Ospătarul face pe durul, dar se teme şi de umbra sa. Nici măcar pe fătălăul valet n-a avut sânge să-l petardeze personal, şi-a pus badigardu’ să-l altoiască. Şi a făcut asta pentru că ştia că sluga nu va depune plângere, evident din sclavie, iar el nu poate ajunge ca idolu’ Jiji, la pârnaie de Paşte. Oameni ca valetul se gândesc oricând la interesul personal, la oportunităţi şi la posibilitatea ca vreodată să revină la pupatul tălpilor slinoase ale lui Mărin. Plus că faultul la Mythu a avut şi rolul de a intimida suporterii care ar intenţiona să protesteze şi care ar trebui să gândească în termeni de genul “dacă l-a bătut el pe valet, pe mine sigur mă bate...”. Prostii.
Intrarea e liberă azi, la tribuna a 2-a. De ce? Pentru că-n disperarea lui, booveanul nu mai ştie ce să facă şi ce variantă să mai încerce. Începând cu echipa de start, continuând cu schimbările şi terminând cu organizarea meciurilor. Sau cu poziţia din care-o “scuipă” pe Alinutza. Ne-am gândit dacă să alegem prezenţa pe stadion, evident pentru a-i spune impostorului falit cam ce simţim, sau să rămânem la atitudinea care l-a scos din minţi pe sărac, “NIMENI LA MECI”.
Cum a gândit diabolicul Ajică această “strategie”? El vrea să facă o ultimă încercare de a atrage de partea sa ceva suporteri naivi, dar îndeajuns de proşti ca să mai pună botul. De aceea accesul nu e moca şi la tribuna 1 sau la zero. Pentru ca în cazul în care spectatorii sunt “rău-voitori” şi “neaveniţi”, să nu-l slobozească-n gură în ziua de Paşte de la 5-10 metri. Să o facă măcar de la distanţă, poate nu se aud aşa de bine la televizor, iar el îi poate declara după meci şocâtelui Şorici, într-un interviu comandat, că sunt doar nişte “indivizi de rea credinţă, plătiţi de duşmani să-l înjure”.
De ce peluzele sunt închise? Pentru că tiranul Mărin trebuia să-i întreacă pe toţi înaintaşii săi. Neţoiu a pus preţuri prohibitive, Dinel a închis peluza Sud, iar galeria s-a mutat la Nord. Nuţu chiar a tocmit nişte aplaudaci rurali care au luat loc la stemă. Dar niciunul dintre ei nu a închis ambele peluze şi nu a pus interlopii să ameninţe şi să terorizeze în repetate rânduri fanii*, aşa cum a făcut şi face booveanul.
Diabolicul megaloman se gândeşte că dacă doar tribuna a 2-a e “disponibilă” ultraşilor şi oamenilor care nu vor să-i mai finanţeze dictatura, deci celor care l-ar putea contesta, măcar aceasta e practic un singur sector, chiar dacă mai mare. Aşa că nu le va fi prea greu interlopilor pe care-i plăteşte-n natură să localizeze vreun posibil grup turbulent şi să-l neutralizeze. Câteva zeci de cefoşi vor înţesa tribuna şi vor veghea la bunul mers al lucrurilor, singura variantă în care se va putea auzi ceva de luat în seamă fiind aceea în care FC Booveni e surclasată de braşoveni şi toată lumea protestează, într-o frustrare generală, incontrolabilă.
Noi nu vom fi acolo, dar nu pentru că ne sperie interlopii sau vreun lider de galerie decolorat, care rămas fără obiectul muncii asistă la meciuri de la oficială şi care declara săptămânile trecute că el ar reveni în peluză, dar nu-i poate convinge pe ceilalţi. Nu vom fi acolo pentru că ştim că indiferent ce s-ar întâmpla, SINGURA SOLUŢIE să scăpăm de blestemul boovean e să ne recăpătăm identitatea. Iar asta nu se va putea întâmpla decât într-un singur mod: o echipă a noastră, a suporterilor! Pentru că un obsedat de cultul personalităţii ca Ajică nu va renunţa la acest sereleu NICIODATĂ!
