Sunt 2 jucători care au fugit din cantonament. Dezertorii imposturii şi nemerniciei boovene. CRAIOVASPORT îi aplaudă pe Bărboianu şi Găman, primii care au avut curajul să-l înfrunte pe nimicul chel şi să trimită un semnal către suporteri despre situaţia reală a clubului.
În acest moment, echipa lui Minciunelu poluează Craiova. Universitatea Craiova a murit demult, iar locul său a fost luat de o stafie care şi-a pus pe chipul hidos o mască alb-albastră, ca să profite de naivitatea fanilor. Circul creat periodic de acest măscărici s-a întors împotriva lui, pentru că a dat de Victor Piţurcă. Nu toţi oamenii pot fi folosiţi şi apoi aruncaţi la gunoi, pentru ca apoi să fie descalificaţi complet, reactivându-i. Lui Mărin i-a mers aproape 6 ani. În tot acest timp nu a existat antrenor pe care booveanul să nu-l înşele. Nimeni nu a plecat în condiţii decente de la echipa lui Minciunelu, cu banii luaţi sau “nesuspendat”, cu excepţia lui Stângă, om de casă al lui Mărin care avea mari şanse să şi revină pe bancă dacă teama de suporteri şi datoria în franci nu ar fi necesitat rechemarea alenatorului Nicolo.
Şi tocmai pentru că mai sunt creduli care încă nu văd clar lucrurile, ne dorim ca această păcăleală, acest văl de pe ochii lor numit echipa lui Minciunelu, să dispară! E “chestiune” de timp, ca să folosim un cuvânt învăţat de boovean în ultimii ani şi folosit din greu.
Sculat din somn de cancelaru’ panicat că nu mai are pentru cine să facă tactica, Mărin se plimbă nervos prin casă, îmbrăcat în izmene şi urlă ca din gură de şarpe: “Trădareee!”
Păi boovene, trădare, trădare, dar să ştim şi noi de ce... De ce sunt trădători nişte jucători care nu şi-au primit salariile de luni de zile şi de ce ar fi ei obligaţi să se comporte ca nişte sclavi pe plantaţie? Poate sunt nemulţumiţi de cum îi aşezi tu cu cancelaru’ în teren şi îşi dau seama că nu mai pot evolua ca fotbalişti dacă tu faci tactica. Poate sunt scârbiţi de metodele dictatoriale şi de amatorismul cu care conduci tu clubul. Poate simt că ţi-ai bătut joc de ei şi nu-ţi datorează nimic.
Chiar şi acum, când falimentul bate cu pumnii în uşa ta, aproape smulsă din ţâţâni, tu continui să te crezi un fel de Zeu fără de care fotbalul în Craiova n-ar fi existat niciodată. Spui că Găman îţi datorează ascensiunea în fotbal, că tu l-ai făcut fotbalist. Ca şi cum dacă la Craiova era alt patron, Găman nu ar fi avut aceeaşi valoare. Sau ca şi cum datorită ţie Valerică are talent. Sau ca şi cum tu l-ai fi antrenat de la pitici. Nu boovene, tu doar ai profitat de calităţile sale. Aşa cum faci cu toţi puştii formaţi de Consiliul Judeţean, din banii noştri, lăudându-te apoi cu pepiniera Craiovei şi cu faptul că investeşti în viitorea generaţie. Adevărul pe care trebuie să-l ştie toată lumea e că nu investeşti nici un cent.
Bărboianu şi Găman sunt, sperăm, primii dintr-un lung şir de “dezertori”. Oameni care nu au mai suportat minciunile, falsitatea şi stilul tău de satrap paranoic, bolnav de mediatizare. De ce-ar mai fi stat? Ca să te ajute pe tine să-ţi continui spectacolul penibil, ca să ne mai prelungească agonia? Cum să alerge neplătiţi de luni de zile până le crapă splina prin noroiul terenului ăla de la Govora, singurul pe care ţi-ai permis să-i trimiţi să se antreneze, din bani împrumutaţi de la Reghe şi Prodanca. Parcă te lăudai că pe tine te ascultă jucătorii, că sunt de partea ta…? Uite că nu e aşa, iar din moment ce au plecat, majori şi vaccinaţi, nu furaţi de cineva, că doar nu sunt nişte saci cu cartofi, înseamnă că sunt de mult timp la limita răbdării. Şi aşa sperăm că vor proceda şi ceilalţi. Cât despre dezlegări... Piţi, dacă poţi, ia-i tot! Dezbracă-l în curul gol şi lasă-l pe stradă, să umble aşa ca să râdem toţi de el, doar asta şi-a dorit în fond acest măscărici...!
