Eu am sperat că dacă mai pun la cale o cacialma, una de-aia în stilu’ meu, vă rezolv. Da’ voi nu vreţi deloc să fiţi supuşi, pe zi ce trece sunteţi tot mai obraznici, nu mai aveţi repect faţă de Zeul vostru, care sunt io, pe persoana fizică.
Acuma nu mai am ce să fac, merg în continuare aşa, că oricum sunt falit. Singura mea şansă e să încerc să manipulez în continuare pe cât mai mulţi dintre voi. Deci fiţi atenţi aicişa ce vă spune preşedintele vostru:
Oamenii care sunt în spatele acestei decizii (adică io cu argaţii mei), s-au gândit că exilarea Universităţii Craiova e singura cale de a mai stoarce de undeva nişte bani şi a nu declara oficial falimentul. N-am avut încotro şi a trebuit să iau această decizie ruşinoasă, spusă cu zâmbetul pe buze sub cunoscuta titulatură „Ne pare rău, dar nu se poate, nu ne înţelegem cu primăria vremelnică”.
Datorită acestui brend, oraşul nostru era cunoscut în întreaga lume. Acum, de când am pus eu laba pe el, acest nume nu mai înseamnă aproape nimic, toată lumea ne ironizează şi ne compătimeşte. E ruşinos pentru un oraş cunoscut sub denumirea de Cetatea Banilor, să nu-mi dea şi mie acolo… câteva bulioane de coco. Bulangii, dă-i dreaqu, parcă moare dacă dă şi ei ceva acoloşa! Zici că are ariciu-n buzunare vremelnicii… Şi vă mai spun o chestiune: ştiţi de ce oraşul Craiova a devenit cel mai simpatizat oraş din România în anii ’80? Vă spun eu, pentru că ştiau că peste vreo 25 de ani o să fiu eu patron, o să iau echipa ca să împărăţesc peste brend împreună cu familia mea de manelişti. Deci io aşa cred, altfel nu îmi explic de ce, că numai eu pot să fiu atât de iubit de oameni.
Mie îmi vin aşa în cap multe minciuni pe care să vi le spun, însă de multe ori am impresia că nici nu prea are cine să mă audă. În afară de blogul meu, unde îmi dau singur mii de mesaje şi le cenzurez pe cele care vin de la voi, peste tot mă contestaţi şi îmi adresaţi cuvinte de ocară.
Trăiesc cu speranţa că, deşi uneori lupta pare extrem de uriaşă, voi reuşi să ajung la liman. E la Severin un liman, pe lângă Dunăre şi mă aşteaptă Gherghe cu “caşu”, eu trebuie doar să fur brendu’ şi să-l duc acolo. Să ştiţi că mie îmi plac formulările astea bombastice, ca să vă conving, chiar dacă adjectivul URIAŞ nu are grade de comparaţie, aşa că formularea “extrem de uriaşă” este un pleonasm înfiorător, care dă măsura analfabetismului meu…
Ştiu, povara este foarte grea, mai ales când eşti falit ca mine, piedicile sunt din ce în ce mai mari şi mai numeroase, mai ales salariile jucătorilor... Dar simt că cineva (mânca-mi-aţi cacofonia mea de cocalar repetent) acolo sus ne iubeşte, şi aici mă refer la idolu’ Gigi, chiar dacă mă face cum îi vine la gură când se mai şucăre el pe mine că nu sunt cuminte. Într-o zi va ieşi soarele şi pe strada noastră, care momentan duce la Severin, că acoloşa l-am găsit pe fraieru de Gherghe să-l prostesc.
Noapte bună, Craiova, oriunde te-ai afla, sper că aţi pus botu’ la vomitătura mea!
Traducerea şi adaptarea: CRAIOVASPORT
cel mai tare site pentru suporterii UCraiova pe care am intrat vreodata..! sunteti foarte foarte tari!!
RăspundețiȘtergereBRAVOS!
boovene ce baza fac astia de tine....
RăspundețiȘtergereNU MAI PUNE NIMENI BOTU LA BORATURILE ANALFABETULUI
RăspundețiȘtergereBADEA A ZIS SI EL DE CACIALMAUA MITITELULUI PROST. TOATA LUMEA S/A PRINS CUME TREABA.
vinde ba clubu fmm de sarac imputit!!!!!!!
RăspundețiȘtergerePLEACA brutareee!!!!!
