15 iun. 2012

Steaua a făcut un pas important spre retrogradare: Mititelu e noul manager al clubului

Patronul Stelei a continuat furtunos campania de achiziţii pentru următorul sezon transferându-l chiar pe fostul patron al Craiovei, Adrian Mititelu. Acesta va ocupa funcţia de manager al Stelei, în locul lui MM Stoica. Mititelu are a obiectiv retrogradarea Stelei din primul sezon urmând ca, în funcţie de rezultate, să se ocupe şi de dezafiliere şi desfiinţare din sezonul 2013-2014.

“Până acum am lucrat cu tot felul de manageri ca Argăseală sau MM care mai mult m-au tras în piept. Începeau bine, la finalul turului echipa era pe un loc 7 sau 8 dar, până la finalul campionatului, mă trezeam că mă apropii de podium. Oricât de proşti ar fi ăştia doi, s-a văzut că nu fac faţă. De-aia am zis să iau un om cu experienţă în stricat echipe”, a explicat Gigi Becali.

Mititelu a comentat şi el transferul spunând că predecesorii săi aveau carenţe destul de mari. “Sigur, să baţi un suporter cum a făcut MM poate toată lumea. Să faci în aşa fel încât suporterii să fie bătuţi de jandarmi, la grămadă, ei bine, asta e o adevărată artă. Trebuie şi talent”, s-a mândrit afaceristul oltean.
Acesta a promis că va aduce la echipă antrenori cu adevărat penibili, care i-ar putea da clasă lui Cârţu sau lui Ilie Stan. “Obiectivul meu, aşa cum am stabilit şi cu Gigi, este să retrogradăm încă din primele 6 luni. Pentru asta o să anunţăm la începutul sezonului că vrem campionatul, manevra asta a mers tot timpul la Craiova.


8 iun. 2012

Planuri de la Cârţu, ameninţări disperate de la Mărin, linişte de la autorităţi...

Când mai sunt câteva zile din campania electorală jalnică de care a avut parte oraşul Craiova, în timp ce Solomon tace misterios iar Olguţa a pus la cale în amănunt asocierea cu Mărin în vederea evaporării banilor publici înspre conturile insolventelor firme boovene, Sorin Cârţu vorbeşte la o televiziune locală despre viitorul Craiovei fotbalistice.

Vorbeşte corect şi coerent, iar cuvintele sale îl ustură pe Mărin mai rău ca un ardei iute înfipt adânc în gaura curului, în locul eternului deget. Cârţu spune lucruri corecte şi de bun simţ, precum acela că echipa Universitatea Craiova a fost a Craiovei, nu a unei familii şi aşa trebuie să fie din nou şi prin OSIM se poate reobţine numele Universităţii Craiova”. Fiecare silabă din discursul lui Cârţiu e ca o săgeată în inima asasinului Minciunelu, iar aceasta, nemaisuportând presiunea, i-a pus pe badengarjii Calu' şi Petrică să-l intimideze cu injurii şi ameninţări pe fostul maxim.


Sorin Cârţu:
Echipa se va numi cum vor vrea autorităţile şi nu va avea niciun fel de datorie. Acest sistem a fost folosit în Italia, cu Fiorentina sau Napoli, după ce au dat faliment vechile societăţi. Primăria va face o adresă către finanţe pentru preluarea palmaresului. Echipa Universitatea Craiova a fost a Craiovei, nu a unei familii şi aşa trebuie să fie din nou. Şi prin OSIM se poate reobţine numele Universităţii Craiova.
Universitatea poate reveni dacă se reînnoadă spiritul ei în primul rând. Mititelu vorbeşte de atâta timp, nu mai interesează pe nimeni ce spune, în fiecare zi îi leagă pe ăştia de la FRF. Cine vrea să vină lângă echipa Craiovei, foarte bine, cine vrea să rămână cu Mititelu şi echipa lui şi a copiilor lui, treaba lui.
Universitatea Craiova nu a retrogradat până la Dinel Staicu şi Mititelu şi nu a fost mutată în alt oraş. Nu mai trebuie să se întâmple aceste lucruri cu Craiova. Eu, Sorin Cîrţu, am făcut de trei ori echipă la Craiova, nu se compară cu mine ca palmares de antrenor nimeni din Craiova, nici măcar foştii mei coechipieri din Craiova Maxima. Toată lumea cu care mă întâlnesc prin oraş vrea să se facă echipă la Craiova.
Cine poate să vorbească de palmaresul Universităţii Craiova decât noi, fostele glorii? Am auzit unii că spun că va fi război civil la Craiova dacă se mută Severinul aici. Păi de ce nu a fost război civil când a plecat de la Craiova echipa care a promovat acum la Severin? Alţii au cerut milă la Severin, când au mutat echipa acolo, noi nu cerem milă de la Severin, să vină cu echipa aici. Eu nu am fost de acord cu Mititelu, dar l-am acceptat, aşa trebuie să facă şi el acum. Pentru binele meu, nu aş vrea să fiu antrenorul echipei Craiovei, dar vreau să mă bucur de fotbal în oraşul meu.”

