30 dec. 2011

Poveste din Niuiorc

E o nouă după-amiază de iarnă. O iarnă urâtă, tristă, fără zăpadă. Merţanul booveanului, vechi şi demodat printre meltenii prosperi care vor să conducă ultima fiţă, poposeşte încet în parcarea de la Niuiorc. Merge chiar foarte încet, motorul sorbind din rezervor ultimele picături de carburant pentru care Ajică a mai găsit nişte mărunţiş acum două săptămâni.

Mărin vine tot mai rar la Niuiorc în ultimele luni. N-a mai trecut pe-aici de 4 zile, îi e totuşi teamă (şi nu de vreo grupare din galerie, ci mai degrabă de flegma vreunei gospodine) să meargă pe jos cei 500 de metri, cât are până la locuinţa unui fost boier craiovean. E casa pe care a pus mâna, asemeni lui Dinel sau Boierică, sau tuturor îmbogăţiţilor ilegal din ţara asta. E deja clasic pentru aceşti parveniţi semianalfabeţi să caute “emanciparea” în casele construite cu gust de arhitecţii italieni post-renascentişti care poposeau în România începutului de secol trecut.

Din maşina aflată sub sechestru, Mărin coboară, evident cu masca de sudor pe ochi. S-a trezit din nou târziu, pentru că s-a uitat toată noaptea la televizor, încercând să profite de ultimele ore de semnal TV. Cu o zi înainte, băieţii de la cablu îi făcuseră o “vizită” ca să-l deconecteze pentru neplată, dar după câteva zeci de minute de rugăminţi, ameninţări sau promisiuni reuşise să le smulgă un răgaz.

Mai e doar o zi din acest an şi la televizor, pe canalele de sport, sunt chestii “captivante”. Becali e transmis live şi când se cacă, iar Mărin nu-şi permite să rateze “şoul” la care visa şi el de când şi-a pus în minte să confişte brendu’ alb-albastru. Şi, ca să fie sigur că nu se pomeneşte cu pureci pe ecran, tocmai acum, când superstarul Gigi o să se dea cu punga pe pârtie în direct, plănuise ca azi să mai sacrifice câteva grame de combustibil şi să vină la Niuiorc. Oricum, planul său secret e să instaleze un sistem GPL pe merţan, ca să se poată deplasa ceva mai lesne. Consumă mult maşina, iar ospătarul nu concepe să nu păstreze aparenţele.

Uşa de vizavi de Minerva se închide repede în urma sa şi Ajică dispare în fostul bordel ca măgaru-n ceaţă. Ciocatele vechi şi puţin dezlipite păşesc zgomotos pe podeaua Niuiorcului. În urma sa, cancelarul merge ca un căţel, gata să-i asculte comanda dar fără să scoată vreo vorbă, neştiind dacă nu cumva stăpânul său e prost dispus şi nedorind să rişte vreo bastârcă peste ceafa-i groasă, de moldovean.

Cu o privire absentă şi un gest scurt, Mărin comandă o cafea şi cancelarul se grăbeşte să pună apă peste zaţul vechi de o săptămână dintr-un ibric. E criză acută la Niuiorc şi Mărin le-a explicat părinteşte lui Roşcaca şi celorlalţi lachei că “în acest moment atâta putem, da’ cân’ o să luăm despăgubirile de la Sandu Mircea nu mai ne va sta nimeni în cale, o să vă cumpăr câtă cafea şi câtă ciorbă vreţi. Veţi vedea că le va fi la toţ’ greu cu noi...”. Stelistul pune “cafeaua” la fiert şi revine apoi de-a dreapta stăpânului, cu limba scoasă, pregătit să-i spele găoaza.

Ajică se rostogoleşte în tăcere peste canapeaua din birou, lipicioasă de la sperma pe care Alinutza n-a mai putut sau n-a mai vrut s-o înghită. Ia telecomanda şi, după câteva încercări, reuşeşte să păcălească bateriile uzate şi să pună în funcţiune plasma atârnată pe perete. La televizor e, din nou, Gigi Becali. A ajuns la munte, evident în România, acolo unde e mai scump ca-n Alpi şi cocalarii se îngrămădesc de parcă s-ar da gratis CD-uri cu manele.

Becali are un iepure pe cap şi e încercuit de zeci de Tony Şorici de bucureşti, gata să-l pupe-n cur pentru vreo frază mai deşuchiată, aducătoare de audienţă. Pe lângă el, atârnă parcă trist brelocul Luţu. Altădată mereu vesel şi zglobiu, fostul fotbalist căruia lumea îi spunea odată “Hagi” e parcă stânjenit chiar şi el de situaţie. A ajuns, după ani de necugetare, un biet bufon la curtea ciobanului.





Mărin privea, cu ochii aproape-n lacrimi, cum soarta fuse cu el crudă de-astă dată. În mintea sa, imaginea de pe ecranul plasmei se transforma, iar în locul ciobanului în jurul căruia mişunau microfoanele flămânde de circ era chiar el. Visa cu ochii deschişi, îşi şi imagina cum ar fi defilat el, îngâmfat, prin faţa cameramanilor şi le-ar fi spus, flegmatic, să mai aştepte 15 minute dacă vor să le dea declaraţii, dându-le de-nţeles că acum nu prea are chef de ei.

