Dacă vrea să ne ajute şi să aibă cu adevărat o şansă în faţa diabolicului manipulator Minciunelu, Victor Piţurcă ar trebui să fie mult mai atent la fiecare mişcare şi să-şi calculeze cu o mai mare atenţie paşii. Pentru că nu e la prima greşeală. Toamna trecută, atunci când CRAIOVASPORT atrăgea atenţia în repetate rânduri în legătură cu intenţiile booveanului, se pare că Victor Piţurcă a fost un pic cam… visător.
Prima zi în care s-a discutat serios de către factorii de decizie despre un proiect care ar putea salva Ştiinţa din ghearele dementului boovean, a fost departe de a fi un succes. Când toată lumea aştepta o reacţie după discuţia dintre fostul manager şi primarul Marinică Dincă, în vizorul public a apărut un personaj cu care Craiova nu e-n cele mai bune relaţii: Gigi Neţoiu. Chiar dacă dictatura de 6 ani a lui Minciunelu face inutilă orice comparaţie cu predecesorii săi, resentimentele oltenilor faţă de Neţoiu există şi astăzi.
În perioada următoare, suporterii Ştiinţei vor avea de ales. Şi, din păcate, timp nu mai e prea mult. Dacă un proiect se vrea demarat în acest an (pentru sezonul 2011-2012), în următoarele săptămâni trebuie puse la punct majoritatea detaliilor. Pentru că e nevoie de un lot cât mai valoros de jucători, care să înceapă la timp pregătirea de vară şi în condiţii cât mai bune, demne de Universitatea Craiova.
Calvarul dictaturii lui Minciunelu va lăsa sechele adânci în sufletul fiecăruia dintre noi. Oamenii sunt total dezorientaţi după şuvoaiele de minciuni boovene, iar un nume precum cel al lui Gigi Neţoiu a venit ca o mană cerească pentru Mărin. Asocierea numeleui Neţoiu la proiectul Primărie-Piţurcă, dă fiori multora dintre noi. Însă toţi cei care iubim Ştiinţa trebuie să punem în balanţă şi să cântărim bine variantele.
Între 2000 şi 2002, în cei 2 ani în care a condus clubul, Neţoiu a greşit grav şi a lăsat echipa altuia. A venit Staicu, care a greşit şi mai grav şi a plecat, lăsând şi el mai departe echipa (vom vorbi pe-ndelete despre toate aceste perioade cu o proximă ocazie). Mărin, cel care ni s-a prezentat drept salvator, a ciopârţit spiritul Ştiinţei şi-a batjocorit-o motivând că-i a lui şi a familiei sale. În 2005 ne-a promis că va pleca dacă această echipă va mai retrograda vreodată. Acum ne spune că mai bine-şi taie o mână. Nici măcar Primăriei nu acceptă să-i lase clubul. Nici nu mai contează că renunţă Piţurcă la datorie în aceste condiţii, să spunem că nici măcar n-ar exista datoria şi Minciunelu tot ar trebui să predea echipa municipalităţii dac-ar avea o fărâmă de demnitate.
Miliţianul Neţoiu e un subiect “aparte”, dar nu credem că Piţurcă vine la Craiova cu gânduri distructive. Dacă intenţiile lui Piţurcă şi Neţoiu ar fi să facă o cârdăşie cu scopuri mârşave, orice prost ar trebui să realizeze că ar fi procedat cu totul altfel. Ei s-ar fi ferit să apară împreună şi ar fi urmat un plan pus la punct cu minuţiozitate, în care comandantul ar fi intrat în scenă “întâmplător” şi mult mai târziu, abia după ce lucrurile s-ar fi urnit şi toată lumea era deja implicată. Sau chiar Neţoiu ar fi putut rămâne tot timpul în umbră, nu era nevoie să ştie nimeni că e implicat în vreun fel.
Nu era nevoie să se întâlnească în amiaza mare în buricul Craiovei, cu toate bliţurile presei după ei. Piţurcă şi Neţoiu locuiesc amândoi în bucureşti, aşa că ar fi putut să se întâlnească de milioane de ori în secret, ca să pună la cale conspiraţia, pentru ca apoi să se prefacă în public că nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase. Prezenţa lui Neţoiu în jurul ideii acestui proiect ar fi bine să fie una pasageră, dar indiferent cât de serioase ar fi intenţiile comandantului, ele contează mai puţin. Pentru că garanţiile încrederii noastre oricum sunt primăria şi Victor Piţurcă.