16 mai 2012

VIITORUL ni-l facem singuri

Adunarea Generală a FRF a dat în sfârşit un verdict în telenovela dezafilierii srl-ului boovean. N-a fost un verdict aşteptat, dovadă că nici măcar informatul colaborator al Denea, Mărin Minciunelu, nu bănuia cum vor vota cei din sală.

Ajică tocmai se pregătea să contracareze o variantă în care Adunarea Generală a fotbalului românesc îi va reafilia firma, dovadă intervenţia sa din emisiunea porcului Horia de la Digi, cu o seară înaintea şedinţei, în care explica plin de vigoare cum nu va putea el să înscrie Booveniul în Liga a 2-a chiar dacă va fi reafiliat, pentru că “nu are bani şi suntem deja în luna mai...”, etc.

Asta ca să eliminăm aberaţia că votul de luni lasă Craiova fără fotbal şi să mai temperăm niţel elanul celor care jelesc pe umărul firmei boovene dezafliate, deşi nu ştim exact la care sereleu să ne referim, că Minciunelu avea mai multe despre care pretindea că sunt Universitatea Craiova...

După votul la care rechinul de la FRF n-a avut emoţii, majoritatea largă a membrilor votând pentru eliminarea dezaxatului Minciunelu din fotbal, Sandu a căutat şi puţină popularitate şi a propus ca oraşul Craiova să primească un loc în Liga 2-a de la anul, motivând că oricum fotbalul craiovea ar fi avut o echipă în acest eşalon şi locuitorii acestui oraş nu au nici o vină că Mărin e atât de grav bolnav. Adunarea Generală a aprobat propunerea cu 185 de voturi pentru şi şase abţineri, iar oraşul Craiova a primit un loc în Liga a 2-a, după ce SC FC U Craiova SA a fost exclusă din FRF.

Au urmat apoi reacţiile mai multor reprezentanţi ai Craiovei Maxima, declaraţii contradictorii pe care le redăm mai jos.


Ilie Balaci:
“La Craiova se strângeau 30 000 de oameni şi asta este cel mai mare necaz. A fost printre puţinele echipe care putea să aducă la stadion atâţia oameni. Necazul nu este numai al Craiovei, ci al întreg fotbalului românesc. Au ce au cu Mititelu, însă pe noi ne deranjează faptul că decizia nu este cea corectă. Decizia este total împotriva Craiovei, nicidecum împotriva lui Mititelu!

S-a uitat faptul că această echipă a fost prima care a reuşit o performanţă în Europa? Cred că Mititelu ar trebui să continue demersul în Justiţie şi nu contează unde se va ajunge. Dacă nu, o vom lua din nou de la capăt şi sperăm să apucăm să mai vedem această echipă acolo unde îi este locul.

Dacă mâine se va înfiinţa o echipă care să reprezinte fotbalul craiovean, această echipă va avea suporteri cât are acum Sportul! La Craiova nu se poate face o altă echipă. Este o glumă proastă această reînfiinţare! Este doar o şmecherie ieftină!”


Rodion Cămătaru:
“Am un proiect căruia sper să îi dau drumul pe 1 iunie. Pe această cale, anunţ public şi sper ca Gică Popescu o să ni se alăture în tentativa noastră de a forma o echipă puternică în Craiova. Gică este un om care ne poate ajuta foarte mult, iar oraşul are nevoie de el. Vom avea o întâlnire şi cu suporterii ca să le explicăm cum stă treaba, deoarece nu putem sta să ne uităm cum alte echipe joacă fotbal, iar la noi, în Craiova, fotbalul se practică în curtea şcolii sau pe sintetice.”