Trezit din reverie, Mărin restabileşte conexiunea cu realitatea şi îşi dă seama că pe ecran e doar cel pe care a tot încercat, ani de zile, să-l imite. Cu alaiul de “jurnalişti” în urma sa, Becali se scălâmbăie tâmp fără să se cenzureze în vreun fel, făcându-ne să înţelegem de ce România e unde e. La finalul spectacolului său, idolul boovean din Pipera anunţă, aşa cum îşi anunţă circul programul din ziua următoare, că mâine va fi pe pârtie. Pe fază, cocalarii snobi care s-au cazat în Poiană îşi fac şi ei programul pentru a doua zi, astfel încât să fie prin preajma ciobanului, poate-i vor vedea şi pe ei rudele sau “dujmanii” la televizor şi le vor invidia bunăstarea.

O nouă zi se scurge, iar în singurătatea booveană timpul se dilată şi minutele par ani. Pe jumătate treaz – pe jumătate cufundat în visare, Mărin suferă enorm că toată lumea l-a uitat. El s-a zvârcolit disperat în tot acest timp, a-ncercat prin toate mijloacele să mai iese în faţă, a reuşit chiar să mai intre de câteva ori pe televiziuni din nimic. Dar, încet-încet, a redevenit ce era înainte de a-şi asocia cu disperare şi prin orice mijloace imaginea de stema Ştiinţei: UN NIMENI. Şocâtele Şorici ar veni într-o clipită să-i mai imortalizeze un interviu regizat, dar cine din redacţiile centrale să mai fie interesat de un falit, care repetă ca un patefon stricat aceeaşi placă perimată?

Seara se lasă peste strada Unirii, buticurile se închid rând pe rând, iar Alinutza nu mai vine odată să-l descarce pe Măry... Cine ştie cine o fi cules-o din vreun club de manele sau house cu o seară înainte şi, pentru câteva zeci de euro, o fi închiriat-o pentru 24 de ore...



28 dec. 2011

“Mişcarea alb-albastră”? Nimic în ploaie

Cum fotbalul lipseşte cu desăvârşire din Bănie, ziariştii de sport scriu despre cai verzi pe pereţi:

“În acest final de an, în Bănie a luat fiinţă "Mişcarea alb-albastră", înfiinţată de Bogdan Berneanu, jurnalist şi totodată nepot al lui Cornel Berneanu, campion al României cu Universitatea Craiova în 1974.

"Mişcarea alb-albastră", la care au aderat şi gloriile Craiovei Maxima, îşi propune ca printr-o serie de partide demonstrative, prima dintre ele desfăşurându-se la Călăraşi, dar şi prin diverse alte acţiuni, să tragă un semnal de alarmă faţă de situaţia dramatică în care a ajuns fotbalul din Bănie, în speranţa că cei abilitaţi vor lua măsuri pentru readucerea sportului rege în Bănie.

Prima acţiune a "Mişcării alb-albastre" a avut loc la Călăraşi. Printre alţii, au participat Tilihoi, Ungureanu, Negrilă, Donose, Ciurea, Calafeteanu sau Narcis Mohora.

În prima acţiune a "Mişcării alb-albastre", o echipă a fostelor glorii a Universităţii a învins astăzi cu scorul de 9-2 o formaţie alcătuită din foşti fotbalişti ai Victoriei Călăraşi. Pentru fostele glorii ale Universitatii au marcat Tilihoi (3), Ungureanu (2), Donose, Negrilă, Mohora şi Ciurea. Partida a fost arbitrată de instructorul CCA Silviu Bogdan, fost arbitru divizionar A.

Articolul poate că ne-ar fi suscitat un minimum de interes dacă domnul Bogdan Berneanu, deşi nepotul fostului coechipier al lui Oblemenco, n-ar fi un susţinător stelist notoriu în Craiova (în imaginea alăturată Berneanu chiar purta, în boxa arestaţilor pentru o acuzaţie de returnare ilegală de TVA, treningul echipei sale favorite). Prosportul, ca de altfel şi alte mijloace de informare scrise sau online, publică acest material pentru că oamenii de acolo nu mai au, din păcate, ce scrie despre fotbalul craiovean şi caută cu disperare subiecte.

Suntem convinşi că Bogdan Berneanu nu-şi propune nimic din aluziile articolului din Prosport. Ce poate face el e să găsească un nou prilej de şpriţ cu cei din generaţia lui Cârţu şi Balaci. Şi cam atât cu “campania de imagine care poate salva fotbalului craiovean” (despre care vorbeşte Sport.ro) şi cu “semnalele de alarmă”. Oricum, nu de semnale de alarmă are Craiova nevoie, ci de ceva concret şi curat, demn de spiritul dintotdeauna al Ştiinţei, nu doar de anii ‘80.

Dincolo de tâmpeniile publicate de diverşi jurnalişti ca să nu lase goale paginile ziarelor, salvarea Craiovei poate avea 2 variante scurte şi simple: fie un om de afaceri serios şi potent din punct de vedere financiar să reînceapă urgent aventura Ştiinţei şi, în paralel, să lupte alături de autorităţi şi de instituţia Universităţii din Craiova pentru a anula şi porcăria aia de certificat OSIM pe care Mărin o ţine prin biroul peste o apleacă pe secretara Alinutza, deşi srl-ul său n-are nici o treabă cu adevărata U Craiova, fie chiar autorităţile să renască Ştiinţa, pe banii suporterilor şi ai comunităţii. Cea de a 2-a variantă ar fi şi cea mai corectă, aşa cum nu o dată am mai explicat.

În ambele cazuri însă, pentru ca echipa să fie pe de-a-ntregul acceptată de suporteri, Ştiinţa trebuie să pornească de jos, aşa cum e cinstit să o facă odată ajunsă la cimitir după asasinatul boovean. Asta ar însemna cu adevărat renaşterea, continuarea spiritului Ştiinţei şi ar genera respect din partea tuturor.