Odată ce proiectul e demarat şi are o bază solidă de la care se poate dezvolta, lui i se poate alătura chiar şi Al-Qaeda şi nepoţii lui Bin Laden, adică oricine, atâta timp cât vine cu bani şi se dovedeşte a avea intenţii bune. Important e doar ca oricine e dispus să ajute financiar să nu mai poată deţine de unul singur controlul, iar pachetul majoritar sau decizia cea mai importantă să aparţină reprezentanţilor comunităţii, adică indirect suporterilor.
Noi nu credem că Victor Piţurcă a venit în Bănie să ne fure comorile sau breleanţii. Nici măcar n-ar mai avea ce, pentru că proiectul salvării Ştiinţei porneşte de la ZERO, deci nu include nimic de devalizat (jucători), ci doar necesită o muncă titanică dacă se vrea a fi ceva cu adevărat profesionist, total diferit de amatorismul boovean. Din contră, Piţurcă e mult prea naiv pentru viesparul din jurul lui Minciunelu. Aţi văzut, spre exemplu, ce întrebări comandate punea şocâtele Şorici (chestia cu pământurile, comandată de la Niuiorc, pentru că exact despre aceleaşi lucruri vorbea şi Mărin), sau perversitatea cu care spurcatul cancelar moldovean Roşcaca mergea la mormântul lui OBLEMENCO, împreună cu vrăjitorul securisto-dinamovist Marcel, adus de Mărin în aceste zile ca să încerce să-i aranjeze ultimele meciuri?
Mărin e expert în manipulări şi, dacă ar fi să comparăm ziua de azi cu un joc de poker, putem spune că diabolicul circar a jucat perfect această mână. Un bluf de senzaţie. Dacă n-am fi fost atenţi, mai că era să-l credem şi noi. Deja uitasem că tocmai ce va retrograda echipa pe care a pus mâna în 2005, promiţând că va face performanţă şi că dacă se va întâmpla cumva să mai trăim umilitorul infern al retrogradării, el va pleca.
Cititor fidel al CRAIOVASPORT, Ajică s-a gândit toată noaptea de miercuri spre joi ce atitudine să aibă ca să pară că n-ar fi el circarul pe care, lăsând modestia la o parte, l-am descris cu acurateţe. Aşa că a profitat de naturaleţea cu care a programat Piţurcă întâlnirile sale (am numi-o naivitate, dar în aceste condiţii de luptă de gherilă cu demagogia booveană, ea se transformă într-o eroare care te poate face să pierzi o bătălie) şi a speculat magistral “momentul Neţoiu”.
Dacă încă nu ştia şi nici nu a fost informat de staff-ul său, Piţi trebuie să afle că Neţoiu e privit în Craiova ca un paria şi-i va fi destul de greu să schimbe această percepţie. Silvian Cristescu sau Ovidiu Costeşin, dacă nu chiar şi Eugen Neagoe, dar cu precădere primii doi, care-l cunosc mai bine pe tiranul Ajică şi ştiu de ce e-n stare, ar trebui să-l ajute pe Victor Piţurcă să nu mai greşească. Pentru că imaginea cu care pleci la drum contează enorm într-o perioadă în care Minciunelu simte că-i fuge pământul de sub picioare şi ar apela la toate trucurile pentru a încerca să discrediteze orice acţiune a lui Piţi şi a autorităţilor.
L-am ascultat aseară pe Piţurcă la un post local din Craiova. Nu e un bun orator şi cu atât mai puţin un actor (se vede cel mai bine când vine vorba despre dezlegările lui Găman şi Bărboianu). Dar tocmai asta ne face să avem încredere în el. Noroc că la poker nu se vorbeşte prea mult, altfel şi-ar fi pierdut toată averea până acum. Din toată emisiunea am rămas însă cu un singur lucru: o afirmaţie a fostului selecţioner care a înclinat definitiv balanţa noastră, încă mâhniţi că-n timpul zilei îi văzusem din nou mecla lui Neţoiu.