Sorin Cârţu:
“E o decizie bună. Sper să ajut autorităţile să o pună în aplicare. Acum mingea este în terenul celor din Craiova. Depinde de ce vor dori şi probabil că vor stabili să aibă o anumită conducere. Totul trebuie luat de la zero. Chiar e o situaţie inedită la care nu ne-am gândit până acum. Eu am crezut că Universitatea va fi reprimită. Ca o echipă să aibă viaţă în Craiova trebuie să fie un parteneriat cu Primăria şi Consiliul Judeţean. Sunt oameni care au obligaţia să ajute şi să refacă spiritul Universităţii.

Dacă sunt bani, se pot face multe la Liga a II-a. Campionatul începe abia pe 18 august. Până acum o lună nu urmărisem deloc meciurile din Liga a II-a, dar nu e greu pentru un oraş precum Craiova să intre într-un campionat şi să se lupte chiar la promovare.

Adrian Mititelu are o mare parte de vină pentru tot ce s-a întâmplat şi pentru că Universitatea a ajuns pe ordinea de zi în Adunarea Generală. Însă vina cea mai mare o poartă autorităţile pentru că au lăsat-o şi nu s-au implicat acum mai mulţi ani. Pentru a nu se mai întâmpla aşa ceva, totul trebuie să fie perfect din punct de vedere juridic atunci când se va înfiinţa noua echipă, iar controlul trebuie să fie tot timpul la autorităţi pentru a nu mai depinde de starea financiară a unui om de afaceri.”



La scurt timp după votul Adunării Generale a FRF, foarte scurt timp chiar, ziarele au şi publicat declaraţiile lui Gabi Ţârcă “Blondu”, reprezentantul unei anumite părţi a suporterilor care se pare că a organizat o conferinţă de presă:
“Nu ne interesează nicio altă echipă în oraşul Craiova pe care Mircea Sandu a dat-o autorităţilor locale s-au cui a dat-o el. Pentru noi, Universitatea Craiova este şi va rămâne unică în sufletele noastre. Poate să facă oricine o echipă aici, Solomon, Neţoiu sau cine şi-o face, însă trebuie să înţeleagă că echipa lor nu va fi iubită niciodată în acest oraş. Îl anunţăm pe Mircea Sandu că războiul dintre noi şi el va fi şi mai intens pentru că durerea care ne-a pricinuit-o este foarte tare. Vă repet, pentru noi există doar Universitatea Craiova.”



Pentru că opiniile lui Cămătaru şi Cârţu le ştim de multă vreme (ei au spus aceleaşi lucruri mereu şi nu şi-au schimbat discursul), să comentăm puţin afirmaţiile lui Ilie Balaci, căruia i-am mai spus şi-n trecut părerea noastră despre atitudinea lui din ultimii ani.
Pledoaria sa pro-ospătar începe cu invocarea mulţimii de suporteri olteni, imagine care emoţionează. Apoi, domnul Balaci încearcă să inducă impresia că acei 30.000 de fani erau în strânsă legătură cu Mărin, ca şi cum acei oameni veneau la meci pentru booveanul dezaxat şi sereleul acestuia, nu pentru simbolul Universitatea Craiova.

Ce legătură o avea performanţa Craiovei Maxima în Europa cu Mărin Minciunelu, numai Iliuţă Balaci ştie. Sau poate că nici el, pentru că ne aducem aminte cum cu vreo 2 ani în urmă chiar el spunea că Mărin nu e Universitatea Craiova şi că istoria acestui club nu are nici o legătură cu el. Era pe vremea când îl desfiinţa şi-l ameninţa cu cafteala în direct, într-o emisiune tv, pe cancelarul moldovean Roşcaca, apărându-l pe Dorel care plecase la steaua. Era pe vremea când stătea cu Tilihoi printre suporterii de la tribuna I, pentru că Mărin nu-i mai dădea invitaţii la oficială, iar toată oftica “minunii blonde” plecase de la faptul că Minciunelu îl amăgise din nou, a mia oară, că-l va pune antrenor.

