Domnul preşedinte Minciunelu ne-a anunţat la începutul acestei săptămâni că în această perioadă, principala sa preocupare e să scoată „o carte adevărată cu Universitatea Craiova”. Spre disperarea suporterilor craioveni, în loc să se gândească cum să întărească echipa cu vreun transfer mai răsărit, jupânului Ştiinţei îi arde de publicat fiţuici prin care să se războiască, în numele Universităţii Craiova - pe care îl va murdări din nou, cu cei care au ceva de spus faţa de mediocritatea în care echipa olteană persistă de doi ani.
Minciunelu îşi ameninţă duşmanii închipuiţi că, peste aproximativ şase luni, va apărea „capodopera” în care îşi vor găsi locul atacuri josnice la adresa oricui are altă părere decât conducătorul suprem:
„Gazeta de Sud mă ataca zi de zi la început, vroiau să mă defăimeze. Ion Jianu era preocupat să mă pună în gura tuturor celor care nu credeau în proiectul meu. Abia acum am început să aud vorbe de bine, însă este prea târziu şi o sa vadă ei, toţi aceia şi-au scris o pată neagră în fotbalul craiovean. Va apărea o carte pe care o va scoate Universitatea Craiova, o carte reală cu lucruri bune şi rele, cu lucruri care se ştiu şi care nu se ştiu. Mai durează cam o jumătate de an”.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Comicele combinații ale măscăricilor Charlie și Gogoașă
Pușcăriaș în Italia pentru infracțiuni cu carduri, "Charlie" a făcut arest preventiv și în România, el fiind un fel de papițoi a...
-
Echipa noastră trăieşte în aceste luni o nouă etapă de o importanţă extremă în istoria sa. Tiranul care a pus labele sale unsuroase pe acest...
-
Dacă până acum se vorbea despre Caracal ca fiind orașul “minunilor”, iar numerele de Olt sunt țintele predilecte ale ironiilor șoferilor, ...
-
Booveanul s-a căcat din nou pe el… A vrut să-l împroaşte pe Piţurcă şi tot el s-a umplut şi mai rău de căcat. A crezut că montând un fişier ...

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu