Au acuzat că meciul se
va juca fără spectatori, că nu li se vor da bilete, că nu se vor vinde la
liber. Toate s-au dovedit doar nişte porcării. Peluza Periniţa a fost astăzi la
Niuiorc să-şi ia biletele. Ocazie cu care au şi încins o horă a veseliei şi au
intonat cântece “patriotice”, în
timp ce ospătarul boovean stătea tolănit pe un fotoliu în spatele geamurilor şi
îşi admira liniştit supuşii.
Filmat
live de Şorici, puradelul unui impresar neam cu Bin Laden a dat cu o piatră în
geamurile magazinului clubului sportiv al Universităţii Craiova de la English
Park, dar geamurile lui Mărin sunt intacte, nici unuia dintre ultraşii cu mentalitate
care pe stadion îl înjură netrecându-i prin cap să-i reproşeze ieri ceva
impostorului care le-a interzis deplasări, le-a mutat echipa în alt oraş, le-a retrogradat-o
şi apoi a provocat dezafilierea pentru că nu mai avea bani nici de motorină la
autocar. Reportofoanele au scandat însă pentru echipa copiilor copiilor. E
normal, probabil mai pe seară se dădeau fripturi gratis la Periniţa.
Ah,
dar staţi, ultraşii PUZ-ului au argumentat că ei n-au nimic de-a face cu
liderul lor care e în tandreţuri cu Mărin. Au spus că nu au nici o legătură cu
el, că l-au retrogradat de câţiva ani din funcţia de şef al galeriei şi că s-au
dezis în totalitate de el. Ciudat cum un personaj care nu mai e şef de galerie
de câţiva ani dă comunicate în numele galeriei, are întâlniri cu persoanele cu
funcţii de decizie ale oraşului şi judeţului în numele galeriei, sau chiar dă
interviuri presei în numele galeriei.
Şi
mai ciudat este cum s-au dezis complet de el PUZ-iştii, când ei apar în toate împrejurările alături de el, în ipostaze “intime” şi într-un evident raport de
subordonare. Priviţi imaginile de mai jos, ele arată clar cum s-au dezis
“ultraşii adevăraţi” de liderul lor mânjit pe bot cu friptura ospătarului
împotriva căruia oamenii săi scandează de faţadă meci de meci. Ca să vadă lumea că au mentalitate şi dau lecţii de morală.
Mizeria şi ipocrizia sunt nemărginite. Jenant…
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Comicele combinații ale măscăricilor Charlie și Gogoașă
Pușcăriaș în Italia pentru infracțiuni cu carduri, "Charlie" a făcut arest preventiv și în România, el fiind un fel de papițoi a...
-
Vineri după amiază, echipa familiei Mititelu a avut meci la fotbalul de județ. Nu știau că mai pe seară le vine sentința și că barosanul c...
-
Mulguţa. Lărguţa. Craiolguţa. Clone. Moralitate. Echipe adevărate. Curve. Mentalitate. Prostituţie. Trădare. CUVINTE mari şi grele. Dar GO...
-
În ultima perioadă mai mulți suporteri ne-au transmis mesaje cu amănunte despre incidentele de la Brașov - din meciul de Cupa României...
Iti spun una. Te-a bagat Ciobi pe ciclu, ca sa stai si tu cu Gicu.
RăspundețiȘtergereCsu =mititelu FCU=IUBIREA NOASTRA su=tradatori
RăspundețiȘtergereCharlos sifon =Tirca sifon .
