16 iul. 2017

Gogoașă și Blondu au rezolvat problema cu sclavii de la PUZ

Gașca de milogi care trăiesc de pe urma lui Mititelu și Baca au reușit să-și convingă adepții să mai joace într-un spectacol de circ regizat de brutar.

Iată rușinosul comunicat care îi plasează definitiv în slujba familiei Mititelu pe cei care se vor alătura grupului de vânduți. 

Legal, ospătarul de la Booveni nu mai poate folosi niciuna dintre stemele falsificate pe care înscrisese la OSIM, pentru că ele au fost anulate de instanță.

Disperat și simțind că nu mai are absolut nimic de pierdut, probabil că escrocul se va folosi de aceste sigle și de orice alte bunuri intelectuale care aparțin exclusiv Clubului Sportiv Universitatea Craiova, urmând ca noul s.r.l. inventat probabil în aceste săptămâni să intre în faliment ca urmare a daunelor pe care va trebui să le plătească. Dar Mititelu și Baca vor face după altul, care la rândul său va fi prezentat cetei de proști ca fiind "ăla adevărat" de către milogii care atârnă pe la Niuiorc.



Să ne aruncăm o scurtă privire plină de greață peste mizeria de comunicat emis de galeria familiei Mititelu: 

"Dupa ani de pauza, in care in oras a intervenit doar o inventie hidoasa a Federatiei Romane de Fotbal, Peluza Sud '97 este datoare sa se intoarca neconditionat alaturi de echipa langa care a trait cele mai frumoase momente."

E clar ca aveti datorii, doar sefii vostri atârnători sunt hrăniți zilnic de Mititelu. Sunteți doar o lamentabilă masă de manevră.
O curiozitate retoricăoare dacă Mititelu le-a făcut acum o echipă nouă, de ce a trebuit să aștepte atâția ani? Dacă oricând bastardul de la Niuiorc și familia sa și-ar înființa oricâte firme și pentru nenorocții ăștia el și familia lui sunt egali cu istoria Științei, de ce l-au lăsat să îi țină fără firma familiei atâția ani? Dacă oricând se putea să existe mizeria asta de clonă booveană, înseamnă că idioții ăștia acceptă că sunt la bunul plac al lui Ajică, iar acum din mila lui au echipă.
Suntem oripilați de nivelul la care sunt aceste jalnice primate. Oamenii aceștia nu sunt altceva decât slugile dezgustătoare ale unui bădăran parvenit devenit interlop evazionist, stând ca niște oi și ascultând minciunile brutarului, tolerându-i și rămânându-le supuși liderilor care se vând pe hrană caldă lui Mititelu și Baca.
Aceștia nu pot fi numiți suporteri, pentru că un suporter pune pe primul plan interesele clubului pe care-l iubește, binele acestuia. Ei nu sunt nimic altceva decât o grețoasă masă de manevră.


"Coerenta, fidelitatea si neacceptarea niciunui compromis, ce ne-au ghidat in 20 de ani de existenta a peluzei, ne obliga sa fim alaturi de stema si culorile noastre atat de dragi."
Coerența? Fidelitate? Neacceptarea niciunui compromis?
Păi voi îl înjurați pe Mititelu și îl contestați în public, în timp ce liderii voștri sunt servitorii și întreținuții lui. Voi îi spuneați lui Pițurcă să faceți orice ca să nu-l lase pe Mititelu să intre pe stadion și apoi tot voi, slugoi vânduți, trăgeați de porți cu Mititelu și familia lui ca să-l lase să intre deși nu-și mai plătise utilitățile de ani de zile și adunase datorii de miliarde.
Asta vă e coerența?
Fideli îi sunteți doar stăpânului vostru, lui și celui care vă plătește direct, maimuțoiul ăla negricios, aschilopatic și chelios pe nume Claudiu Baca.
Voi ați făcut toate compromisurile posibile. Sunteți cea mai coruptă galerie din România, o rușine pentru Craiova.
Stemă și culori?
Până unde o să mai încercați să continuați minciuna, vânduților? 
Stemele Universității Craiova aparțin prin sentința unei instanțe supreme exclusive Clubului Sportiv Universitatea, în timp ce falsurile înregistrate de Mititelu au fost anulate.
Sclavilor cumpărați din târg de Baca și făcuți cadou brutarului, nu vă e rușine că ați ales să dezbinați un oraș și să încercați să țineți în mocirlă un simbol pentru că așa v-au ordonat niște lideri vânduți?


"In acest sens, invitam toti suporterii demni care au tinut steagul sus alaturi de noi, in cea mai grea perioada a echipei, sa asiste la primul antrenament oficial al Stiintei, luni 17 iulie, ora 19:30 la baza sportiva situata vis-a-vis de aeroportul din Craiova."

Duceți-vă toți, așa vă veți semna dispariția definitivă din viața Universității Craiova și Știința va scăpa definitiv de voi, indivizi lipsiți de orice urmă de moralitate și demnitate. Ați reușit să divizați un oraș din interesele financiare ale liderilor care vă controlează și vă dictează ce să faceți.
Craiova este încă rănită de minciunile și manipulările stăpânului vostru, dar încet-încet rana se va cicatriza și ne vom vindeca. La fel cum voi, încet-încet, veți dispărea în întunericul cu care ați făcut acest rușinos pact.


"Tinem sa amintim ca pozitia noastra fata Adrian Mititelu ramane neschimbata, considerandu-l in continuare unul dintre principalii vinovati pentru umilintele prin care a trecut un simbol al fotbalului romanesc, caracterizat de pasiune si devotament."

Poziția voastră față de Mititelu? Ați îndulcit-o, acum a devenit "unul dintre principalii vinovați". Parcă el era marele vinovat, parcă voiați să ardă-n flăcări, parcă scriați pe ziduri că pițipoanca de fie-sa e curvă. Parcă strigați Muie Mititelu cât puteați de tare și îl amenințați să plece din oraș?
Nu așa era? Dar stați, că între timp liderii voștri sunt de dimineața până seara la Mititelu la birou, îl pupă și-l îmbrățișează-n plină stradă, îl însoțesc peste tot și îi sunt vasali pentru o burtă de ciorbă. 
Poziția voastră față de Mititelu e poziția "capră", mizeriilor! Tupeul vostru nu are limite, dar cu toții înțelegem foarte bine cine sunteți, cu ce vă ocupați și care e motivația acțiunilor voastre.


"Multumim tuturor ultrasilor care ne-au sustinut cauza !"
Mulțumiți-le și gesepeului pentru propagandă și manipulări și lui Baca pentru că îi asistă social pe liderii voștri muritori de foame… Cauza voastră e cauza familiei Mititelu, a unor escroci care v-au cumpărat ca pe niște sclavi și care vă folosesc pentru interesele lor. 


"Stiinta mai presus de toate !" 
Dar nu mai presus de interesele familiei Mititelu, finanțatorul liderilor voștri...
Dumnezeu să vă ierte, scursurilor!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comicele combinații ale măscăricilor Charlie și Gogoașă

Pușcăriaș în Italia pentru infracțiuni cu carduri, "Charlie" a făcut arest preventiv și în România, el fiind un fel de papițoi a...