Echipa noastră trăieşte în aceste luni o nouă etapă de o importanţă extremă în istoria sa. Tiranul care a pus labele sale unsuroase pe acest club pune în practică o nouă regie, a câta oare dintr-un nesfârşit şir, prin care îşi bate iarăşi joc de suporterii şi de istoria Ştiinţei. El vrea să-l dea afară pe Victor Piţurcă, cel mai valoros antrenor român şi singurul profesionist veritabil care a ajuns în ultimii cinci ani şi jumătate pe banca tehnică. Nimeni altcineva, nici chiar Nicolo Napoli, în dreptul căruia reţinem cea mai bună clasare din “mandatul” boovean, după o continuitate de un an şi jumătate, nu a putut să-l pună la respect pe Mărin aşa cum a făcut-o Victor Piţurcă. Să-l pună la respect însemnând, în cazul ospătarului, să-l facă să se comporte normal, adică să stea departe de deciziile tehnice şi să aibă o atitudine decentă faţă de puterea de decizie a stafului tehnic, aşa cum a promis.
Dar, deşi a garantat că nu se va mai implica şi îşi va vedea de afacerile sale (inexistente!!!), nemernicul nu a putut suporta să nu mai facă pe dictatorul, iar acum vrea să-l gonească de la Craiova pe Piţurcă, deşi tot oraşul e de partea managerului, un adevărat Mesia pentru cei care iubesc această echipă. Nu mai e nevoie să amintim că am prevăzut asta încă de la început.
Nu e o laudă de sine, dar
CRAIOVASPORT v-a spus, în tot acest timp, mutările pe care ospătarul le va face cu cel puţin o lună de zile înainte. Pentru că am mai văzut acest film. Un cincinal cu acest necioplit ne-a fost de-ajuns. Nu mai contează însă acum. Important este în aceste momente, ca noi toţi să schimbăm istoria acestei echipe, să facem tot ce depinde de noi ca ea să redevină acel simbol cu care toţi ne mândream oriunde-n lume.
De aceea, facem un apel disperat la autorităţi să se implice în salvarea acestui club. Primăria trebuie să se implice, odată pentru totdeauna! Nu se mai poate merge nicăieri în această formulă, cu Minciunelu patron de carton al unui club atât de iubit şi cu istoria căruia mitomanul troglodit nu are nimic în comun. Istoria recentă, adică “mandatul” boovean, e de o mediocritate crasă. Fără să realizeze nimic, chelul a folosit clubul în toate războaiele pe care le-a avut până acum. Dar l-a folosit în interesul propriu, aşa că de fiecare dată a pierdut, pentru că nimeni nu i-a sărit în ajutor. Oamenii nu sunt proşti, simt când un impostor încearcă să se folosească de ei. Doar că manifestarea lor n-a fost violentă, ei au golit stadionul în semn de protest faţă de politica tembelă a booveanului.
Primăria Craiovei trebuie să-şi facă datoria în sfârşit şi să se solidarizeze cu Piţi şi cu suporterii Ştiinţei. E imperios necesar un plan clar de a salva Universitatea Craiova. Iar salvarea acestui club nu poate însemna decât recuperarea sa din ghearele acestui parvenit submediocru.
E clar că posibilităţile sunt două: autorităţile, împreună cu Victor Piţurcă şi suporterii Craiovei trebuie să încerce prin orice mijloace să preia clubul de la ticălosul cu mască de sudor pe ochi. Nici un efort nu merită precupeţit pentru acest ideal, pentru a elibera clubul nostru de sub tirania booveană.
Nu mai putem suporta s-o luăm de la capăt cu aceleaşi jocuri mizerabile ale lui Mărin, cu antrenori de 2 lei trimişi pe bancă de faţadă şi cu argaţi penibili care să ţină telefonul la ureche pentru a fi sunaţi de Mărin de la oficială, ca să facă schimbările pe care le- a dictat satrapul. Nu mai putem suporta să vedem stema clubului nostru pe afişe electorale, doar pentru că aşa are, la un anumit moment, interesul Mărin. Ceea ce Dinel doar a brevetat, Ajică a dus la perfecţiune. Nu mai suportăm să auzim aceleaşi minciuni ordinare şi scuze ridicole din partea unui mitoman notoriu, care nu a investit nimic în comparaţie cu câţi bani i-au intrat în buzunare. Mărin poartă doar numele de patron, pentru că în realitate el nu face nimic din ce ar face un om care deţine rolul de patron. El e cel întreţinut de echipă, nu invers. De aceea e nevoie ca măcar acum, în al 12-lea ceas, Primăria Craiovei, dacă are un minim de respect pentru cetăţenii acestui oraş, să se implice cu adevărat şi să le redea simbolul pe care Mărin s-a aşezat cu curul şi de pe care nu vrea să se ridice cu nici un chip.
