Blogu’ lu’ preşedintele: Bună seara,

Din păcate, de ceea ce m-am temut nu am scăpat. Cu amărăciune, constat că nu prea aţi pus botu’ la vrăjeala mea, aşa că mai vomitai ceva aici, la mine pe blog. Nu m-am gândit vreodată că inventivităţile mele nu o să mai funcţioneze, aşa că sunt tot mai şucărit şi mai panicat. Spun panicat, deoarece sunt convins că o să vină vremuri grele pentru mine. Poate o să intru şi în vrie.

Eu am sperat că dacă mai pun la cale o cacialma, una de-aia în stilu’ meu, vă rezolv. Da’ voi nu vreţi deloc să fiţi supuşi, pe zi ce trece sunteţi tot mai obraznici, nu mai aveţi repect faţă de Zeul vostru, care sunt io, pe persoana fizică.

Acuma nu mai am ce să fac, merg în continuare aşa, că oricum sunt falit. Singura mea şansă e să încerc să manipulez în continuare pe cât mai mulţi dintre voi. Deci fiţi atenţi aicişa ce vă spune preşedintele vostru:

Oamenii care sunt în spatele acestei decizii (adică io cu argaţii mei), s-au gândit că exilarea Universităţii Craiova e singura cale de a mai stoarce de undeva nişte bani şi a nu declara oficial falimentul. N-am avut încotro şi a trebuit să iau această decizie ruşinoasă, spusă cu zâmbetul pe buze sub cunoscuta titulatură „Ne pare rău, dar nu se poate, nu ne înţelegem cu primăria vremelnică”.

Datorită acestui brend, oraşul nostru era cunoscut în întreaga lume. Acum, de când am pus eu laba pe el, acest nume nu mai înseamnă aproape nimic, toată lumea ne ironizează şi ne compătimeşte. E ruşinos pentru un oraş cunoscut sub denumirea de Cetatea Banilor, să nu-mi dea şi mie acolo… câteva bulioane de coco. Bulangii, dă-i dreaqu, parcă moare dacă dă şi ei ceva acoloşa! Zici că are ariciu-n buzunare vremelnicii… Şi vă mai spun o chestiune: ştiţi de ce oraşul Craiova a devenit cel mai simpatizat oraş din România în anii ’80? Vă spun eu, pentru că ştiau că peste vreo 25 de ani o să fiu eu patron, o să iau echipa ca să împărăţesc peste brend împreună cu familia mea de manelişti. Deci io aşa cred, altfel nu îmi explic de ce, că numai eu pot să fiu atât de iubit de oameni.

Mie îmi vin aşa în cap multe minciuni pe care să vi le spun, însă de multe ori am impresia că nici nu prea are cine să mă audă. În afară de blogul meu, unde îmi dau singur mii de mesaje şi le cenzurez pe cele care vin de la voi, peste tot mă contestaţi şi îmi adresaţi cuvinte de ocară.

Trăiesc cu speranţa că, deşi uneori lupta pare extrem de uriaşă, voi reuşi să ajung la liman. E la Severin un liman, pe lângă Dunăre şi mă aşteaptă Gherghe cu “caşu”, eu trebuie doar să fur brendu’ şi să-l duc acolo. Să ştiţi că mie îmi plac formulările astea bombastice, ca să vă conving, chiar dacă adjectivul URIAŞ nu are grade de comparaţie, aşa că formularea “extrem de uriaşă” este un pleonasm înfiorător, care dă măsura analfabetismului meu…

Ştiu, povara este foarte grea, mai ales când eşti falit ca mine, piedicile sunt din ce în ce mai mari şi mai numeroase, mai ales salariile jucătorilor... Dar simt că cineva (mânca-mi-aţi cacofonia mea de cocalar repetent) acolo sus ne iubeşte, şi aici mă refer la idolu’ Gigi, chiar dacă mă face cum îi vine la gură când se mai şucăre el pe mine că nu sunt cuminte. Într-o zi va ieşi soarele şi pe strada noastră, care momentan duce la Severin, că acoloşa l-am găsit pe fraieru de Gherghe să-l prostesc.

Noapte bună, Craiova, oriunde te-ai afla, sper că aţi pus botu’ la vomitătura mea!



Traducerea şi adaptarea: CRAIOVASPORT