În atenţia susţinătorilor booveanului care dau de zor mesaje pe Prosport (recte nepotu’ Hihel, avocatu’ Manivelă şi cancelaru’ Roşcaca): Băieţi, săriţi de salvaţi “copiii ăştia”!
Cu îngrijorare şi reală preocupare, CRAIOVASPORT atrage atenţia susţinătorilor formaţiei FC Booveni că un necaz teribil paşte echipa satelit a familiei Minciunelu, adică a copiilor copiilor copiilor… ştiţi voi.
În luna august a anului în care ne aflăm, vasăzică 2011 după Christos, FC Booveni ar trebui să se alinieze la startul Ligii a 2-a (sau Diviziei B, cum vreţi să-i ziceţi), aia de se joacă la matineu, când încă nu v-a trecut mahmureala după ieşeala de vineri seara. Tot pe-atunci însă, îi va fi expirat de mult termenul de 30 de zile în care trebuia să-i plătească lui Victor Piţurcă nesemnificativa sumă de 7 bulioane de cocostârci.
Aşa că dujmanii prosperului om de afaceri Ajică Minciunelu, care-l blochează de ani de zile cu fel şi fel de nebunii, vor acţiona prin intermediul comisiilor, care nu-l vor programa la primele 2 etape matinale, ca să-i taie aripile. După care, inevitabilul se va produce şi, conform regulamentului, FC Booveni ar cam fi trimisă 2 categorii mai jos (pentru neprogramare şi neachitarea datoriilor), spre deziluzia profesioniştilor care păstoresc echipa. Pentru că mutarea va avea loc din sezonul 2012-2013, trupa booveană se va vedea nevoită să dispute fel şi fel de amicale timp de un an - care vreţi să vă faceţi echipă vă-anunţaţi şi jucăm cu ei în curtea şcolii, în sistem eliminatoriu, după regula “2 goluri sau 10 minute”. Asta până în vara anului 2013, când echipa copiilor copiilor... se va prezenta din postura de regină a balului la startul Ligii a 4-a Dolj, recte judeţeană, unde FC Booveni le va avea ca adversare pe temutele Viitorul Cârcea, Avântul Pieleşti, Progresul Segarcea sau Recolta Ostroveni (asta dacă până atunci, dintre respectivele cluburi de mare tradiţie nu va promova/retrograda vreunul).
Aşadar, lăsaţi-l pe Mărin să se pregătească de Liga a 4-a! Atunci să vezi derby între Dunarea Bechet, echipa lui Mario Marilio Marcantonio Morcov şi formaţia antrenată de Mărin. Să vedem atunci care e mai bun manager, Morcov sau Minciunelu.
Cel mai mult va suferi însă Primavera Booveni, satelitul care ar trebui să dea noua generaţie de fotbalişti de mare valoare. Pentru că e interzis ca echipa mare şi satelitul să activeze în aceeaşi categorie, “speranţele” lui FC Booveni vor trebui să joace cu o treaptă mai joc, în categoria Elită. Şi-acum vă-ntrebăm noi: păi e corect “aşea” ceva? Asta se pare că va fi cea mai mare tragedie a fotbalului craiovean, mai ales că Mărin pune mare accent pe “copiii noştri”. Unde se vor mai pârgui talentele cu care Ajică va ataca de prin 2015 îndrăzneţul obiectiv al promovării în Divizia C? Pe tăpşanele din Elită, ligă care probabil că are dreptul de a găzdui jocuri oficiale şi pe cimentul din spatele blocurilor?
Suntem alături de voi, dragi susţinători booveni şi vă mărturisim cu mâna pe pulă că ne-ncearcă un zbucium sufletesc aparte.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Comicele combinații ale măscăricilor Charlie și Gogoașă
Pușcăriaș în Italia pentru infracțiuni cu carduri, "Charlie" a făcut arest preventiv și în România, el fiind un fel de papițoi a...
-
Vineri după amiază, echipa familiei Mititelu a avut meci la fotbalul de județ. Nu știau că mai pe seară le vine sentința și că barosanul c...
-
Mulguţa. Lărguţa. Craiolguţa. Clone. Moralitate. Echipe adevărate. Curve. Mentalitate. Prostituţie. Trădare. CUVINTE mari şi grele. Dar GO...
-
În ultima perioadă mai mulți suporteri ne-au transmis mesaje cu amănunte despre incidentele de la Brașov - din meciul de Cupa României...
ai de plm.................
RăspundețiȘtergereVoi vorbiti serios??
RăspundețiȘtergereneeeaa...., e la caterinca. :))))
RăspundețiȘtergerePITURCA DESFIINTEAZA PE FC BOOVENI TE RUGAM!
RăspundețiȘtergereAVEM NEVOIE DE UNIVESRITATEA CRAIOVA, AVEM NEVOIE DE ECHIPA NOASTRA!
suntati rauvoitori. pai ce sunt 7 milioane pt cel mai puternic om din Oltenia ? :))))))))) valeeeuu, sariti baa, iete linsaju mediatic :))
RăspundețiȘtergereahahahaaha =)))))))))))))
RăspundețiȘtergeresenzational =))))))))))))
MUIE MITITELU
... si daca "talentele" Primaverii vor avea "ghinion" si vor retrograda din Elita, Mărin se va putea lauda si el ca are onoare... sau echipa in Onoare... pula mea... :))
RăspundețiȘtergereProstii booveni nu cred :))) ahahahha ce o sa ma mai amuz
RăspundețiȘtergere