Mitomanul

Ştiam deja de prea mult timp ce gen de personaj a ajuns să vorbescă în numele Universităţii, nu mai era nevoie de dovezi suplimentare. Mitomanul care-şi ascunde ochii în spatele lentilelor fumurii, tocmai din teama ca respectivele organe să nu-i trădeze aburelile, îşi continuă seria interminabilă. Cu fiecare repiraţie a sa, Ajică slobozeşte o minciună. Sau, cum ar spune el atunci când se autodescrie, o “inventivitate”.


Dacă ar fi să contabilizăm minciunile acestui individ, am ajunge la o cifră colosală, dar e foarte probabil să nu reuşim niciodată… Omul minte atât de des, încât probabil a ajuns să nu mai ştie nici el cand spune adevărul, dacă o face vreodată. Iar naivii, victime sigure, au parte de o veritabilă demonstraţie de forţă din partea celui care, după ce s-a plictisit să i se tot spună bosu’ sau şefu’ de diverşii lingăi de prin preajmă, s-a autointitulat “preşedintele”, că e mai de bontón.

Pe blogul său - locul care, de acum înainte, va găzdui cel mai mare număr de neadevăruri rostite vreodată -, preşedintele a mai zis una de referinţă. Văru’ lu’ Lubeniţă a povestit cum “pe vremuri, când ne întorceam cu trenul din deplasări, DACA TU N-AI FII / PENTRU CE-AS TRĂI / TU EŞTI VIAŢA MEA / ŞTIINŢA CRAIOVA erau versurile cele mai tari, îi exasperasem pe tovarăşii mei cu ele!!!”

E de-a dreptul uimitor până unde poate merge tupeul şi impostura acestui parvenit. Unicul scop al cocalarului cu ochelari de soare este acela de a câştiga popularitate şi a fi în centrul atenţiei, aşa că recurge la orice minciună care crede că-i va aduce vreun capital de simpatie în rândul suporterilor echipei pe care a capturat-o.

“Vremurile”, ca şi întâmplarea în sine, sunt doar rodul inventivităţii lui Ajică. Acum câţiva ani, în noiembrie 2005, la Sibiu, ultraşii craioveni au cântat pentru prima oară pe un stadion un cântec ce conţinea aceste versuri - incomplete în varianta booveană, ajunse dintr-o pură şi nefericită întâmplare la urechile celui care a asasinat spiritul Ştiinţei. Cu nonşalanţa unui hoţ de buzunare, a unui şmenar de târg provincial, acest personaj fără jenă sau scrupule îşi arogă în stilu-i caracteristic ceea ce nu-i aparţine, aşa cum face şi cu însăşi istoria clubului pe care se crede stăpân, deşi vacile pe care pretinde că le păştea odinioară prin Booveni nu par a avea vreun merit în performanţele Universităţii CRAIOVA de acum câteva decenii.

Pentru că n-are nimic în comun cu Universitatea CRAIOVA, cu excepţia faptului că de cinci ani a luat prizonier acest simbol ca să-i exploateze renumele, minciunelu nu ştie decât din auzite istoria clubului CRAIOVEAN şi cu atât mai puţine lucruri cunoaşte despre fanii săi.

Acum patru ani şi jumătate, adică “pe vremuri”, minciunelu nu se întorcea cu trenul din deplasare. El parvenise, nu mai servea la mese, îşi cumpărase maşină şi “tovarăşii” săi nu mai erau ceilalţi ospătari cu care împărţea bacşişul, ci valetul Lucian şi câţiva badigarji, pentru că spânul cel flocos nu intrase încă pe orbită.