Ce ne omoară?

Bărboianu e la dinamo pân’ la vară. Dar Craiova noastră nu mai e deloc…
Ce ne omoară, ghimpele din deget sau glonţul din inimă?

Bărboianu şi Găman s-au scuturat la început de an de jugul tiraniei boovene. Gest pentru care majoritatea suporterilor nu i-au condamnat, ultraşii chiar felicitându-i. După războiul comisiilor, ei au ratat posibilitatea unui transfer afară, reorientându-se către campionatul autohton. Alegerile pe care le fac îi pot costa însă, iar decontul va fi greu de suportat.

La dinamo au ajuns mulţi foşti jucători ai Craiovei. La unii trecerea a fost directă, în cazul altora cu manta. Dacă lui Bărboianu i se va trece cu vederea peste ani escapada dinamuistă, precum lui Cămătaru, Balaci, Stângă sau Gane, dacă va fi dispreţuit ca Niculescu ori Stoican, sau dacă în privinţa sa părerile vor fi împărţite, precum în cazul lui Popescu, rămâne de văzut. În acest moment însă, oraşul Craiova are probleme un pic mai mari decât asta, cum ar fi aceea că nu mai are echipă de fotbal. Pe stadionul oraşului joacă o clonă, o făcătură, un fals. Jucăria unui agramat primitiv, cu apucături de tiran. Cei nici 1.000 de oameni care au mai cumpărat bilete de la Minciunelu ca să vadă derbyul cu Brăneşti, încă nu cred asta. Dar zecile de mii de fani care se îmbulzeau ca să umplă arena Băniei cu câteva ore înainte de meci şi care aplaudau indiferent de rezultat toamna trecută, o spun răspicat. Absenţa lor e cea mai dură sancţiune pentru Mărin şi cade ca o ghilotină.

Nu pentru că Ajică ar fi făcut avere din biletele vândute. Însă lipitoarea rasă-n cap se învăţase să sugă banii suporterilor, sume totuşi mici pentru un club care vrea performanţă, dar mari şi oricum vitale pentru un circar falit, expert în a-şi falsifica identitatea. Minciunelu a pretins mereu că este ceea nu era. Până nu de mult a jucat rolul bogătaşului excentric, rol brevetat de ciobanul Becali şi copiat în detaliu de boovean după un studiu aprofundat. Când minciunile l-au înghiţit, iar miştourile pe seama sa în pauzele publicitare din studiourile gesepiste erau deja de notorietate, a îngroşat obrazul şi a admis că e rupt în cur. S-a agăţat însă de himera numită Fondul Proprietatea, adică de nişte drepturi litigioase cumpărate cu japca şi pe nimic de la nişte bătrâne.

În tot acest timp, drama Craiovei se amplifică pe zi ce trece. Pericolul neprimirii licenţei ameninţă mai tare ca oricând, iar Mărin e ocupat să stea toată ziua pe fir cu samuilii şi să repete că SRL-ul “U Craiova” e al său şi al familiei sale, pe vecie, indiferent în ce divizie ar retrograda şi prin câte umilinţe vor mai trece fanii. Că de-aia sunt suporteri, să suporte, cum ar zice spânu cel flocos.

Noul dinamuist Bărboianu e doar o piesă în complicatul puzzle al masacrării fotbalului craiovean. Nu spunem că ne-ar displăcea ca vreun adversar mai temerar să-i facă “tibie şi peroneu” cât timp îmbracă tricoul roşu, dar suntem îndeajuns de maturi ca să nu ne mai concentrăm energia pe ţinte false, sau oricum secundare.

Cine pretinde ca jucătorii să mai joace astăzi din iubire pentru “tricoul sfânt”, e cel puţin naiv. Tricourile sunt sfinte doar pentru suporteri. De cele mai multe ori, jucătorii trec, de-a lungul unei cariere, pe la echipe rivale. Fotbalul profesionist îi obligă s-o facă, iar exemple sunt cu miile şi vin de la cel mai înalt nivel. Evident, decenţa i-ar obliga pe unii dintre ei să nu se mai pretindă ceea ce nu sunt, aşa cum a făcut Bărboianu. Vă invităm însă la un exerciţiu de imaginaţie: dacă două dintre cele mai convingătoare declaraţii de credinţă veşnică veneau, nu mai departe de acum 2-3 luni, de la Bărboianu şi Găman, doi tineri catalogaţi a face parte dintre “copiii cuminţi” ai lotului, primul pretinzându-se chiar fost membru al galeriei, cam cât pot atunci valora cuvintele altora, mult mai versaţi şi mai unşi cu alifia şmecheriei, precum Prepeliţă, Dorel, Costea,etc?

De aceea, indiferent câte declaraţii manipulatoare şi comandate de la Niuiorc le va mai lua şocâtele Şorici jucătorilor familiei lui Mărin, cei din tribune nu trebuie să se mai lase influenţaţi. Pentru orice fotbalist de pe această planetă există un preţ pentru care ar merge la rivala de moarte a echipei unde evoluează. Pentru unii, preţul e mai mic, pentru alţii mai mare. Dar pentru toţi există unul. Întrebarea e când şi dacă îl va plăti cineva. Jurămintele de credinţă nu fac 2 bani (o ştim prea bine de la curva Niculescu), au valoarea promisiunilor pe care le fac politicienii în campania electorală.