Victor Piţurcă a spus cam aşa: “Domnilor… m-a sunat Marius Tucă… Îl cunoaşteţi, nu? Mi-a spus că e alături de acest proiect şi că va ajuta şi el cu tot ce poate, inclusiv financiar…”
Marius Tucă este cel care, împreună cu Adrian Păunescu, a dat în 2009 licenţa Craiovei. Marius Tucă, şeful Jurnalului Naţional, a declanşat atunci o campanie de presă uluitoare. Ziarul “quality” cu cel mai mare tiraj din România apărea în fiecare zi cu materiale ample în care clubul lui Minciunelu era apărat, articole care mai de care mai acuzatoare la adresa FRF sau a membrilor comisiei de licenţiere. Deşi toată lumea ştia că nu avea dreptate, Craiova trebuia să obţină licenţa. Şi a obţinut-o cu o presiune mediatică fără precedent. Dar de acel “linşeaj mediatic” care i-a salvat pielea şi i-a prelungit agonia, booveanul uită să mai amintească.
Un nume precum cel al lui Marius Tucă, pe care Piţurcă l-a nominalizat ca fiind alături de acest proiect, sună mai mult decât bine. Aceasta e direcţia în care Piţi şi autorităţile trebuie să meargă.
PS. Pavel Badea a înregistrat la OSIM (Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci) denumirea CS Universitatea Craiova, pe data de 15.04.2011, acesta putând reprezenta o variantă pentru viitorul nume al clubului, care ar urma să aibă în patrimoniu cel puţin palmaresul de până în 1990 (restul, dacă se va constata că aparţine de o altă entitate, urmând a fi recuperat ulterior).
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Comicele combinații ale măscăricilor Charlie și Gogoașă
Pușcăriaș în Italia pentru infracțiuni cu carduri, "Charlie" a făcut arest preventiv și în România, el fiind un fel de papițoi a...
-
Vineri după amiază, echipa familiei Mititelu a avut meci la fotbalul de județ. Nu știau că mai pe seară le vine sentința și că barosanul c...
-
Mulguţa. Lărguţa. Craiolguţa. Clone. Moralitate. Echipe adevărate. Curve. Mentalitate. Prostituţie. Trădare. CUVINTE mari şi grele. Dar GO...
-
În ultima perioadă mai mulți suporteri ne-au transmis mesaje cu amănunte despre incidentele de la Brașov - din meciul de Cupa României...
Ne pare rău că momentan au dispărut ultimele postări ale CRAIOVASPORT. O defecţiune în sistem a făcut ca serviciul Blogger să fie indisponibil în timpul zilei de azi pentru mai bine de 20 de ore. Echipa tehnică lucrează pentru remedierea definitivă a situaţiei şi în curând sperăm să reapară şi ultimele postări, care au dispărut de la toţi utilizatorii ce au postat în după-amiaza zilei de 11 mai şi pe 12 mai...
RăspundețiȘtergere"We’re very sorry that you’ve been unable to publish to Blogger for the past 20.5 hours. We’re nearly back to normal — you can publish again, and in the coming hours posts and comments that were temporarily removed should be restored. Thank you for your patience while we fix this situation. We use Blogger for our own blogs, so we’ve also felt your pain.
Here’s what happened: during scheduled maintenance work Wednesday night, we experienced some data corruption that impacted Blogger’s behavior."
sunt de acord ca viitorul cu mititelu pare sumbru.fara stadion,fara cantonament,fara grupe de juniori,fara bani de transferuri,de cantonamente,farasponsori care sa vina alaturi de el,fara nimic.imi vine sa mor de ciuda ca si piturca nu pricepe ca noi avem o problema cu netoiu....
RăspundețiȘtergerenetoiu nu mai are nimeni incredere in el. In piturca lumea crede (majoritatea).
RăspundețiȘtergerebun.si ce facem, ramanem de finitiv fara echipa? ca mititelu va retrograda pe booveni in divizia d –judet , asta e clar ca nu are de unde sa plateasca banii catre piturca. si daca nici anul urmator nu va face rost de bani ce urmeaza, sa retrogradeze in onoare,asta daca nu i se declara falimentul pana atunci si desfiinteaza clubul? e o decizie al naibi de greu de luat.
mai conteaza cine vine? Nu este suficient numele VICTOR PITURCA?
RăspundețiȘtergeresarac prost...lasa-ne odata
RăspundețiȘtergerecraiovasport va citesc de mult timp si va apreciez enorm de mult. de unde stiti sigur ca solutia asta e cea buna?