Totul trebuie însă făcut pe baze solide, cu participarea activă (în oricare dintre situaţii) a autorităţilor locale (vorbim de insituţiile în sine, nu de personajele din Caragiale care le populează), pentru ca toţi suporterii să poată avea certitudinea şi garanţia că niciun alt bolnav mintal ca Mărin nu va mai putea vreodată batjocori simbolul Olteniei, mutându-l pe unde i se năzare (ori pe unde mai cotizează vreun primar) sau proclamându-l bunul său personal pe care să ne anunţe cu durere-n pulă că-l va lăsa moştenire plozilor săi cocalari.



PS. Apropo, decât să se autointituleze Mişcarea alb-albastră, Tilihoi, Negrilă, Donose, Cârţu şi ceilalţi mai bine ar fi jucat sub titulatura de Universitatea Craiova. Măcar asta l-ar fi înnebunit pe bastardul Mărin, care are pusee de tensiune de câte ori aude de cea mai insignifiantă alăturare a numelui Ştiinţei de altă persoană decât a lui. În mintea sa bolnavă, mereu cineva (evident, un “dujman”) are o tentativă de a-i fura jucăria, denumirea care el crede că-i aparţine şi pe care plănuieşte să o lase moştenire plozilor săi retardaţi. Aşadar, cu cât mai multe pusee pentru Mărin, cu atât mai bine. Niciodată nu se ştie de unde vine izbăvirea.



25 dec. 2011

DEGEABA...

Nu scriem ceva despre noul spectacol al lui Tudor Gheorghe, deşi ar fi meritat. Tot despre Universitatea Craiova (sau ce a mai rămas din ea) vorbim.
Şi tot “DEGEABA...” este concluzia tragică a unui prezent de netrăit...




Aşa cum era de aşteptat, FRF va reafilia Booveniul lui Minciunelu, echipa familiei ospătarului pe care doar victimele teribilei imposturi boovene o mai asociază cu Universitatea Craiova, în lipsa oricărei reacţii a edililor vânduţi şi corupţi din Bănie.

Mircea Sandu:
"Universitatea Craiova va fi reafiliată şi va activa din sezonul viitor în Liga a II-a". Declaraţia a fost făcută cu ocazia mesei festive tradiţionale de Crăciun, organizată anual de Federaţia Română de Fotbal pentru angajaţi.

“Marele inamic al Craiovei”, spre care Mărin încearcă să canalizeze toată ura oltenilor cu perversitatea-i caracteristică, a fost de fapt o victimă. Departe de a-l absolvi de alte păcate pe mafiotul mumificat de la federaţie, Mircea Sandu (sau “Sandu Mircea”, cum îi place booveanului să-i spună) a căzut într-o capcană întinsă cu multă abilitate de însuşi diabolicul vierme care a distrus Ştiinţa.

Eliminarea de un an din competiţiile organizate de FRF din cauză că din citaţia eronată a unui tribunal a rezultat că FC Booveni a încălcat statutul, dând federaţia în judecată, a fost ceva ce Mărin nu s-a chinuit prea mult să nege atunci, simţind că turnura pe care au luat-o lucrurile îi e perfect favorabilă. Mai ţineţi minte când Sandu îi dădea termene lui Mărin, ba de o săptămână, ba de două, să-şi retragă procesul contra FRF pentru că altfel vor fi luate măsuri drastice?

Dacă ştia că el nu a dat FRF în judecată, de ce Mărin nu a spus atunci asta cu subiect şi predicat? Şi, în cazul în care chiar nu a chemat în justiţie FRF, Mărin a înţeles pe loc eroarea tribunalului, dar a preferat să se folosească de această confuzie şi să-i lase pe federali să-l dezafilieze, pentru ca apoi să aibă pe cine să dea vina şi să poată scăpa de oprobiul public pentru că n-ar fi avut bani să ţină nici măcar în liga a 2-a pe FC Booveni.

Odată cu reafilierea “echipei copiilor copiilor” ospătarului, toţi jucătorii care au beneficiat şi s-au transferat cu statulul de “jucător liber de contract” vor reveni la FC Booveni. Asta CU SIGURANŢĂ. Chiar dacă fotbaliştii au semnat alte contracte, actualii lor patroni nu au plătit vreun euro pe ei aşa că nu vor fi prejudiciaţi dacă se vor încheia actualele înţelegeri pentru că au fost înregistrate în urma unei decizii considerată acum că a fost eronată, din terţe cauze.

E ca atunci când cumperi o maşină furată: dacă se dovedeşte că noile acte nu au un fundament legal (corect, în cazul nostru), tranzacţia e considerată nulă şi bunul (fotbaliştii în cazul nostru) revine proprietarului iniţial, păgubit. Iar despăgubirile, în cazul dezafilierii lui FC Booveni, Mărin le poate cere doar tribunalului care a încurcat borcanele şi a indus în eroare FRF (asta dacă aşa au stat cu adevărat lucrurile). Pentru naivii care sperau în revoluţii ale fotbalului românesc, conduse de pe un cal alb de haiducul Denea, avem o veste proastă: mafioţii sunt acoperiţi şi de data asta şi oricum haiducul vostru e doar un showman travestit în procuror.