Ar fi un şoc pentru naivi să afle cum stau lucrurile cu adevărat la echipa lui Minciunelu. Dacă ar şti toţi credulii ce părere au fotbaliştii despre Mărin, ar rămâne muţi. Ce încredere pot avea nişte fotbalişti în patronul lor şi implicit în viitorul lor la o echipă, când antrenorii dau bani de motorină ca autocarul să poată alimenta într-o benzinărie şi să-şi poată continua deplasarea spre celălalt capăt al ţării? Ajică a luat banii din drepturile TV de la ligă, dar fotbaliştii şi angajaţii nu au văzut nici o leţcaie. În schimb, booveanul e cu salariul de 10.000 pe lună la zi, că doar Alinutza are nevoie de poşete noi.
Mărin a omorât Universitatea Craiova. A tranformat-o în jucăria sa personală şi a familiei sale. A spus că nu o va vinde niciodată, pentru că e echipa lui şi a plozilor săi manelişti. A avertizat că şi dacă păţeşte ceva, chiar şi dacă va muri el, familia sa ştie ce are de făcut. Ce poate fi mai clar şi mai dezastruos? Echipa noastră nu mai există. Ne pişăm pe hârtiile lui Mărin.
Fără NOI, fără SUPORTERI, o bucată de hârtie nu are nici o valoare. E doar un mijloc cu care booveanul ţine subjugat un oraş. Şi manipulează în continuare, pentru că ştie că fără suporteri hârtia sa nu valorează 2 bani. Noi ne-am trezit mai devreme. Se vor mai trezi şi alţii, pe zi ce trece. Şi vom fi tot mai mulţi… până când vom fi toţi.
Merităm o echipă care să fie a noastră, a suporterilor, ferită pentru totdeauna de dezonoarea de a încăpea pe mâna unui circar nebun sau a vreunui profitor.
CRAIOVA suntem NOI, nu hârtia din sertarul lui Mărin!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Comicele combinații ale măscăricilor Charlie și Gogoașă
Pușcăriaș în Italia pentru infracțiuni cu carduri, "Charlie" a făcut arest preventiv și în România, el fiind un fel de papițoi a...
-
Vineri după amiază, echipa familiei Mititelu a avut meci la fotbalul de județ. Nu știau că mai pe seară le vine sentința și că barosanul c...
-
Mulguţa. Lărguţa. Craiolguţa. Clone. Moralitate. Echipe adevărate. Curve. Mentalitate. Prostituţie. Trădare. CUVINTE mari şi grele. Dar GO...
-
În ultima perioadă mai mulți suporteri ne-au transmis mesaje cu amănunte despre incidentele de la Brașov - din meciul de Cupa României...
macar acum puteti fi de partea universitatii craiova (nu de partea lui mititelu), voi nu vedeti ca de data asta este aceeasi situatie ca pe vremea lui netoiu ?
RăspundețiȘtergerepiturca = netoiu 2
PLEACA BOOVEEENNNEEEEE F.. IN G... DE AGARICI URAT ,SARC DUTE IN PLM SI LASANEEEEE CA NI SA LUAT DE TINE .
RăspundețiȘtergereBravo, baieti, continuati asa, numai astfel poate fi distrus jegul mititelian!!! Baieti de caracter, cei doi! O sa ramana jegul mititelian doar cu ale sale curve, Prepelita si Costea (plus Dina). Sa joci tu, jegule, cu Gigi-Adrian, cu Gabita si cu Alinuta!!!!
RăspundețiȘtergerePS: imi vine sa mor cand constat ca exista inca atatia imbecili in Craiova care mai cred ca asta e Universitatea. Universitatea nu mai exista de mult, a ramas doar un nume dintr-o firma a lui Marin!!!
voi nu sunteti suporteri ai U Craiova, daca va bucurati ca ne pleaca jucatorii, miramas sa postati ce-am scris, inteleg ca obisnuiti sa postati doar injuraturi
RăspundețiȘtergereCRAIOVA SUNTEM NOI!
