Profesioniştii

Agitaţie mare la Niuiorc, luni de dimineaţă. Chemaţi la raport, Geolgău, Ţicleanu, Lung, Tăbârcă, Roşca sau Mitu, dădeau ocol clădirii, neliniştiţi, în aşteptarea împăratului. Apoi, obosiţi de atâta stat în picioare, profesioniştii din staff-ul Ştiinţei îşi fac curaj şi, unul câte unul, intră în biroul prezidenţial, luând loc, timizi, pe canapea. Doar ultimii doi sunt mai dezinvolţi… Sunt “de-ai casei”.

După câteva ore de aşteptare, în parcarea de vizavi de Minerva îşi face apariţia, tacticos, merţanu lu’ Ajică. Faraonu’ coboară agale, cu ochelarii de sudor pe ochi. Păşeşte greoi, aşteptând aplauzele cetăţenilor care trec pe stradă. Dar nimic. Taximetriştii, cele trei femei de pe trecerea de pietoni, bărbatul în costum şi cu diplomat (vreun contabil ceva…), grupul de şcolari şi cerşetorul aşezat pe caldarâm, toţi îşi văd cu seninătate d’ale lor, ignorând augusta apariţie a starului din Bănie.

Înainte de a intra în clădire, preşedintele aruncă o ultimă privire în jur, doar-doar l-o fi remarcat cineva. Dar… nimic. Nici o privire, nici o întrebare despre echipă… Nu-i face nimeni cu mâna… Nici măcar vreun reproş sau vreo înjurătură nu-l au ca destinatar.

Încruntat, Minciunelu intră în birou. Deschide uşa şi, din toate colţurile, îl întâmpină un amestec de saluturi, rostite în acelaşi timp:
“Bună ziua şefu!” / ”Salut Adi!” / ”Să trăiţi dom’ preşedinte!”…, în funcţie de cum se raporta fiecare dintre profesionişti la majestatea sa. Ultima formulare i-a aparţinut probabil lui Tăbârcă.

“Ce e bă cu voi aici?”, întreabă autoritar stăpânu’.

„Ăăă... păi şefu..., dumneavoastră ne-aţi chemat...”, răspunde Mitu, cu juma’ de gură.

„Când bă?”, continuă Ajică, parcă iritat.

„Aseară.... ştiţi... cu conferinţa... să ne-nvăţaţi ce trebuie să spunem...”, intervine Geolgău, cu aerul său împăciuitor şi arborând un zâmbet nătâng.

„Aaa, da bă, aşa e... staţi jos să facem repetiţie! Sandule, şi tu bă! Ce-ai rămas aşa, în poziţie de drepţi?”

„Da dom’ preşedinte”, răspunde şi Tăbârcă într-un târziu, cu vocea gâtuită de emoţie...

[..........]

După două ore de repetiţii asidue, oamenii din staff-ul Ştiinţei Severin ies încolonaţi din biroul mogulului. Toţi sunt transpiraţi, dar concentraţi şi conştienţi de misiunea lor, gata să spună pe de rost răspunsurile pentru presă:
avem cel mai bun lot din Europa, nu mai e nevoie de transferuri; la Severin e cel mai vulcanic public din lume, care nu poate fi trădat; preşedintele-i iubeşte pe jucători, care-i sunt ca nişte copii; o să jucăm bine şi sigur vor veni şi rezultatele şi, în general, totul e roz în paradisul alb-albastru…