Ignoraţi manipularea ordinară a booveanului, care urlă în stânga şi-n dreapta că jucătorii nu au cum să mai revină, deşi NIMENI din FRF sau LPF nu a spus aşa ceva! O face tocmai pentru că el nu vrea să se întâmple asta. Pentru cineva naiv poate părea un nonsens, dar e atât de simplă strategia lui Mărin încât ne amuză. Ospătarul nu vrea ca jucătorii să revină (evident, cu aceleaşi “pretenţii nesimţite” de a fi şi plătiţi) tocmai pentru a nu fi evident că el e falit şi pentru că nu vrea ca toţi credulii să realizeze într-un final că numele UNIVERSITATEA CRAIOVA e o pălărie mult prea mare pentru un nimeni ca el.

Situaţia e absolut identică aceleia când Mărin a căutat interdicţia la transferuri tocmai pentru că nu avea bani să le facă iar suporterii făceau presiuni. Atunci nu a plătit intenţionat o sumă destul de mică tocmai pentru a fi pedepsit. Şi atunci, în primul moment a sărit cu acuze la adresa tuturor, de la foşti patroni până la FRF, FIFA şi UEFA. A făcut pe victima şi a spus că suntem forţaţi să mergem pe mâna copiilor noştri. Când a văzut că rezultatele nu au fost dintre cele mai rele, Mărin s-a autoproclamat autorul acestei strategii geniale. Adevărul e că-ţi trebuie mult geniu ca să bagi juniorii de la centrul finaţat de autorităţile locale, când oricum altă soluţie nu ai.

Să revenim însă la reafilierea srl-ului boovean. Abia acum încep marile probleme ale dezaxatului. Să ne imaginăm situaţia inevitabilă când toţi jucătorii se vor întoarce la Niuiorc. Contractele semnate de ei după ce au devenit liberi ca urmare a dezafilierii trupei lui Mărin devin nule, tocmai pentru că decizia va fi anulată.

Va fi circul MAXIM să vedem cum FRF repune pe FC Booveni acolo unde-i e locul, în liga a 2-a (acolo UNDE A RETROGRADAT-O MĂRIN DUPĂ CE L-A DAT AFARĂ PE PIŢURCĂ!), dar booveanul nu va avea bani să plătească jucătorii care se vor întoarce de fapt pentru doar câteva zile în curtea lui. Contractele anulate atunci vor redeveni valabile, dar în aceeaşi măsură şi lunile de neplată vor fi din nou aceleaşi. ADICĂ SITUAŢIA LUI Mărin ŞI A LUI FC Booveni VA REVENI LA SITUAŢIA INIŢIALĂ, DIN VARA ANULUI 2011! Aceleaşi luni de neplată, aceleaşi memorii depuse de jucători pentru a-şi cere drepturile şi a deveni jucători liberi, etc.

Cu ce bani va plăti ospătarul sărăntoc restanţele salariale şi cu ce bani va onora contractele care vor reintra în vigoare? Va fi o comedie totală să vedem cu ce bani va ţine el atunci clubul... Rămâneţi pe recepţie, cu tristeţe vă spunem… avem a ne amuza!



PS. Din păcate, aşa cum ne aşteptam, singurii care au plătit acest purgatoriu au fost suporterii Ştiinţei. Nu e însă nimic mai adevărat decât faptul că-şi merită soarta, în mare parte. Dacă prin acest sacrificiu am fi scăpat de cancerul de la Booveni, poate că ar fi meritat suferinţa. Dacă circul va continua pe malul Jiului, atunci am suferit degeaba.

Culmea, “Degeaba” a spus şi Tudor Gheorghe în aceste zile. Fără legătură cu situaţia Ştiinţei. Sau poate într-o foarte strânsă legătură.




24 dec. 2011

---Aluzii sexuale şi blesteme de la “Moş Crăciun”, pe banii noştri!!!--- un nou spectacol de circ semnat Ajică Mărin Minciunelu.

Credeaţi că veţi avea un pic de linişte în aceste triste zile de sărbători? Speraţi că veţi scăpa pentru o vreme de viermele infect care a parazitat Ştiinţa şi i-a otrăvit spiritul? Ei bine, speraţi degeaba!
În timp ce alţi patroni de cluburi din România şi din Europa pregătesc transferuri sau pun la punct turnee şi strategii de pregătire, falitul Mărin stă de o săptămână la Niuiorc şi, cu mâna-n cur şi pe stomacul gol, face poezii împreună cu cancelarul moldovean Roşcaca şi cu otevistul Nelu flocosu’!

Vineri, când autorităţile craiovene şi doljene au organizat la stadion o festivitate de premiere a puştilor de la centrul de copii şi juniori, Mărin şi slugile sale insalubre au găsit prilejul perfect să mai scoată o dată capul din nămol. Paranoicul chel a pregătit minuţios momentul şi a regizat (e adevărat, jalnic!) un nou spectacol de circ.

Ţiganul flocos şi nespălat care mânca fasole din borcan şi dormea pe holurile oteveului după ce încheia, spre dimineaţă, câte un episod din serialul despre Elodia, a recitat în faţa unor copii de clasele primare creaţia booveană, o mizerie plină de aluzii sexuale, de blesteme şi “urări” de moarte, acompaniat de alţi ţigani cu viori şi acordeoane şi, evident, sub supravegherea atentă a cancelarului ciorbar. Ce “spiritul Crăciunului”, ce sărbătoarea naşterii Mântuitorului? Acum, aproape de ajun, dezaxatul asasin care s-a pişat pe un oraş întreg şi-a trimis sclavii nemâncaţi să strice un moment care pentru nişte copii cu vârste fragede are o însemnătate aparte. Şi culmea, pe banii publici!