RăspundețiȘtergereMUIE MINCIUNELU
Astea care ati facut articolu asta ori nu tineti cu Craiova ori sunteti "orbi".Stiam ca piturca e sarlatan,da' nici chiar asa,e cel mai mare talhar.Singura vina a lui Mititelu e ca nu are bani.dak era un hot ca altii vindea jucatorii cand avea oferte si se umplea de bani.Era mai bine sa fie netoiu si sa fim academia lui dinamo.sper sa fiti fericiti dak gaman si barboianu ajung la steaua sau cfr.Aaaa...si n-o sa ajungeti niciodata jurnalisti adevarati dak continuati cu chestii ca "Minciunelu" sau alte golanii d'astea.
RăspundețiȘtergereSanatate si mai mult profesionalism
RESPECT PENTRU CEI DOI BAIETI ADEVARATI : VALERICA SI FANE !
RăspundețiȘtergereSINGURII CARE AU CURAJ SA LUPTE CU BOOVEANUL ....
CRAIOVA SUNTEM NOI !
---CRAIOVA suntem NOI---
RăspundețiȘtergeremarin nu mai are mult pana sucomba.
RăspundețiȘtergeresa continuam lupta pentru eliberarea Stiintei!!
trebuie fortat sa se afunde cat mai mult pana in B in C numai sa lase echipa.acest club trebuie sa fie al suporterilor nu al unui dement.
sper sa va tineti de cuvand si nimeni sa nu mai mearga la meci si sa nu-i mai bage acestui cacat vreun ban in buzunar. nici de la magazinul clubul;ui sa nu mai cumparam nimic!
toti impreuna il putem goni pe distrus
topitu de muicelu a pierdut de tot controlul!
RăspundețiȘtergerebravo craiovasport!
Mi se rupe unde se vor duce cei doi.Pot sa se duca si la steaua si la cfr si la dinamo ma lasa rece atata timp cat ei nu mai pot juca la Craiova.Si nu mai pot juca pentru ca acest ochelarist infect nu mai are nici un ban.Daca el isi platea la zi jucatorii nu puteau ei sa plece oricat ar fi vrut si oricat ar fi vrut alte echipe sa ii ia.A avut dreptate Fornade mititelu a apasat butonul de autodistrugere.
RăspundețiȘtergereSper ca prin aceasta daramare sa putem construi ceva fara mititel.Craiova trebuie sa fie echipa fanilor altfel eu cu alta echipa nu mai tin niciodata mai bine ma fac socios ptr Barcelona.Sunt satul sa mai sufar atatia ani, mi-a ajuns.
Gaman si Barboianu sunt liberi de contract orice ar spune retardatu incult.Stie el legi cum stiu eu sa conduc avionul.
RăspundețiȘtergereRespect Gaman si Barboianu. Plecati toti si lasati-l singur sa joace el cu steaua si cu restul echipelor sa intre si Rosca si sa o bage si pe Alinuta in poarta sa ii traga toti la poarta. Am auzit ca apara bine dar are probleme ca o ia mult printre picioare, ii dai usor "tunel"
RăspundețiȘtergerema uit atent la poza asta si imi dau seama ca cei 2 au sange in instalatie. se vede clar, nu?
RăspundețiȘtergerebravo ba sper sa mai urmeze si altii pentru ca mititelu trebuie sabotat de toti si prin orice mijloace!
propun sa nu ii mai ziceti domnului antrenor-sluga Nicolo Napoli pe nume pentru ca se poate confunda cu echipa Napoli si alenatoru asta nu are nici o legatura cu Napoli,doar ca il cheama asa din intamplare.
RăspundețiȘtergeremai bine ii spuneti alenatoru fraierului care s-a intors sa fie prostiti de mititelu
incredibil ...ajunsaram noi ratatii de olteni sa ne bucuram ca ne pleca jucatorii..si de ce..pt ca noi suntem cu piturca si anti mititelu...spati. bah ratatilor mititelu, care ne-a adus in A poate sa se cace pe ea de firma:universitatea craiova( cai a lui) si sa stam 10 ani in C. si pentru cine? pt kktu ala care joaca cu fiuso si cu dina titulari, sai scada valoarea lu costea al mic? si dc ca plange mai mlt la televizor.. vai mama voastra. e firma lui, sunt actiunile LUI (la FP) nimeni nui poate face nik...
RăspundețiȘtergeremars ba slugo suge-i tu poooola lu mititelu daca vrei sobolane! cine esti , vice sau rosca?
RăspundețiȘtergere