Etnobotanice sau alienaţie? Probabil paranoia...

Ajică Mărin Minciunelu:
“Eu sînt singurul om care poate face ceva pentru Craiova! Sînt cel mai puternic om din Oltenia. Ştiu ce am de făcut, după 6 ani în care am reuşit să rezist tuturor opreliştilor şi nebuniilor. Mi-a crescut dorinţa de răzbunare după toate câte mi s-au făcut. Nu voi da echipa asta niciodată.

Eu am mers astăzi pe stradă şi m-au luat sute de oameni în brate şi m-au încurajat, mi-au spus să nu cedez. Să-şi facă echipă pe banii lor, nu pe ai comunităţii! Să ia Piţurcă să ţină el o echipă, să-i zică Steaua Craiova şi să câştige cupe şi campionate! Să demonstreze că e mare manager! Nu mă interesează…”


Traducerea CRAIOVASPORT:
Io sînt singuru’ om dupe pământ care poate face ceva pentru Craiova. Io sînt Dumnezeu şi Sfântu’ Petru la un loc. Ba nu, Sfântu’ Dumitru, că acia am io hotelu’ une bulea ăştea bagaboante odată. Hehe... ce vremuri ereau atunci... Nu să inventasă linşeaju’ mediatic şi nici dujmanii nu-ţ tăia aripile...

Deci io sînt cel mai puternic om din Oltenia şi dupe Terra. Ce Abramovici, pă’ are ăla freodată valoarea mea? Ştiu exact ce am de făcut dupe 6 ani în care am reuşit să rezist tuturor opreliştilor şi nebuniilor (asta cu nebuniile o bag io aşea, că e un fel de sinonim la chestiuni, aşea mai popular vorbind, că ştiţ, io nu prea am cuvinte aşea multe să mă exprim, ce mai ciugol şi io dupe la tocşourile de mă uit). Cum ar veni, dacă am reuşit să rezist la oprelişti şi la nebunii, să poate spune că a fost 6 ani plini de succesuri. Ma’ ales că me-a promis că să implică şi Chiron. Pe cuvântu’ meu dacă vă mint cu ceva, aşea me-a spus.

M-am împlimbat astăz prin parcarea din faţă de la Niuiorc, une m-a loat în braţă mii de oameni, femei, copii, bătrâni… toate naţiile… Unii mă pupau, alţî mă încurajeau, alţî vreau autografe, fel şi fel de nebunii, de nu mai ştieam cum să scăp… Pe urmă s-a strâns mai mulţ şi m-a purtat aşea pe braţe şi m-a aruncat în sus, sub supravegherea vigilentă a lu’ Petrică (în paranteză, dacă mi să întâmpla ceva, Petrică ştia ce are de făcut, deci să nu vă gândiţ cumva la fel şi fel de nebunii). Vă rog să mă credeţi că a fost ceva de vis, dacă ştieam că să bucură lumea aşea retrogradam în fiecare an…

Da’ io le-am spus clar la lume: bă, dacă nu mă plăceţ, făceţî-vă altă echipă, că asta ie a mea, a copiilor copiilor copiilor copiilor... loaţî-vă gîndu’. Dacă mi să-ntâmplă mie ceva, familia mea ştie ce are de făcut! În văru-meu Lubeniţă nu prea am io aşea încredere, că ăla nu e de-ăsta cu fotbalu’, e mai studios aşea şi-m e că vinde echipa şi construieşte freo biblioteca ceva, sau donează banii la freo fundaţie de cercetare ştinţifigă...

Şi Piţurcă ăla să-ş facă echipă pe banii lui, nu pe ai comunităţii, că e nasol aşea dacă face oraşiu’ echipă, că poate intră în combinaţie şi Universitatea şi me-a ei mie echipa, de belesc pula… Piţurcă ăsta zice el că e profesionist, vrea el să facă echipă şi să să bată pentru cupe şi campionate… bă, da’ ne-am dat dreaqu’, nu mai are lumea loc de atâtea trofee.

Pă’ vă spun io, că noi aveam o mare problemă dacă câştigam în ăştea 6 ani măcar vreo cupă ceva… deci nici nu aveam une s-o punem… că e plin de marfă la magazin şi nu mai e loc să arunci un ac… şi cupa era mare, une dreaqu’ încăpea aia acoloşa? Da’ marele manager Piţurcă de une să ştie, că el nici la antrenemente nu venea, el vruia să facă doar echipa, se comparta ca un patron. Timpu’ îmi va da dreptate!