Adică pe banii noştri, asasinul Ştiinţei îl însărcinează pe flocosul milog care-şi face veacul pe la uşa Niuiorcului să-i recite trepanaţiile! Mărin Minciunelu (fiu de criminal la rându-i, că doar mă-sa a fost omorâtă în bătaie cu biciul de tac-su!), îşi bate cu tot mai multă durere-n pulă joc de noi toţi!

Iată ce scrie evaziv fiţuica falimentară a lui Mărin despre festivitatea de Crăciun, uitând în cunoscutu-i stil pervers şi manipulator să menţioneze că întreaga festivitate s-a făcut pe banii autorităţilor, deci ai craiovenilor şi doljenilor, nu ai ospătarului:

“Moş Crăciun nu a uitat juniorii Universităţii Craiova nici în cel mai dificil moment din istoria clubului şi va vizita viitoarele speranţe ale Ştiinţei vineri, 23 decembrie, la ora 12, la Stadionul Ion Oblemenco, pentru a le împărţi cadouri si gânduri bune.”

Ca de fiecare dată în ultimii câţiva ani la festivităţile de Crăciun, SINGURUL APORT AL sărmanului boovean AU FOST PLASELE CU IMPRIMEUL STEMEI CLUBULUI, simbol de care Mărin se foloseşte diabolic pentru a-şi menţine în viaţă propriul personaj de circ.

Veniţi până la Niuiorc să anunţe festivitatea pe care intenţionează să o organizeze şi finanţeze pentru copii şi să invite pe cineva şi din partea defunctului club (nu pricepem de ce, probabil de imbecili!), reprezentanţii autorităţilor (CSJ) au fost condiţionaţi pentru donarea a două-trei sute de plase de nailon de către Mărin cu participarea unui Moş trimis de ospătar. Reprezentanţii Consiliului Judeţean au aceptat (mai ales că oricum nu aveau în dotare un costum alb-albastru precum cel achiziţionat de Mărin acum câţiva ani de la un magazin second-hand), fără să anticipeze ce avea să orchestreze dementul Minciunelu.

La faţa locului au sosit Roşcaca, Flocosu', portarul de la Niuiorc şi alţi câţiva maimuţoi din anturajul boovean (şoferi, pândari, etc) şi chiar au început să împartă pungile cu dulciuri de parcă ei ar fi fost cei care le plătiseră conţinutul. Totul a culminat cu pluguşorul compus nopţile trecute de trio-ul Minciunelu-Roşcaca-Flocosu', ajutaţi cu câte-o rimă porcoasă şi de şocâtele “ziarist” Tony Şorici, un moment greţos care a transformat un eveniment special într-un nou spectacol de circ de prost gust, purtând amprenta inconfundabilă a regizorului deja consacrat Ajică Mărin Minciunelu. Festivitatea care a costat câteva mii de euro bugetul local a fost speculată diabolic şi a constituit până la urmă un nou prilej pentru Mărin de scoate capul din boscheţi, acolo unde-l uitasem cu toţii.

Dacă sunteţi curioşi să ascultaţi ce-a scornit booveanul analfabet, aveţi mai jos “versurile” care l-ar face să roşească pe bietul Eminescu. Atât a putut cel care se autoproclamă stăpânul Universităţii Craiova.





Absolut penibilă faza în care, la un moment dat, Flocosul nespălat mai dă o pagină din “opera” de căpătâi a booveanului, dar constată că i s-a terminat “manuscrisul”. Îi şopteşte apoi panicat unui martalog cu microfon, adică nimeni altul decât şocâtele Şorici, că “n-am pagina cealaltă!”. Analfabetul care nu ştia să scrie şi să vorbească româneşte fără să chinuie crunt gramatica şi care vindea brânză în piaţă şi era şofer la 3TV înainte de a-i pune un nefericit microfonul în mâinile-i puţind a zer şi murdare de ulei de motor, se precipită un pic şi, după câteva secunde, găseşte printr-un buzunar şi-i îmnânează ţiganului continuarea noului Luceafăr al literaturii române. Cam asta face un reprezentant al presei din Craiova şi cam ăsta e nivelul celor care ar trebui să-l cenzureze pe ospătarul dement şi să fie câinii de pază ai intereselor oraşului/suporterilor.

Înainte de a tăia tortul (flocosu' s-a "sacrificat", deşi can-caniştii din presă îl avertizaseră că ăla care-l taie n-apucă tricoul în curtea lui Mărin), romul otevist a încercat s-o ardă suporter şi i-a pus pe copiii prezenţi acolo (prezenţi doar pentru că oda închinată lui Ajică trebuia să aibă şi un decor uman) să cânte imnul Ştiinţei. Nimeni nu s-a conformat (şi e greu de crezut că din atâţia nu ştia nici unul imnul)! Când a văzut momentul de-a dreptul ridicol, Flocosu' a insistat să dea cineva tonul, şi privind în jur, a strigat la unul “Cristi”...?, deşi chiar lângă el trona impozant fizicul buhăit al cancelarului lihnit de foame. Probabil însă Flocosu' ştia că moldoveanul e mult mai familiar cu sunetul schizofrenic al “Măriei” lui Scooter şi n-a vrut să rişte. În tot acest timp, un umflat aflat lângă Moşul transformat în măscărici striga de zor “Ţiganeee...! Ţiganeee...!”, probabil la vreun lăutar care să dea tonu' la imn în ritm de manele. 

După ce circul FC Booveni şi-a încheiat penibilul spectacol, Şorici i-a intervievat şi pe sclavii Minciunelului, recte câinele Manivelă şi stelistul Roşcaca. Evident, agaricii au rostit nişte inepţii şi i-au mai dat o limbă în găoz stăpânului Mărin, în numele “suporterilor Universităţii”.