RăspundețiȘtergerePuscarie. Ne-ai dezonorat.. uita te in oglinda si dupaia vb tu de ps. E ca si cand ti-ai scuipa pe ma ta ca nu are bani. Tiganu tot tigan. Charlie sunteti toti. Orb ca blondu. Acelasi stil. Bubu si restu ar sta si ei cu gigu.. sclavi
RăspundețiȘtergereMare ciuda
RăspundețiȘtergerepeluza vandutilor
RăspundețiȘtergerenu stiu de ce nu ii ingnorati pe aurolacii lui mititelu
RăspundețiȘtergereAceleasi fete prezente la toate actiunile booveanului, aceleasi persoane gretoase care au intrat in teren, s-au urcat pe nocturna, au participat la mitinguri si procese, totul doar pentru mititelu. Culmea e ca sunt exact aceeasi oameni care se 'dezic' cel mai vocal de blondu. Ei sunt etnobotanistii de la ultras(brigada puz). Ma bucur ca macar praetoria se tine departe de astfel de personaje.
RăspundețiȘtergerece urat e baiatul din prima poza dreapta jos. ala e che guevara ala care tine paginile lui mititelu de facebook?
RăspundețiȘtergereHopa , peluza puz nu prea e asa dezisa de blondu....Ce inseamna sa descoperi apa calda...De pus la rana si in arhiva personala.
RăspundețiȘtergereinduiosator..................
RăspundețiȘtergeresalut...va rog sa slectati mesajele care va sunt trimise ... aveam unele astepatari de la voi - va rog sa nu le permiteti sa transforme si aceasta pagina in circul jegos de la booveni... va multumesc.
RăspundețiȘtergereinteresant cum la toate articolele despre peluza sud apar foarte multe comentarii despre charlie. cine este acest charlie ca nu l-am vazut niciodata in sud? mie imi par niste intoxicari in genul celor facute de partide(in special pdl) in campaniile electorale in care se evita subiectul real de discutie prin comentarii repetate(probabil puse de aceeasi persoana sau maxim 2-3 din acelasi grup) despre alte teme. una peste alta dovezile sunt clare si ne spun ca peluza sud este condusa in continuare de blondu si cumparata de mititelu indiferent ce face charlie, basescu, ponta sau daniela crudu.
RăspundețiȘtergereceva trebuie sa se schimbe la club pentru ca sunt praf. BADEA si ceilalti care iau decizii sa deschida bine ochii si sa isi puna mintea la contributie pentru ca au facut destule greseli. nu e posibil sa vina un aurolac ca gogoasa sa te bata la tine acasa, sa iti loveasca cel mai bun jucator si chiar un om din conducere. acolo ar fi trebuit sa fie oameni de ordine din partea clubului care sa nu permita oricui sa se apropie de jucatorii nostri. credeti ca e posibil ca la barcelona sa vina cineva si sa ii rupa piciorul lui messi, chiar si un jucator de la oaspeti nimportant si bagat in lot special pentru asa ceva ?
RăspundețiȘtergeres-au facut greseli si la capitolul organizare si dovada sunt mai ales meciurile directe cu echipa lui mititelu, si la capitolul imagine. nu e posibil sa il lasam pe un distrus sa se foloseasca de stema noastra, facuta penru clubul nostru! initiati procese si recuperati ce este al nostru, nu mai permiteti unui cacat cu ochi sa manipuleze folosind stema noastra, chiar daca nu mai are mult.
Asta e gogoasa. Ultras pana la moarte si dincolo de carne. E jucator, bodyguard, om de ordine, femeie de serviciu, spalator de buci si curatator de sunci.
RăspundețiȘtergerehttp://postimg.org/image/rallhk9q5/ - Un cocalar drogat, cu ifose de interlop.
muie lazio penibilule
RăspundețiȘtergerehttp://www.digisport.ro/Sport/FOTBAL/Competitii/Liga+2/VIDEO+EXCLUSIV+Preda+Ii+invitam+si+pe+fanii+lui+CS+U - astazi la zapada, maine la puz, poimaine la friptura
RăspundețiȘtergerePreda si mititelu sunt asteptati cu lopetile sa dea zapada la Poarta Alba de ....Gigi!
RăspundețiȘtergereDoi pokemoni pe etnobotanice - https://www.facebook.com/photo.php?fbid=620162051356606&set=a.621829681189843.1073741835.100000884496960&type=1&relevant_count=1
RăspundețiȘtergere