RăspundețiȘtergereNu ştim sigur nimic. E posibil ca şi asta să fie o variantă care se va dovedi nefericită (din cauza unora ca Neţoiu, pentru că în Piţurcă avem încredere totală). Dar în acest moment e singura noastră variantă, nu poate fi mai rău decât cu ospătarul. Aşa cum spunea cineva mai sus, viitorul e sumbru cu Mărin, sau, mai bine zis, nu va mai fi deloc. Booveanul simte că ăsta e ultimul său hop, de care dacă va trece va avea linişte veşnică să distrugă definitiv ce-a mai rămas din club.
RăspundețiȘtergereO scurtă comparaţie:
Neţoiu a lăsat clubul din mâini când toată lumea s-a ridicat împotriva lui. Şi Dinel a făcut-o. Ei au fost nişte afacerişti cu sânge rece şi s-au purtat ca atare. Aveau un interes economic şi s-au ţinut de el. Marin vrea să transforme Ştiinţa în feuda sa, jucăria sa personală. De fapt, a făcut-o deja şi a şi distrus jucăria, când l-a dat afară până şi pe Piţurcă, singurul antrenor adevărat pe care l-a adus în 6 ani!
Deci Neţoiu şi Nuţu au greşit şi au lăsat pe altul. Minciunelu o face? NU! De vândut meciuri au vândut toţi, doar că destinatarii punctelor au fost alţii. Mărin a promis în 2005 că va pleca de la echipă dacă va mai retrograda. A făcut-o? NU! Mărin a promis că va comanda un audit pentru a se vedea cât a investit la echipă. L-a făcut? NU! Mărin a promis că nu va vinde la rivalii din bucureşti (bine, la început a spus la niciun rival şi mai ales în bucureşti). A respectat promisiunea? NU! A promis că va ataca la TAS cazurile Bărboianu şi Găman, că n-ar fi semnătura lui. A făcut-o? NU!
Exemplele pot continua la nesfârşit...
OK , putem să nu mişcăm un deget şi booveanul are linişte să-şi desăvârşească opera. Ce se va întâmpla? Nu va fi programat la primele 2 etape din Liga 2, pentru neplata datoriei (în instanţele civile oricum nu o va putea anula şi vom explica zilele următoare de ce). Aşa că va trebui să se ducă în judeţeană, 2 categorii mai jos. Şi tot NU VA PLECA! E jucăria lui şi atâta vreme cât ne are la mână cu ea, nu va renunţa. Vor urma ani şi ani de umilinţe, de dezrădăcinare, în care FC Booveni va juca prin alte părţi (pentru că oricum primăria nu-i va mai da stadionul şi tot se va face ceva pe el, cu sau fără Piţurcă). Nu că n-ar mai fi făcut-o, doar s-a dus 7-8 luni pe la Severin pentru banii lui Gherghe.
Aşa cum mai trăgea cineva o concluzie, acest analfabet este incapabil să-şi depăşească condiţia de debarasator de mese, de acolo de unde a plecat. Am crezut cu toţii că ne va salva, dar e cel mai mare coşmar al Craiovei. Trebuie extirpată tumoarea şi apoi tratate celălalte răni. Cu alte cuvinte, cumpăna cea mare e să scăpăm de boovean. De Neţoiu am mai scăpat, în caz că are de gând să vină cu bani şi apoi se comportă ca data trecută. Ăsta măcar nu-şi închipuie că EL E UNIVERSITATEA CRAIOVA (apropo, până şi idolul lui, Becali, spune că el e steaua de după 2000, etc, şi acceptă că steaua cea veche nu are legătură cu el).
Varianta cedării de către Mărin a SRL-ului său, asta e o iluzie. Cum să i-l iei, cu forţa, “terorizându-l”? Exclus, se pare că la noi terorizează Mărin cu interlopii galeria (partea onestă a ei), care nu are curaj să facă nimic din cauza ameninţărilor...
Iar dacă e cumva adevărat că palamaresul dinainte de ‘90 e la Clubul Sportiv, lucrurile se complică şi mai mult. Pentru că oamenii de fapt în acei ani au devenit suporteri, nu după... Chiar şi cei care nu i-au prins, tot cu acea perioadă se laudă ca şi performanţe. Fanii din alte zone ale ţării atunci s-au îndrăgostit de Craiova, nu pe timpul lui Ilinca, Neţoiu sau Dinel...
piti ar trebui sa garanteze pentru netoiu in caz ca militianul vrea sa bage bani.netoiu a facut rau, a vandut fotbalisti la dinamo dar daca nu are el puterea de decizie nu stiu ce ar putea face.