Şi, dacă tot ne-am stârnit, să comentăm şi câteva din halucinaţiile lui Minciunelu (cerem scuze pentru erorile ortografice din text, e luat cu copy+paste din Prosport) şi ale staff-ului său de “profesionişti”, care se ocupă, iată, cu “lucruri serioase”:

“Primul ne-a lovit în mir
Diavolul de Dragomir
Un oltean pârât în lume
Care face mereu spume
El e dracul cel spurcat
De când mă-sa l-a fătat
Un nenorocit el e
Ce s-a dus la LPF
Ca jigodie penală
Să distrugă tot în ţară”

Mărine, infect debarasator de mese, păi cine morţii tăi l-a trimis pe "diavolul Dragomir" la FRF? Nu cumva şi votul tău, perversule? Dacă miliţianul Mitică "a făcut mereu spume", înseamnă că atunci când te lingeai pe bot cu el şi eraţi non-stop în tandreţuri, de fapt îi lingeai "spumele" ca un căţel, ca să-l laşi curat ca lacrima?



“Ăsta doar pe rău e pus
Trei echipe a distrus
Una e echipa noastră
Care răsărise-n glastră
Ce scotea în orice zi
Zeci de talentaţi copii
Din Craiova el i-a luat
Ca să-i scoată la mezat
Ne-a băgat pe toţi în boală
Să-şi mai ia un cazan cu smoală”

“Echipa noastră care răsărise-n glastră” :))) Formularea manelistică îi aparţine probabil lui Şorici şi plozilor booveni, adepţi ai “genului muzical Gootză”. Dar cum să fi răsărit “echipa lor” (adică a lui Minciunelu şi a copiilor copiilor lui, că doar nu la suporteri se refereau când spuneau “noastră”), în vreo glastră acum, când acest nume fiinţează de decenii şi a câştigat chiar şi câteva cupe şi campionate, înainte de a fi confiscată de un ospătar, dezrădăcinată, mutilată ca spirit şi în final distrusă definitiv. Dar probabil că pentru Minciunelu istoria Ştiinţei înseamnă doar “mandatul său” că doar el e Zeul de la Booveni, iar fotbalul craiovean începe şi se termină cu el.



“Fratele lui Dragomir
Scaraotchi din clondir
Este unul Sandu Mircea
Care s-a întors aicea
Dintre morţi ca să mai facă
O prostie diavolească.
El Craiova a urât
De când mă-sa l-a făcut
Fotbalistul de un ban
Ne-a fost mereu un duşman
Şi când moartea se-arătase
Cu Piţurcă şase-şase
S-a-năşţat pe metereze
Craiova s-o desfiinţeze
Cu un pic de citostat
Ia mai puneţi de-un urat!”

“Credinciosul” Mărin, despre care ne amintim cu greaţă cum se închina pentru fotoreporteri şi cameramani la începutul meciurilor (evident, un “credincios” pe modelul idolului său Becali), vorbeşte în ajunul Crăciunului despre boala lui Sandu, care s-ar fi întors din morţi să-i desfiinţeze lui circul… Şi toate astea în faţa unor copii cărora li se făcea semn de către aghiotanţii booveni când să aplaude şi când să facă zgomot, aşa încât parodia concepută de Mărin să prindă credibilitate… GROTESC! (Şorici, nu căuta cuvântul în dicţionar, nu te-njurarăm).

Apoi Piţurcă e cel luat în colimator. Auzim că el ne-a fost mereu un duşman (probabil şi atunci când s-a bătut cu steaua pentru titlu ca antrenor al Craiovei, aceea fiind cea mai bună clasare a Ştiinţei din '91 încoace!), deşi acum un an şi ceva Mărin îl implora disperat să vină şi să aducă bani să-i plătească jucătorii şi baremurile arbitrilor, să-i repare acoperişul la cantonament şi să-i bage motorină în autocar pentru deplasări .

Redăm, la întâmplare, alte câteva dintre “genialele” creaţii boovene:
“Şi în loc de un cârnat
Să mănânce un pulan
De la domnul gardian


Şi de Paşti să vă luaţi mielul
De unde-o vrea domn' Mititelu.”
Nu e nevoie să mai redăm în întregime pomelnicul de versuri porno despre “mielul booveanului” şi alte lucruri demne de a fi spuse în faţa unor copii. Nu e de mirare, cu doar câteva zile înainte ospătarul anunţase că ajutarea altor copii, chiar cu dizabilităţi, e “o ofensă adusă clubului de fotbal Universitatea Craiova”.


Finalul e totuşi, să recunoaştem, mult mai aproape de realitate:
“Iar acum, chiar fără bani,
Noi vă zicem La mulţi ani!”
Aici ospătarul a avut un moment de sinceritate şi a recunoscut că e falit. Din păcate pentru cei care încă mai speră cu o naivitate imbecilă, Mărin e un bolnav psihic care nu va da nicodată de bună-voie drumul din gheare unui srl care înseamnă “scena” lui, locul în care îşi poate face rolul vieţii, de circar jalnic.