Dar să revenim la declaraţia lui Balaci, care are un talent unic de a se contrazice de 10 ori în 2 propoziţii. El afirmă că “dacă mâine se va înfiinţa o echipă care să reprezinte fotbalul craiovean, această echipă va avea suporteri cât are acum Sportul! La Craiova nu se poate face o altă echipă”, ca şi cum părerea sau dorinţa sa ar fi obligatorii de însuşit de către orice oltean.

Nemaiputând de grija booveanului, Balaci îl sfătuieşte pe acesta să bage cât mai multe procese, mai ales că o să se plictisească îngrozitor pe holurile Niuiorcului şi asta ar fi singura modalitate să mai dea, o dată la 6 luni, câte un interviu de 5 minute pe la vreo publicaţie de tip can-can:
“Cred că Mititelu ar trebui să continue demersul în Justiţie şi nu contează unde se va ajunge. Dacă nu, o vom lua din nou de la capăt şi sperăm să apucăm să mai vedem această echipă acolo unde îi este locul.”

Păi cum vine asta nea Ilie, cum adică “o luăm din nou de la capăt”? Păi nu spuseşi matale că “la Craiova nu se poate înfiinţa o altă echipă”?

Păi ori se poate, ori nu se poate? Sau poate să înfiinţeze echipe doar cine vrei matale, mai ales dacă respectivul ţi-a promis din nou, că dacă va reuşi să reia spectacolele de circ, te pune pe matale antrenor? Trist…



Nu ştim dacă soluţia propusă de Cămătaru şi Cârţu e cea mai bună, sau dacă ea ne va aduce acel club la care visăm, care să ne reprezinte şi cu care să ne identificăm: Universitatea Craiova.
Încrederea suporterilor e de mult ceva relativ. Şi Cârţu şi Balaci au bile albe şi bile negre.

Cârţu e prieten cu Neţoiu (nu că Balaci ar fi vreun inamic al fostului miliţian, ba din contră), dar şi Balaci e aliatul de nădejde al unui distrugător mult mai feroce, dezaxatul tiran Minciunelu.

Cârţu poate fi acuzat că nu vrea să vadă lucrurile rele ale lui Neţoiu, dar Balaci cum poate fi caracterizat când şi-a pierdut orice urmă de demnitate acceptând să devină garantul ridicol al tuturor balivernelor boovene, de la celebrele declaraţii despre “valoarea lui Gogoşoiu” (care era mai talentat chiar decât Balaci însuşi) şi a altor non-fotbalişti booveni, până la complicitatea condamnabilă la mutarea echipei din oraş. Măcar Cârţu a luat atitudine atunci, ceea ce Balaci n-a făcut, ba chiar şi-a mai pus o dată numele la bătaie pentru sacrilegiul nemernicului boovean.

Dacă ar fi să alegem între Neţoiu şi Mărin, dacă viaţa ne-ar obliga vreodată şi fără drept de recurs să facem această oribilă alegere, o spunem fără urmă de dubiu: l-am prefera pe primul! Amândoi sunt nişte oameni puţin respectaţi de fanii Ştiinţei, fiecare a contribuit la distrugerea acestui simbol în felul său. Dar marea diferenţă e că după Neţoiu s-a putut trăi, s-a putut reveni la viaţă şi trăi. Neţoiu n-are abilitatea de a manipula a diabolicului Minciunelu, şi-n plus e genul de personaj care cedează într-un final, când vede că toată lumea e împotriva sa. E adevărat, nu fără costuri pentru noi, dar cedează. Chiar dacă ne-a înjunghiat, pentru un preţ ne-a lăsat să trăim.


Mărin e mult mai diabolic şi vrea să fie sigur că neam de neamul oltenilor nu va mai avea vreodată bucuria de a aplauda un gol al Ştiinţei fără ca el să fie buricul evenimentelor. Decât o Ştiinţa fără el, Mărin alege fără să clipească dispariţia Ştiinţei. Pentru acest asasin nu există leac. El nu e un şmecheraş care urmăreşte exclusiv un scop financiar, ci e un bolnav psihic care crede că el şi numai el e Universitatea Craiova. Şi poate, peste vreo 2 decenii, copiii copiilor lui.