RăspundețiȘtergerepiturca e prieten si cu giovanni si poate reusesc sa il copteze si pe gica popescu si cat mai multi.oricum popescu e si el prieten cu netoiu si poate asa se strang mai multi si vor fi bani pentru obiective mari.ca pan la urma si netoiu vrea sa se razbune pe badea ca nu il mai lasa la dinamo/
ar fi ceva sa faca astia toti o superechipa la craiova si sa mutam aici capitala fotb romanesc.de mititelu nu imi fac probleme in maxim 2 ani ii ia piturca tot si il desfinteaza.
1.PITURCA + PRIMARIE + POSIBIL NETOIU,............
RăspundețiȘtergere2.MITITELU
ASTEA SUNT VARIANTELE.NU STIU CARE E PAREREA MAJORITATII DA EU CU MITITELU NU MAI POT.VREAU SA VINA NETOIU CU DINEL STAICU IMPREUNA DECAT SA MAI RAMANA BOLNAVUL ASTA PSIHIC.CE ATI UITAT SA SPUNETI E CA NETOIU A INCHIS PELUZA CAND S-A SUPARAT SI STAICU LA FEL DA MITITELU A INCHIS AMANDOUA PELUZELE SI A INTERZIS DEPLASARI PE MANA CU DINAMO.NU MAI ZIC DE INTERLOPI TRIMISI ACASA PESTE BAIETII DIN SEZIONE. DACA NU VREA SA LASE ECHIPA PITURCA TREBUIE SA II DESFIINTEZE ECHIPA AIA CARE SPUNE CA E ALUI SI A COPIILOR LUI FMM DE TOPIT..
nu pot sa sustin alta echipadecat universitatea craiova - nu mai vin la meciuri si gata
RăspundețiȘtergereCel mai bine e sa asteptam sa vedem ce face piti si cum se misca treburile.Eclar ca staful lui 666 e mult mai profesionist decat ticlenii si regheii si rostii brutarului,deci clar ar fi altceva.Oricum daca pleaca de pe oblemenco nu stiu cine se mai duce dupa cel mai puternic om din oltenia.
RăspundețiȘtergeresi mie mi s-a parut tare faza cu sustinerea lui tuca….. poate ca ar putea sa atraga si alti oameni cu bani marius tuca. e un mare suporter
RăspundețiȘtergerece n-am inteles este de ce badea a inregistrat pe numele sau si la adresa locuintei sale private, str. mircea voda nr. 11, jud dolj, denumirea si sigla clubului sportiv si nu pe str. gheorghe doja nr. 2, acolo unde este sediul clubului. o fi si badita un pui de mititelu........
RăspundețiȘtergerehttp://www.osim.ro/publicatii/marci/bopi_2011/bopi4_sp16_21aprilie.pdf.
clubul la care pavel badea e DIRECTOR (si nu patron!) apartine de ministerul educatiei, cercetarii si inovarii.nu stiu cum l-au lasat sa inregistreze pe numele lui insemnele unei institutii publice la care el probabil ca nu va fi director pe viata, dar oricum asta nu e o problema. pe site la csu mai scrie ca stroe e presedinte asa ca de aia probabil se tot poarta cu manusi cu el mititelu.
taceti ba dracu din gura cu netoiu si cu popescu al vostru.......
RăspundețiȘtergereMDA… TUCA AR PUTEA PUNE UMARUL SERIOS……. SA ADUCA ALATURI DE STIINTA OAMENI CU BANI……….POATE CHIAR PE DAN VOICULESCU , ARE O AVERE DE CATEVA SUTE DE MILIOANE DE EURO
RăspundețiȘtergereun singur lucru am de spus : Netoiu, nenorocit cum e el, militian, pervers s.a.m.d, nu a retrogradat craiova. Cu toate lucrurile rele pe care le-a facut, si sunt constient de asta, a lasat-o pe linia de plutire. Nu ma imbat cu apa rece, dar aveti dreptate in ceea ce scrieti, nu era nevoie de o intalnire la pravalia Sofia pentru a pune tara la cale! Respect Craiovasport pentru modul vostru/tau de gandire.
