Mărin cel rupt în cur a publicat ieri motivele cu care vrea să justifice gonirea lui Piţurcă. N-am avut răbdarea necesară de a comenta inepţiile scrise acolo de disperatul boovean şi slugile sale insalubre. Vom încerca să ne găsim puţin timp în zilele care urmează, dar nu promitem, pentru că sunt lucruri mai importante despre care am putea vorbi.
Ospătarul, ajutat de avocatu’ Bielă-Manivelă şi de cancelaru’ ciorbar, a compus vreo 10 pagini de stupizenii greu de urmărit. Aceleaşi prostii de care ne-a vorbit şi până acum, cu Piţurcă lipsind de la serviciu în vacanţă, de parcă şi dacă era manager scrie în contrat că omul trebuia să muncească la uşa biroului lui Minciunelu şi să semneze zilnic condica (şi nu o putea face de oriunde, spre exemplu urmărind jucători), cu fotbaliştii neplătiţi deşi nu mai erau bani şi cu instigările la revoluţie, Piţurcă fiind în rolul lui Che Guevara. În mare, nimic important, doar o sumă de cuvinte împrăştiate pe nişte coli A4 de agramaţii argaţi ai lui Mărin.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Comicele combinații ale măscăricilor Charlie și Gogoașă
Pușcăriaș în Italia pentru infracțiuni cu carduri, "Charlie" a făcut arest preventiv și în România, el fiind un fel de papițoi a...
-
Vineri după amiază, echipa familiei Mititelu a avut meci la fotbalul de județ. Nu știau că mai pe seară le vine sentința și că barosanul c...
-
Mulguţa. Lărguţa. Craiolguţa. Clone. Moralitate. Echipe adevărate. Curve. Mentalitate. Prostituţie. Trădare. CUVINTE mari şi grele. Dar GO...
-
În ultima perioadă mai mulți suporteri ne-au transmis mesaje cu amănunte despre incidentele de la Brașov - din meciul de Cupa României...
Cea mai tare a fost aia cu incalcarea clauzei de fidelitate fata de patron prin aparitii la tv.Adica dupa ce a stat megalomanul toata luna decembrie zi de zi facand turul emisiunilor pe la tv ca daca putea se baga si in programul de revelion,tot Piti a incalcat clauza.Ne spunea ca are motive serioase si ca vezi doamne ne aduce si dovezi,dar toate motivele le a gasit dupa ca sa si mascheze invidia si oftica pt ca suporterii il aplaudau pe Piti si dupa infrangeri.Omul e pierdut,nu mai are leac..
RăspundețiȘtergerefoarte bine spus "nimic important"
RăspundețiȘtergerenumai greseli a facut acolo cred ca bause cam mult avocatu.
RăspundețiȘtergeretaranu asta e de compatimit frate.penibil de a dreptu.
RăspundețiȘtergereIn vecii vecilor nu va putea castiga vreun proces cu Piturca analfabetu.La ce am citit in foilea alea acolo sunt numai prostii fara sens. UEFA si TAS-ul se vor pisa pe ele, nimic n e valabil in regulamentele fotbalistice. Pe Piturca il intereseaza oricum sa castige pe cale fotbalistica pentru ca daca TAS-ul il obliga pe ospatar sa ii plateasca daunele de 5 milioane lui Piti nu mai conteaza ce decid tribunalele civile. Pe cale sportiva daca prostul nu plateste daunele nu va putea sa mai joace meciurile. Si oricum daca se adrseaza in tribunale ar trebui sa il excluda din campionat liga.Nu are scapare jigodia astea sunt doar asa ca sa mai faca si el ceva si sa nu stea cu destiu n cur.
RăspundețiȘtergerevice cica a dat cu papagalu despre piturca.nu ma mira,e un ordinar.
RăspundețiȘtergereai de plm ce oameni are booveanu acolo..............
RăspundețiȘtergereNIMENI LA MECI!!! NIMENI LA MECI!!! NIMENI LA MECI!!!
RăspundețiȘtergerela anu la matineu
RăspundețiȘtergerePITI FA-L SA PLECE PE KKTU ASTA DE LA CRAIOVA TE IMPLOR!!!!!!
RăspundețiȘtergeredaca eram suporteri adevarati acum trebuia sa il caute presa pe boovean si sa nu il gaseasca ca e ascuns.sarantocu are 2 badigarzi si cativa interlopi de mana a 15-a fibra cu aia ca le da voie sa vanda sucuri in timpu meciurilor la tarabele de pe stadion. sa vedem cui mai vand cacatii sucuri acuma ca o sa fie stadionu gol.
RăspundețiȘtergere