15 aug. 2011

Ospătare, la mulţi ani sub pământ!

Ca o ultimă gură de aer, Muicelu a mai fost băgat în seamă de ziua onomastică de unul dintre ziare. Deşi titlurile din Prosport încearcă să fie “seducătoare”, de genul “Adevăratul motiv pentru care s-a destrămat Ştiinţa?” sau “Muicelu anunţă o conspiraţie la nivel înalt”, ca să mai atragă 2-3 naivi să dea click pe subiect, muistul Ajică nu spune nimic nou.

Aceleaşi aberaţii eterne, despre cum va lua el Casa Fotbalului (probabil o confundă cu balta Craioviţei) şi despre cum Craiova ar avea iar fotbal fără el, dar el nu lasă echipa în ruptul capului, că altfel va fi transformată în unealtă politică. Adică exact ce a făcut el dintotdeauna, lucru învăţat de la maestrul său, Dinel Staicu, cel pe care îl îl ironizează în loc să-i fie recunoscător că l-a luat dintre mesele unde servea cu o tavă-n mână şi pe care apoi le debarasa, introducându-l în lumea samsarilor de ocazie.

"Am aflat ce vor să facă şi voi dovedi asta! Totul face parte dintr-un plan bine pus la punct! Dragomir, Piţurcă şi Sandu sunt în cârdăşie cu un grup din Craiova. Vor să pună mâna pe club ca să-l transforme în unealtă politică pentru următoarele alegeri. Dacă aş lăsa clubul, să vedeţi ce repede s-ar găsi o soluţie ca Universitatea să reînvie!

Acum vând jucător după jucător din postura de fotbalişti liberi de contract, dar, de fapt, se încasează sume grele! Sandu, Dragomir şi nişte cunoscuţi impresari împart comisioanele pe care cluburile care îi iau pe jucătorii Craiovei le plătesc! Sunt multe ilegalităţi comise acolo şi le voi demonstra. O să radiez FRF! Atunci când va fi obligată să-mi plătească 40-50 de milioane de euro daune, o să intre în insolvabilitate şi o să primesc Casa Fotbalului!".

E destul de greu să mai comentăm aberaţiile unui dezaxat. Sunt aceleaşi cuvinte ale unui bolnav psihic, fiu de criminal şi asasin la rândul său a ceva mult mai important decât mă-sa. Dihorul de la Booveni nu prea mai are ce spune de câţiva ani, el trăind doar din ridicarea tonului pe la diverse emisiuni, pntru că nici măcar amuzant (în felul în care sunt amuzanţi măscăricii) nu mai poate fi.

El trăieşte dintr-un material apărut într-un ziar o dată la 2 săptămâni, îşi hrăneşte foamea de notorietate cu asta. Ultimul articol din Prosport a prilejuit un chef la Niuiorc, e drept cam sărăcăcios. Mărin n-a mai chemat-o pe Ana Lesko să danseze, şi cum Alinutza e-n protest şi-o suge altuia cu buzunarele mai umflate, le-a pus direct pe fie-sa şi pe nevastă-sa să facă 2-3 numere de striptis în faţa badigarjilor şi a cancelarului Ciorbă.
De ziua lui, CRAIOVASPORT îi urează criminalului de la Booveni la mulţi ani sub pământ!

PS. Doar nouă ni si se pare că această lepră infectă are o privire de psihopat?

10 comentarii:

  1. la multi ani ..la -2 m jigodie ordiinara...

    RăspundețiȘtergere
  2. cu stiinta pana in mormant16 august, 2011

    da da....saracule stii tu ce sugi de ziua ta.....

    RăspundețiȘtergere
  3. MUIE MITITELU18 august, 2011

    GABITA E CURVA CRAIOVEI

    RăspundețiȘtergere
  4. pentru cei interesati, vand tricouri adidas originale noi sigilate cu U Craiova modelul asemanator lui Ajax Amsterdam, modelul care nu a fost disponibil in Romania.pentru mai multe detalii mail la stiintacraiova88@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  5. lupul-cel-rau03 septembrie, 2011

    ...linistea dinaintea furtunii!

    RăspundețiȘtergere
  6. Verificati feed-urile din meniul de sus (postrss si cometsrss)pentru ca nu sunt valide !

    RăspundețiȘtergere
  7. Am incredere in ce spune lupul-cel-rau ca s-a cam adeverit de fiecare data la tot ce a zis. Urmaresc de multa vreme ce posteaza. deci: ce stii lupule? de ce te referi la linistea dinaintea furtunii?

    RăspundețiȘtergere
  8. lupul-cel-rau14 septembrie, 2011

    Se pare ca foarte curand vom avea un investitor adevarat, pe masura numelui Universitatea Craiova! Un bob zabava...

    RăspundețiȘtergere
  9. @lupul cel rau, vrei sa-l bagi in sperieti pe marin? asta citeste non stop toate siteurile ca nu are ce face si cand o vedea asta nu mai doarme o saptamana :)))

    RăspundețiȘtergere

Comicele combinații ale măscăricilor Charlie și Gogoașă

Pușcăriaș în Italia pentru infracțiuni cu carduri, "Charlie" a făcut arest preventiv și în România, el fiind un fel de papițoi a...