RăspundețiȘtergerepfoaaa…. dan voiculescu ar fi senzatie, e un pic mai sarac ca marin da ne-am descurca :)))
RăspundețiȘtergerel-am vazut si azi pe mititelu pe gsp ............e irecuperabil...e bilnav rau ...trebuie sa scapam de el cu orice pret sa faca echipa cu palmareul csu si sa il desfiinteze ca oricum de dat nu o da...nu mai avem ce astepta cu tembelul asta.
RăspundețiȘtergereplm dam toti din clanta pe toate siteurile si forumurile dar daca asta se duca liga 4 o sa ne cacam toti pe noi si sa vezi ce o sa ne rugam sa fi venit piturca sa faca echipa si sa ne redea stiinta. din partea PITI HAI LA CRAIOVA SA FACEM ECHIPA , O SA FIE 20000 LA FIECARE MECI SI O SA STRIGE STIINTA PE IMNUL LUI TUDOR GHEORGHE SI AL LUI ADRIAN PAUNESCU!
RăspundețiȘtergeresunt PRO proiectul lui Piti. asta ar fi ultima noastra salvare.daca o tinem mai departe cu coada sus o sa ne ingropam sub paranoia lui mititelu prin divizia d, ca piturca poate sa stea bine mersi la bucuresti sa il execute pe boovean cu datoria aia si il doare in 14....nu e obligat sa se complice si sa se roage de noi sa ne faca echipa. ganditi-va bine ce faceti pana nu o sa fie prea tarziu. poate la anul in timpul asta piturca o sa aiba angajament si nu o sa mai fie disponibil si atunci ne-am lins pe bot ramanem cu mititelu pe veci. chiar daca nu toata lumea adera la proiectul asta trebuie lsat sa se faca pentru ca daca nu ne convine nu mai mergem dar daca e adevarat ca va urma dezastrul pentru boovean si firmele lui e singura noastra sansa de salvare daca vreti sa se mai auda de noi.
RăspundețiȘtergereNu stiu de ce dar am o presimtire ca nu va reusi Piti, din diferite motive..lumea o sa incerce sa ii puna bete in roata fiindca oamenii din orasul asta sunt pur si simplu cretini...suporterii care pana acum credeam ca sunt arma nr.1 a Craiovei sunt de-a dreptul prosti si ignoranti, in continuare il ling in cur pe boovean cum prind ocazia...Dumnezeu iti da dar nu iti baga si in trasita...pacat
RăspundețiȘtergereca sa rezisti si sa poti reusi in fotbal,nu numai in Romania,trebuie sa ai bune relatii cu alte cluburi.E vorba de sustinerea anumitor propuneri in adunarile de la liga si nu numai.e vorba de "lobby"pe anumite probleme.unii au inteles,altii nu.Stan stie cel mai bine. si Netoiu stia . a inclinat balanta spre Dinamo cu gandul ca in urmatorii ani o cupa sau un campionat vin la Craiova.a intervenit mititelu cu cosciugul si i-a pus Craiova-n cap.atunci cosciugul si acum crucea si astfel cioclul de la booveni a ingropat UNIVERSITATEA.acum deja o profaneaza. iubim aceasta echipa cu sufletul ,mai putin cu mintea.asa suntem noi,oltenii. vrem umilinta ordinara de la unul,zis suporter,si nu vrem sa mergem pe stadion cu capul sus,neinteresandu-ne cine baga bani si cine ne sustine sa fim satisfacuti.adevarul e ca singurele echipe ce cumpara jucatori pe BANI sunt steaua si dinamo. fotbalul e o AFACERE si nu o actiune caritabila sau culturala.sa rezisti,trebuie sa fii tare in afacere.patriotismul local cu "vezi doamne cine suntem" tine de orgolii prostesti si editiespeciala... asa ca, SA VINA PITURCA CU CINE POATE SI SA FIE FITILUL EXPLOZIEI FOTBALISTICE PE CARE O ASTEPTAM DE MULTI ANI.avem cruntul destin al Timisoarei,ei s-au desteptat candva,urmeaza sa vedem ce facem noi.
RăspundețiȘtergerehai sa fim seriosi: comparativ cu Ajica, Netoiu a fost un sfant. Macar echipa nu a retrogradat, am reusit sa batem Steaua etc. Pe vremea porcului de Marin am stat capra si la Dinamo, si la Steaua. Netoiu a dat jucatori la Dinamo. Ajica ii da la Steaua, care-i diferenta?
RăspundețiȘtergere