RăspundețiȘtergereesti o mizerie ne-am cam saturat de tine poti sa pleci
RăspundețiȘtergereadriane ai jucat la cacealma
RăspundețiȘtergereMai bine va desfiintati!! Si asa jucati la retrogradare!! Bania nu mai are echipa de mult!! Pacat de Maxima!!
RăspundețiȘtergereCe dovada mai buna ca totul a fost o cacealma a lui Mititelu vreti, decat faptul ca el a refuzat colaborarea inainte sa vada contractul. Acest contract a aparut abia azi, iar el a declarat de ieri, dupa o ora de la negocieri ca nu e de acord. Din cate stiu eu oamenii mai negociaza la astfel de lucruri, nu poti lua o hotarare pe loc, fara sa ai mai multe informatii. Daca aia de la Primarie gaseau o portita ca sa bage in contract unele dintre doleantele mititelului?
RăspundețiȘtergereDa-ne echipa inapoi brutar jegos!!!!!!!!!
asta nu a dorit sa vina la craiova.mai fraieri ca la severin nu gaseste nicaieri unde
RăspundețiȘtergeredaca mititelu vrea bani de la Primarie, trebuie sa cedeze acesteia niste actiuni, ca in cazul unu profit Primariei sa-i revina niste bani, pe care , ulterior, sa-i reinvesteasca...
RăspundețiȘtergeremititelu, cand va vinde jucatori pe milioane de euro nu-i imaprte cu nimeni si ii baga in buzunarul propriu..la Cluj, Primaria de acolo detine actiuni la echipa U si e normal sa investeasca..
AFARA JEGULE! NU MAI PACALESTI PE NIMENI!!!!!!1 MARS DE LA UNIVERSITATEA CRAIOVA!!!!!!!!
RăspundețiȘtergereM M M
RăspundețiȘtergerefmm de infect mititele!
RăspundețiȘtergeremda... noapte buna craiova ca eu in timpul asta iti fur echipa,nu?
RăspundețiȘtergereFoarte tare saitu bravo cine il face!Pacat ca nu scrieti si lucruri optimiste sunt timpuri grele pentru noi suporterii olteni.
RăspundețiȘtergeredute boovene si nu te mai intoarce.
RăspundețiȘtergereAdrian eu nu sunt ca asthtea bagabont... sunt gay vtrei sa facem un film porno nebunaticule?
RăspundețiȘtergereAFARA cu jegul asta infect din orash!!!!!!!!!!!!!!!!!1
RăspundețiȘtergerebravo Craiovasport!
RăspundețiȘtergerecum sa investeasca anul asta daca exista o ordonanta de urgenta care ii impiedica? nu aveati bani sa scimbati scaunele si sa faceti curatenie? atat era nevoie anul asta,iar la anu se implica si primaria
RăspundețiȘtergereMititelu arunca cu tot felul de petarde si fumigene. Metaforic vorbind stati linistiti. Dar se pare ca poate sa pacaleasca foarte multa lume. Interesant, ba chiar uluitor. Este clar ca un cristal ca Miti nu a vrut niciodata sa se reintoarca aici.
RăspundețiȘtergereA propus primariei ceva aberant stiind clar ca va fi refuzat. Chirie 1 euro pe an, la o afacere PRIVATA?!?! Si cere investitii in stadion pana in octombrie. Ceva aberant. Toti romanii cu putin creier stiu ca bugetul se aloca in iarna, si nu mai poate fi schimbat.
In plus, Guvernul a dat o ORDONANTA DE URGENTA (da, este o LEGE) prin care sunt interzise investiti ale primariilor pana in 2011. Mititelu, daca chiar voia sa revina aici, schimba el tabela si scaunele (sume modice, pana intr-un milion de euro) si primaria se angaja sa dea banii anul viitor.
Primaria a vrut ca echipa sa joace aici. A proprus niste conditii excelente, de exemplu chirie de doar 3000 euro pe an. Contractul este pe prosport daca vreti. PRIMARIA A INTINS O MANA UNIVERSITATII DAR MITITELU A ALES EXILUL. Normal. Nu se poate astepta altceva de la un om asa de neinsemnat... P.S. Esti penibil daca stergi comentarii din frica sa nu se stie adevarul.
boovene,alina ce mai face?de la anu incolo ii da si fi'tu
RăspundețiȘtergere