SECVENŢĂ SURPRINSĂ ÎN TIMPUL SHOW-ului "CIRCULUI FC BOOVENI":
Hămesiţi după săptămâni de răbdat de foame, cancelarul Roşcaca şi pândarul de la Niuiorc au un dialog “spumos”:

Moldoveanu’: “Ăi, pretinii, şiorbî nu-i diloc pe-aşi, n-a adus aiştia di la ŞeSeJeu nimica, diecât prăjituri? Îs lihnit, mă ţâni aista numa pi covrigi şi ieujenii di 2 săptămâni, şicî sîntiem în poăst…”

Pândaru’: “Nu e vere nimic, moară famelia mea, că şi io tot de-aia mă uitam pe-acia…”





PS. Noi ne-am fi abţinut de la răutăţi, în ton cu schimonoselile din mass-media despre “spiritul Crăciunului”, (ca şi cum doar în astea 3-4 zile trebuie să fim mai buni, în rest putându-ne băga pula-n aproapele nostru)... Dar dacă Mărin ne-a provocat, ridicându-ne mingea la fileu, tot vorbind de moarte si trimiţând blesteme către alţii, atunci ospătarul psihopat ar trebui să ştie cum gândesc suporterii Ştiinţei despre el. Cam aşa:







19 dec. 2011

Tupeul INCREDIBIL al asasinului Mărin

Sub deviza “Marii campioni ai fotbalului, acum campioni ai umanităţii”, foşti fotbalişti ai Universităţii printre care Luţu, Mohora, Bâcu, Sava, Donose, Ciurea, Cristescu, Bica, Săndoi sau Ciupitu, au participat ieri la o acţiune caritabilă. Sala Polivalentă din Focşani a găzduit duminică, începând cu ora 13, Turneul Internaţional de Fotbal în Sală «Old-Boys G.D.S - G.I.E. - Responsabilitate şi Succes», competiţie cu caracter umanitar ale cărei fonduri vor fi donate, în acest an, tinerilor cu dizabilităţi de la Centrul de îngrijire şi asistenţă «Sfânta Maria» din Goleşti.

În afara foştilor sportivi olteni, evenimentul s-a bucurat şi de prezenţa echipelor fostelor glorii ale lui Galatasaray Istanbul, dinamo bucureşti, dar şi de cea a echipei Voinţa Deep Serv Old Boys, o selecţionată locală.

"…Nici noi nu am putut rămâne indiferenţi şi am hotărât să ne alăturam iniţiativei şi să coborâm din birouri, printre oamenii care aşteaptă ca minunile să se întâmple. Vă invităm să veniţi alături de noi, pentru a da un exemplu de solidaritate şi a face o bucurie semenilor neajutoraţi", au spus organizatorii într-un comunicat de presă.


Iată ce declarau pentru GdS înaintea turneului câţiva dintre foştii noştri fotbalişti:


Narcis Mohora:
“Dacă în Craiova nu mai avem loc, mergem la Focşani. E greu la noi, dezinteresul e mare, primăria nu ne dă nimic... Şi acum, mergem la Focşani datorită unei pizzerii şi a unui om de afaceri de aici, care ne-au asigurat transportul şi două rânduri de echipament. Altfel nu mergeam sau dacă ne duceam, ne scriam cu cretă numele pe spate. Este primul meci amical al Universităţii Craiova din anii ‘90, dar nu şi ultimul, cel puţin asta sper. «Craiova Maxima» a mai susţinut pe ici, pe colo, astfel de acţiuni, dar nici ei în Craiova. Nu suntem toţi din perioada ‘90, că îl mai avem şi pe Costică Donose, Grigore Ciupitu, dar important este că jucăm.”


Costică Donose:
“Era perfect dacă se juca la noi, la Craiova, dar unde, la Polivalentă? Să se fi jucat un astfel de turneu pe «Central», vă daţi seama câtă lume ar fi venit să ne vadă? Până la urmă pentru suporteri jucăm şi ar fi fost bine să se bucure ai noştri. Dar cine să organizeze astfel de meciuri? Nu am putere financiară, că le-aş face eu... Păcat, autorităţile locale şi oamenii de afaceri de aici ar trebui să se implice mai mult. De asta suntem acum în situaţia în care suntem. Cine ştie, poate că lucrurile se vor schimba. Mie, dacă mi se va cere ajutorul, nu voi ezita să-l ofer.”


Trecând peste dezamăgirea celor doi faţă de atitudinea mizerabilă a autorităţilor oraşului Craiova, care asistă impasibili la decesul fotbalului din Bănie şi al legendarei noastre echipe, un alt lucru şochează de-a dreptul: analfabetul cu aere de emancipat care a distrus Universitatea Craiova a reapărut dintre boscheţii unde de ceva vreme l-a uitat inclusiv gesepeul lui Ioaniţoaia şi i-a ordonat sclavului său Roşcaca să compună un comunicat şi să-l posteze pe site-ul fiţuicii sale.

Chiar dacă veţi mânca o lămâie-ntreagă, goală, ca să nu vomitaţi, îl redăm în întregime pentru a înţelege pe deplin cum poate gândi acest nemernic:  
“Clubul de fotbal FC Universitatea Craiova aduce la cunoştiinţa publicului următoarele:

Cu privire la turneul de fotbal în sală desfăşurat la Focşani şi transmis în direct de GSP TV, facem menţiunea cuvenită că autointitulata echipă de fotbal Universitatea Craiova care a participat la turneul mai sus prezentat nu are nicio legătură oficială şi niciun acord de a folosi titulatura numelui cu clubul de fotbal FC Universitatea Craiova.

Considerăm că folosirea numelui Clubului de Fotbal Universitatea Craiova fără acordul deţinătorului legal al mărcii, şi alipirea lui în competiţii publice alături de sponsori şi alte operaţiuni de marketing şi publicitate reprezintă o încălcare a legii dar şi o ofensă adusă clubului de fotbal FC Universitatea Craiova.