Când e la ananghie, iar “popularitatea” îi scade periculos de mult, Minciunelu se grăbeşte să-şi ia mantia de salvator şi să încalece pe calul alb (nu pe Alinutza, ea e brunetă). Mitomanul îşi intră rapid în rolul de erou, apărător al intereselor Craiovei fotbalistice, sperând că va ţine din nou piesa ieftină de teatru în care joacă. Booveanului îi place să-şi facă un titlu de glorie din faptul că el nu vinde jucători rivalelor tradiţionale din bucureşti, prefăcându-se că Ionescu sau Bornescu nici n-au existat.

Şi, ca să treacă drept apărător al comorilor Olteniei, Mărin va încerca să speculeze la maximum prostia făcută de Bărboianu şi o alta eventuală a lui Găman. Ajică va căuta să se martirizeze, aruncând nu doar gestul lui Bărboianu, ci şi o eventuală nelicenţiere, în cârca dujmanilor, în frunte cu Piţurcă (cel pe care Becali îl momeşte acum să vină înapoi la steaua folosindu-se de atacurile lui Meme, care să-l ambiţioneze pe antrenor). Complotul împotriva lui Mărin e de mari proporţii, cu toate forţele răului concentrate să-i ia echipa şi să-i distrugă viaţa. Mafia bucureştiului, a Craiovei, a ligii şi a federaţiei, a fotbalului mondial şi probabil şi cea siciliană, şi în principiu toate forţele întunericului şi-au dat mâna ca să lupte cu Superman de Booveni. Doar Chiron a promis ceva ajutor, dar întârzie şi se pare că nici el nu e ce credea Mărin că e.

“Evadarea” lui Bărboianu şi Găman spune însă multe despre haosul din curtea lui Minciunelu. Dacă la Craiova era bine, ar fi plecat câinele Fane de la măcelărie? La plecarea în cantonamentul din Turcia şi Prepe a făcut gălăgie, dar un salariu intrat rapid pe card şi rugăminţile în genunchi ale dezonoratului Ţicleanu l-au liniştit momentan. Trebuie să încetăm să mai gândim utopic şi să acceptăm realitatea, aşa cum e ea. Jucătorii nu sunt altceva decât nişte mercenari. Toţi. Evident, se pot ataşa de un oraş, de un club, de o galerie. Dar asta doar dacă se îndeplinesc anumite condiţii, în primul rând financiare. Pentru că astăzi fotbalul e o meserie.

Găman şi Bărboianu au plecat pentru că nimic nu le mai inspira încredere la Craiova. Dacă n-ar fi avut de încasat multe sute de mii de euro din contracte, fraţii Costea sau Prepeliţă s-ar fi bătut ca orbii pe dezlegări. Dănănae fierbe de multă vreme în aşteptarea unei breşe prin care să poată evada la rândul său.

Iar vinovatul pentru starea dezastruoasă în care bălteşte clubul e Minciunelu. Megaloman şi falit în acelaşi timp, personajul e mai prost ca Bulă din bancuri. Ce poate fi, dacă nu prostie fără margini, să-l arunci ca pe un gunoi pe un profesionist ca Victor Piţurcă, cel care a venit să te salveze când falimentul te sufoca, omul care a ticsit iar tribunele şi să faci asta în condiţiile în care nu ai nici o perspectivă şi ai mai semnat şi acte care te incriminează evident, totul doar pentru a reveni tu în prim-plan? Nici măcar prostia nu poate justifica în totalitate un astfel de act iresponsabil. Trebuie să fii de-a dreptul nebun, dobitoc.

Încercările penibile de a manipula cu eternele ieşiri de ţărănuş agramat, sunt deja mult prea plictisitoare. Nimeni nu mai pune botul la prosteala de talcioc a lui Mărin. Disperat că până la urmă va fi înghiţit de istorie, căpcăunul chel nu mai are nici inspiraţie şi aruncă aceleaşi şopârle obosite, gen “Piţurcă a venit să ne fure jucătorii…”. Ca şi cum banii aduşi de antrenor ar fi venit de la Fundaţia de Caritate Victor Piţurcă, iar fondurile ar fi fost nerambursabile.

Ca să-i mai acorzi circumstanţe atenuante acestui paranoic, trebuie să fii la rându-ţi destul de labil. Ca să mai caşti gura la tâmpeniile lui, uitând cum te-a minţit 6 ani despre trofee şi planuri fantasmagorice (timp în care Urzicenii s-au înfiinţat, au promovat, au luat campionatul, au făcut furori în Liga Campionilor şi s-au desfiinţat!), e totuşi prea mult.

Cum să uiţi cum a umilit pe toată lumea cu care a lucrat, unii venind chiar cu sufletul deschis să pună umărul la reclădirea acestui club? Cum să mai înghiţi aberaţiile ospătarului care-l chema pe Ştefan Stoica în fiecare zi, cu noaptea-n cap, ca să semneze condica la club, în speranţa că antrenorul se va simţi îndeajuns de umilit încât să renunţe la banii pe care, conform contractului, trebuia să-i primească? Pe perversul care a pus juniorii să declare despre Ştefan Crişan (fostul portar al Ştiinţei şi cumnat al lui Fane Stoica) că lipseşte de la antrenamente şi când vine, vine beat, doar ca să-l poată da afară fără a-l mai plăti? Cum să spui de Piţurcă, în acelaşi mod, că nu vine la serviciu într-o perioadă cand tot clubul e-n concediu? Cum să-i linşezi verbal pe toţi componenţii Maximei care n-au acceptat să te slujească (excepţie face Balaci, pentru că lui Mărin îi e frică să nu se supere Gheară)?