Iar dacă, prin absurd, momentan nu se va putea rezolva acest diferend pe căi legale, trebuie pornit de la zero până când ne vom recupera numele, sigla şi palmaresul originale. Se poate realiza acest lucru, a dovedit-o clar exemplul Timişoarei lui Iancu. Acesta e un precedent de o importanţă extremă. Un exemplu care, în caz de forţă majoră, trebuie urmat şi de Craiova. Suporterii Craiovei nu se mai pot identifica de-acum înainte cu FC Minciunelu Booveni. Dacă acest individ fără scrupule, care repetă cu orice prilej că iubeşte Universitatea, spune şi acum, când a târât clubul în acest dezastru, că echipa îi aparţine lui şi familiei lui, adică lui şi cocalarului său plod, atunci această echipă nu mai poate fi a noastră. Nu ne mai reprezintă, nu ne mai identificăm cu ea. Poartă ilegal numele Universitatea Craiova. Aşa cum era echipa lui neţoiu, huiduită de 30.000 de oameni când juca pentru dinamo, chiar dacă purta stema Ştiinţei.
Dacă Mărin nu va accepta că nu poate subjuga un simbol pentru a-şi face el imagine, Primăria Craiovei împreună cu Victor Piţurcă şi cu toţi factorii care au cuvânt de spus în acest oraş, inclusiv Universitatea din Craiova, al cărei nume Mărin nu ştim cu ce drept îl foloseşte, trebuie să acţioneze. Minciunelu şi-a dat în aceste ultime 4 luni examenul final. Nimeni din Bănie nu mai are încredere în el şi nu mai poate merge pe mâna sa. Toţi naivii au avut acum posibilitatea să-i vadă adevărata faţă.
Acceptăm ca, într-o situaţie extremă, s-o luăm de la capăt, pe un nou drum. Vrem o echipă care să fie a noastră. Vrem o echipă care să fie a suporterilor. Gândiţi-vă ce-ar însemna 500.000 de acţiuni ale unui nou club, care să se vândă cu 10 euro acţiunea. Orice oltean şi-ar cumpăra măcar 7-8 acţiuni la clubul pe care-l iubeşte, pentru a avea onoarea de a fi socios al Ştiinţei! Sunt 5 milioane de euro, care ar putea reprezenta, să spunem, 60% din totalul de acţiuni, restul putând fi contribuţia Primăriei oraşului. Ar fi un buget cu care se poate crea cu siguranţă o echipă puternică, dar care să reprezinte acest oraş, nu să fie jucăria lui Minciunelu. Ar fi varianta ideală, atunci am fi cu adevărat la fel ca legendarele cluburi spaniole din punct de vedere organizatoric.
Fanii ar deveni socios în adevăratul sens al cuvântului, ar avea un cuvânt de spus în viaţa echipei şi ar fi cu siguranţă lângă ea. Iar Piţurcă trebuie să fie liantul care ar putea coagula aceste forţe încă latente, dar capabile să refacă spiritul mutilat de Mărin şi predecesorii săi şi să redea Craiovei gloria de altădată. Cu timpul, în maxim 1-2 ani, sigla şi palmaresul Craiovei fotbalistice vor fi recuperate fără îndoială. Un paranoic boovean nu poate păcăli şi subjuga la nesfârşit un oraş şi un club cu milioane de suporteri, simbolul unei întregi regiuni. Minciunelu nu poate fi Universitatea Craiova, aşa cum se visează în demenţa lui incurabilă.
Ce-ar însemna ca, de exemplu, Mărin, care oricum nu are nici o afacere, deci nu are nici o sursă de venit (cu excepţia echipei de fotbal), să ducă peste 2-3 ani clubul în liga a 2-a sau a 3-a? În nebunia lui, perversul ahtiat după mediatizare n-ar vinde niciodată clubul. Ce am face în acea situaţie? Nu, Minciunelu nu este Universitatea Craiova! Nu are nici o legătură cu gloria acestei echipe, el doar câştigă bani frumoşi din imaginea clubului nostru şi jigneşte pe oricine îi spune, cu argumente, cât de mult greşeşte.
FC Booveni nu trebuie să mai aibă permisiunea de a disputa partidele de pe teren propriu pe Stadionul “Ion Oblemenco”. Minciunelu să-şi mute echipa familiei sale la Booveni. Oraşul Craiova merită o echipă curată şi neatârnată, care să nu mai cedeze punctele în faţa ciobanului pentru că un ospătar chel şi incult are nevoie de bani.
REDAŢI-NE MÂNDRIA !
Salvaţi UNIVERSITATEA CRAIOVA !