FC Universitatea Craiova atrage atenţia tuturor celor care intenţionează pe viitor să apeleze la asemenea practici neloiale şi nelegale că vor fi deferiţi justiţiei conform prevederilor legale.”





Şocant!!! Aşadar să participi la o acţiune de caritate şi să ajuţi nişte semeni e "o ofensă adusă clubului de fotbal FC Universitatea Craiova" ...

Ei bine, acest ospătar infect care dă la muie unui întreg oraş (pentru că nimeni dintre cei aflaţi în genunchi în faţa sa nu are demnitatea de a se ridica şi a-i trage un şut peste coaiele-i nespălate!) nu a fost îndeajuns de impresionat cât să contribuie şi el cu o cât de mică donaţie (evident că asta e o glumă, în perioada asta el abia mai are bani de mâncare), ba din contră, s-a gândit că poate mai apare pe undeva dacă mai aruncă nişte acuze în stilu-i caracteristic, de circar ridicol. 


Acest dement pervers nu e capabil de vreo fărâmă de compasiune şi de empatie, nimic nu-l poate mişca pe asasinul născut dintr-o eroare a naturii într-un sat din Oltenia, numit însă sugestiv – Booveni!

Secat că nu mai apare pe niciunde şi nimeni nu mai e interesat de circul său penibil, Mărin a înnebunit de ciudă că organizatorii acţiunii caritabile de la Focşani nu l-au întrebat pe el cum trebuie să fie organizat evenimentul şi nu i-au pus pe afiş şi capul său chel care seamănă perfect cu o pulă belită! Mărin l-a convocat pe Roşcaca şi s-au gândit cum să mai işte un scandal de carton, disperat să mai apară pe undeva. Şi, după o şedinţă de o oră (cu muia Alinutzei inclusă în acest interval), tiranul nebun a găsit ceva de contestat: cu ce drept au folosit Săndoi, Luţu, Cristescu şi Donose numele de Universitatea Craiova?!
 
Nici măcar foştii fotbalişti care au scris istoria Ştiinţei nu mai au dreptul de a merge la vreun turneu caritabil fără aprobarea ospătarului dezaxat. În paranoia acestui bolnav psihic UNIVERSITATEA CRAIOVA e el şi plodul său cocalar, dimpreună cu ştoarfa manelistă Găbitza Liliana. Monstrul chel care a distrus un simbol şi care batjocoreşte un oraş întreg (să fie clar, un oraş care-şi merită soarta!) ameninţă că va deferi justiţiei” organizatorii unei acţiuni umanitare şi pe foştii componenţii ai Universităţii, pentru că nu l-au întrebat dacă au voie să delecteze publicul cu driblingurile lor la un meci în sală, în urma căruia vor fi ajutaţi copiii cu dizabilităţi. Culmea tupeului, după ce a distrus simbolul Craiovei şi al oltenismului, acest nemernic are pretenţia ca în numele defunctei Ştiinţa să vorbească el, un vierme falit şi paranoic, şi nicidecum oamenii care au scris istoria clubului!


Foştii sportivi ar fi trebuit probabil să ceară acceptul acestui "Zeu" boovean înainte de a merge în Sala sporturilor din Focşani şi, în curând, probabil că Mărin ne va ameninţa pe toţi că ne dă în judecată dacă mai pronunţăm în locuri publice numele UNIVERSITATEA CRAIOVA, care e doar a lui şi a familiei sale de bastarzi inapţi şi curve nespălate. Poate aşa va face rost de bani să-şi plătească întreţinerea acasă şi să-i aranjeze examenele de la facultate Găbitzei, pe care ţiganii cămătari din Craiova o fut de luni bune în contul datoriilor lui Mărin. 


Nu ne-ar surprinde ca ospătarul jegos să-i dea în judecată şi pe participanţii şi organizatorii acestei acţiuni caritabile şi să le ceară 25 de milioane de euro. Apoi, evident, să le spună retarzilor că nu poate să reînscrie pe FC Booveni în vreo competiţie nici dacă e reafiliat, pentru că aşteaptă să câştige bătălia cu grupul de la Focşani”, camarila care-l blochează sub masca unei acţiuni umanitare!  









PS. Mărin şi Roşcaca au proclamat în aceste zile în gesepeu “o victorie istorică împotriva FRF”… Mai exact o excepţie invocată, care a fost respinsă de instanţă, adică un mare NIMIC în economia procesului boovean, pentru că oricum nu s-a judecat pe fond (apropo, parcă Mărin spunea că el nu cu FRF se judecă...?)


Dar dacă tot veni vorba de "victoria" repurtată de Mărin şi Roşcaca, oamenii care vor să "revoluţioneze" fotbalul românesc, cei doi căcaţi au uitat să mai bage-n fiţuica falimentară un articol despre cum săptămâna trecută TAS a dat dreptate FIFA şi UEFA în cazul Sion, caz folosit luni de zile ca subiect de manipulare de ospătarul diabolic şi de maimuţoii gesepişti ai coanei Ioaniţoaia. Sintetizând pentru proşti, FIFA a anunţat că va suspenda federaţia elveţiană din toate competiţiile, începând din 14 ianuarie, dacă nu sancţionează pe FC Sion (ăia care-i trimiteau fax-uri lui Mărin după ce legitimaseră jucători deşi aveau interdicţie, dând apoi FIFA în judecată printr-un canton de-al lor).

Comicele combinații ale măscăricilor Charlie și Gogoașă

Pușcăriaș în Italia pentru infracțiuni cu carduri, "Charlie" a făcut arest preventiv și în România, el fiind un fel de papițoi a...