înregistrată convorbirea dintre suporteri şi selecţioner. Pînă şi printre fani există trădători.
Adrian Mititelu e asemenea sectanţilor care nu-şi lasă copiii bolnavi să ia medicamente. E anacronic şi falit. Dacă un părinte e acuzat de rele tratamente aplicate minorului, e decăzut din drepturi. Dacă eşti proprietarul unei clădiri monument istoric, legea te obligă să-i refaci faţada. Doar în fotbal regula e că nu există nici o regulă. Mititelu nu a cumpărat o ladă de praz, ci amintirile, poveştile şi emoţiile a sute de mii de oameni. E culpabil şi nu merită circumstanţe atenuante.
Craiova şi-a construit singură fortificaţia prin care s-a izolat de lume. Treptat, dar cu o consecvenţă vecină cu delirul, Universitatea a irosit fiecare oportunitate. Patronii au devalizat vestiarul şi sala trofeelor. Pericolul e anonimatul, chiar şi dispariţia. După cîteva zile în vîltoarea ştirilor, nu veţi mai auzi despre “Ştiinţa”. Aveţi dreptate, nu e o tragedie, să nu mai facem atîta caz. Tragedie a fost în Japonia. Mai ştiţi ceva despre încercările prin care trec niponii?
“Ştiinţa” se stinge uşor. Luaţi-i cenuşa şi presăraţi-o la Florenţa, la Bordeaux, la Lisabona, la Leeds. Deasupra zidului din Bănie cerul e tot albastru. Doar oamenii sînt de nerecunoscut.
