Amănunte despre noua împăcare dintre idol şi imitatorul său a dat chiar ciobanul de la steaua, în stilu-i caracteristic, stil pe care Ajică îl apreciază mult, dar nu-l poate pune şi el în practică la Craiova, cu jucăria lui, din cauză că e cam falit.
“Acum vorbim la telefon, am vorbit de multe ori în ultimele 3 zile, m-a rugat să-l ajut”, spunea oierul despre noua sa relaţie cu mimul său de la Booveni. Mărin, care şi-a fabricat şi el imaginea de văcar tocmai ca să-l mai imite cumva pe idol şi să-i copieze atitudinea până la cele mai mici detalii, nu mai e aşa ofuscat ca atunci când îl acuza pe Piţurcă de faptul că dujmanu’ închipuit Becali ştie lucruri secrete din înţelegerea lor. Atât de secrete încât toată lumea ştia că managerul/antrenorul l-a împrumutat cu bani pe sărmanul cu ochelari de plastic, deşi, vă aduceţi aminte, megalomanul nega pe atunci cu vehemenţă şi lua la înjurături pe oricine avansa această ipoteză. Iar amicul şi idolul Becali devenise, după cum ştiţi, dujman de clasă.
Gata, acum că a scăpat de Piţi, care în nemernicia lui plănuia să facă performanţe pe-aici, Ajică nu-l mai demonizează pe la televizor pe cioban, pentru că nu mai are interes. E din nou liber să-şi admire idolul şi poate să mai facă “nişte lobi” pentru el, dacă e nevoie. Că doar s-a jurat pe mormântul mamei sale că are oarece sentimente pentru steaua, dovedind acest lucru inclusiv cu alegerea “colaboratorilor” (adică slugilor), cancelaru’ fiind aici cap de afiş.
Piţurcă era periculos şi dacă el rămânea antrenor, făcând pregătirea de iarnă şi evident făcându-şi lotul, exista riscul, dacă nu chiar certitudinea, ca spurcaţii să piardă la Craiova, mai ales că erau în degringoladă. Aşa, Mărin a rezolvat problema în ianuarie, asigurându-se că totul va fi bine, mai ales că Piţurcă ar fi avut meciul său cu bucureştenii şi i-ar fi montat periculos de bine pe fotbalişti. Aşa că Minciunelu a scăpat de “ghimpele” Piţi, revenind el în postură de primadonă şi a rezolvat şi meciul cu steaua. Nu e genial domnul patron de brend?
Cu foamea-n găt după ce suporterii au adoptat campania NIMENI LA MECI !, booveanul e terorizat de datorii. La meciul cu steaua idolului său au asistat doar 10.000 de spectatori, record negativ incredibil, aceasta fiind cea mai redusă asistenţă la un meci cu spurcaţii probabil din toate timpurile. Dar 10.000 au fost la startul partidei, pentru că după minutul 30 şi apoi la pauză au mai plecat acasă un sfert din ei, mai ales că nu plătiseră intrarea. Doar 5.000 de bilete a vândut Mărin, care spera să mai facă rost de ceva creiţari şi să aibă ce toca măcar o lună, garatând toată săptămâna premergătoare jocului că va vinde minim 18.000 de bilete.
La derby-ul cu echipa din comuna Brăneşti, fanii s-au pişat pe Mărin de tot. E inutil să ne mai aducem aminte ce se întâmpla la meciurile în care pe bancă era Piţurcă, cu câte minute înainte de meci stadionul era full şi ce reacţie aveau oamenii chiar şi după înfrângeri, încântaţi de jocul ofensiv şi liberi să spere la un viitor performant, garantat de profesionalismul managerului. Acum echipa familiei lui Mărin a fost urmărită din tribunele goale de vreo 2.000 de persoane, numărul biletelor vândute fiind ridicol: nici 1.000! Nenorociţii de suporteri i-au dat ospătarului “daună totală”. Nici de circăreală pe la televiziuni nu i-a mai ars săptămâna asta.