Oricât i-am arăta că-l detestăm, oricât i-am cere să plece, oricât l-am implora să ne redea libertatea de a spera, el nu ne va cruţa. Nu va avea milă de noi. Pentru un narcisist megaloman ca el, să renunţe la singura şansă de a fi mediatizat e echivalentă cu moartea. Personajul său, sinistru, hidos şi grotesc în acelaşi timp, s-a născut şi va muri odată cu “mandatul” său de tiran. Dacă postura sa de dictator care pretinde că a confiscat U Craiova nu-i va mai fi recunoscută de nimeni, dacă toţi îl vor ignora şi nu-şi vor mai aminti niciodată de el şi de sereleul lui, el va pieri. Pentru că Mărin e un NIMENI. El şi alţi nimeni lipsiţi de personalitate vor fi la meciul lui FC Booveni azi. Noi nu!
Dacă tribuna a 2-a se va umple cu “suporteri adevăraţi” (ceea ce nu e exclus), nu de neaveniţi ca noi, atunci cei care vor fi acolo sunt demni de milă. Pentru că ei aşteaptă mila booveanului şi să profite de-o gratuitate ca să vină alături de Regheton, Subotic sau Zoro. Cine iubeşte Ştiinţa cu adevărat şi dintr-o logică fisurată, vecină cu prostia, ar identifica-o cu FC Booveni şi ar fi vrut să-i fie alături, ar fi umplut şi până acum tribuna. Dar ea, ca întreg stadionul, a fost dezolantă meci de meci. Aşa că dacă vreţi să mergeţi acolo, dacă nu mai aveţi mândrie şi demnitate, asumaţi-vă statutul! Nu mai contează că dacă FC Booveni ia bătaie vă veţi răscula şi voi, ca o turmă haotică şi ipocrită!
NIMENI la meci! CRAIOVA suntem NOI!
* - despre asta vom vorbi în zilele următoare şi-i rugăm pe toţi cei care mai ştiu amănunte să ni le scrie folosind butonul Contact CRAIOVASPORT (din dreapta sus) şi să-şi lase mail-ul, ca să putem conversa - fiţi fără griji, nu e nici un pericol, identitatea voastră nu va fi dezvăluită şi nu e nevoie să vă legitimaţi!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Comicele combinații ale măscăricilor Charlie și Gogoașă
Pușcăriaș în Italia pentru infracțiuni cu carduri, "Charlie" a făcut arest preventiv și în România, el fiind un fel de papițoi a...
-
Vineri după amiază, echipa familiei Mititelu a avut meci la fotbalul de județ. Nu știau că mai pe seară le vine sentința și că barosanul c...
-
Mulguţa. Lărguţa. Craiolguţa. Clone. Moralitate. Echipe adevărate. Curve. Mentalitate. Prostituţie. Trădare. CUVINTE mari şi grele. Dar GO...
-
În ultima perioadă mai mulți suporteri ne-au transmis mesaje cu amănunte despre incidentele de la Brașov - din meciul de Cupa României...
Nimeni la meci!
RăspundețiȘtergereCine se va duce la cadoul lui mititelu va musca din marul otravit booveanul va spune ca cei care au venit sunt de partea lui si alte minciuni clasice.
Craiova libera!
DE PASTE CHIAR NU AM CHEF DE MARIN SI DE FC BOOVENI. EU NU MA DUC LA MECI. AR FI PREA TARE SA FIE GOL STADIONUL DAR DIN PACATE TRIBUNA 2 VA FI CAM PLINA.
RăspundețiȘtergerePaste fericit ! Sarbatori fericite la toti cei care realizeaza aceste articole de pe craiovasport.blogspot.com. Sa aveti parte de un Paste luminos si plin de bucurii ! Hristos a-nviat !
RăspundețiȘtergereStiinta libera !!! NIMENI LA NICIUN MECI !!!
NIMENI LA MECI!
RăspundețiȘtergereeu nu ma duc pentru ca este Pastele si am decenta (Cred) ca nu il injur pe tiran azi .
RăspundețiȘtergereBag pula in mortii lui de boovean, sper sa crape odata!!! sa ne faca un bine, numai asa putem scapa de el..
RăspundețiȘtergereADEVART ARTICOL STIINTA SUNTEM NOI NIMENI LA MECI RESPECT CRAIOVASPORT
RăspundețiȘtergereastept cu interes articolul despre interlopi, dar sper sa faceti si unul despre 'liderul de galerie decolorat'
RăspundețiȘtergereadica gabriel tzarca blondu cel vandut
RăspundețiȘtergere