În aceste condiţii, impostorul rupt în cur a fost nevoit să-i taie porţia de cirobă cancelarului, care soarbe respectiva licoare doar o dată la 3 zile. Simţind însă că nu e de ajuns şi că dezastrul total se apropie, tiranul falit îl imploră acum pe idolul său să-l ajute. Disperat, Mărin speră ca Jiji să pună pe unde s-o putea o vorbă bună şi poate nişte caşcaval, şi, cu ajutorul lui Chiron, să facă rost de ceva mălai dinspre Fondul Proprietatea, ca să-şi poată continua dictatura dementă. Nu de-alta, dar dacă n-ar mai fi el, cine ar mai face echipa şi ar trimite-o apoi pe foaie antrenorilor? Bagabonţii de ul-traşi? N-are cum, că n-are ei cunoştinţe tehnico-tactice…
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Comicele combinații ale măscăricilor Charlie și Gogoașă
Pușcăriaș în Italia pentru infracțiuni cu carduri, "Charlie" a făcut arest preventiv și în România, el fiind un fel de papițoi a...

-
Mulguţa. Lărguţa. Craiolguţa. Clone. Moralitate. Echipe adevărate. Curve. Mentalitate. Prostituţie. Trădare. CUVINTE mari şi grele. Dar GO...
-
Echipa noastră trăieşte în aceste luni o nouă etapă de o importanţă extremă în istoria sa. Tiranul care a pus labele sale unsuroase pe acest...
-
În rahatul de la Niuiorc a călcat şi un suporter căruia toată lumea îi cânta ode. Vidanja Minciunelu l-a supt de orice urmă de onoar...
Confirm incasarile scazute care nu au ajuns nici ca sa platim baremul arbitrilor. Din circa 2000 de spectatori, vreo 3-400 au fost femei care au intrat gratuit si vreo mie au fost "invitati". De aceea va rog sa veniti la urmatorul meci de acasa sa cumparati cat mai multe bilete. O sa incerc sa rezist pana atunci cu regimul asta sever, cu o ciorba la cateva zile.
RăspundețiȘtergereFortza Steaua! Pardon, am incurcat borcanele cu ciorba... Fortza Stiinta!
credeam ca s-a ocupat marin de voi :)))
RăspundețiȘtergereOCHELARII LUI BOOVEANU:un sfat pentru imbogatirea imagini capilare a booveanului:sa isi puna pe chelie o gluga de coceni,asa ar fi mai spectaculos la emisiunile sportive si ar aschimba din temelii imaginea universitati craiova,ar fi o lovitura de imagine spectaculoasa,trecerea de la fotbal la nebuneala
RăspundețiȘtergereAjica nu mi stie ce sa mai faca sa iese din faliment....
RăspundețiȘtergeremititelule ai ingropat universitatea craiova si tot nu te lasi!!
RăspundețiȘtergerevinde echipa si lasa'ne in pace ca ne'ai facut de ras 6 ani mascariciuleee!!!
Nu se mai serveste ciorba pentru ca sau scumpit cartofii(fasolea e gata de la meciul cu stoaia), pulpe inca se mai servesc pentru ca au fost cumparate de anul trecut cateva sute de Kg din cele congelate, iar pentru micul dejun a fost cumparata slana si pusa la saramura de booveanul sarantoc in satul natal.
RăspundețiȘtergerecraiovasport de faptul ca marele manager oltean piturca i-a dirijat pe gaman si barboianu la dinamo nu ziceti nimic?
RăspundețiȘtergere"N-are frate cum", ai înţeles tu greşit. Nu ştii că acum e aici un patron de brend care are grijă ca fotbaliştii să nu mai ajungă pe la bucureşti? Bine, în afară de Ionescu sau Bornescu, ăia care se termină cu "escu" nu se pun. Cum să ajungă la dinamo, doar aveau contracte cu echipa domnului patron de brend? Să fim serioşi, nu i-ar fi pus gaj pentru afacerile lui. N-ar fi riscat el să-i piardă, girând cu fotbalişti suma de bani care a menţinut clubul în viaţă.
RăspundețiȘtergereHai să plângem împreună pe umărul domnului Mărin, vrei?
barboianu e un tradator ca a acceptat sa se duca acolo,dar mititelu e cel mai vinovat pentru toata situatia.cine a dat dezlegarile alea ca era disperat sa faca rost de bani?
RăspundețiȘtergerenu mai are nici o sansa clubul asta................
RăspundețiȘtergere