De asta, în ciudăţenia ei, e şi dreaptă decizia adunării generale a FRF. Ce s-ar fi întâmplat dacă firma lui Mărin dădea faliment, sucomba din punct de vedere economic? Craiova trebuia să rămână fără fotbal, istoria Universităţii trebuia să fie ştearsă cu buretele doar pentru că la Craiova există un srl ajuns pe mâna unui dement?

Nu e normal să ne întrebăm totuşi, de unde şi până unde acel srl reprezintă Ştiinţa şi spiritul ei? De ce srl-ul lui Dinel Nuţu-Staicu sau cel al jagardelei Mărin Minciunelu e mai îndreptăţit să fie confundat cu Ştiinţa decât o societate care să fie patronată de comunitatea locală şi la care să fie implicaţi în acţionariat şi suporterii?

Aici logica noastră nu poate da un răspuns. Aici părerea noastră nu mai e aceeaşi cu cea a prietenului nostru, Alin Fornade. Pentru că în sufletele multora dintre noi, Universitatea Craiova a fost dezafiliată în clipa în care ni s-a spus că echipa e a lui Mărin Minciunelu şi copiilor copiilor lui. Atunci a încetat să mai existe Craiova lui Oblemenco, Deselnicu, Oţet, Crişan sau Balaci. Sperăm că doar temporar.

Posibilul abuz al celor de la FRF nu e pentru noi o tragedie, pentru că noi ştiam că mai devreme sau mai târziu acest club ar fi dispărut şi fizic, după ce spiritul său a fost profanat de nemernicul brutar. Măcar aşa nu va mai fi jucăria sa, unealta electorală de pe urma căreia va încerca să profite acest ordinar. Acum Olguţa îi poate promite degeaba că va pompa fondurile primăriei în firmele sale evazioniste şi insolvente, pentru că nu va găsi modalitatea legală de a devia banii publici către Mărin atâta timp cât FRF, ca entitate de sine stătătoare şi supusă exclusiv propriilor reguli (ca orice asociaţie) l-a exclus definitiv din rândurile sale pe asasinul spiritului Ştiinţei.

Prin presa centrală s-a vorbit în ultimele două zile despre cadoul FRF, se spune chiar că de astfel de favoruri n-a beneficiat nici măcar Victoria, Flacăra Moreni sau FC Olt. Să remarcăm că măcar au decenţa de a scrie pe undeva, prin subsolul articolului, că steaua pe care ei, ziariştii pulii de la bucureşti şi nu numai, încearcă să o transforme într-un fel de echipă naţională de club, a fost înfiinţată direct în Liga I.

În cazul Craiovei, oraşul acesta avea deja un loc în Liga a 2-a. Faptul că-l are mai departe nu e ceva strigător la cer, cu atât mai mult cu cât acest lucru s-a mai întâmplat şi cu alte cluburi ale unor oraşe distruse de diverşi nenorociţi. Dar cine vorbeşte despre favoruri pentru Craiova şi craioveni? Nişte pseudo-ziarişti, suporteri ai echipelor de sorginte comunistă care nu doar că s-au înfiinţat la ordinul dictaturii, dar şi-au continuat existenţa lor greţoasă furând zi de zi, an de an! Despre asta ar trebui să scrie articole în fiecare zi, mii de articole, domnii can-canişti din prea sportivă centrală, care i-au lăsat deoparte pentru o zi pe Gigi Becali sau Bianca Drăguşanu şi au devenit brusc mai deontologi decât Cristian Tudor Popescu.

Căutând să se răzbune pe Mărin, Mircea Sandu şi FRF ajută fotbalul craiovean, falimentat de un neghiob paranoic (spunem doar Sandu şi FRF, pentru că n-am înţeles niciodată ce treabă are miliţianul Dragomir cu ce a decis FRF şi Adunarea Generală, cu excepţia faptului că şi “Mitică de la brutărie” s-a certat cu brutarul original, dar asta a făcut trei sferturi din populaţia gobului). 

Poate o fi “răzbunare în stil mafiot”, dar suporterii Ştiinţei scapă astfel de un rău uriaş, de un bolnav psihic ale cărui acţiuni îi afectau direct şi infinit mai dureros decât acţiunile unuia ca Mircea Sandu. E o reglare de conturi între oameni pentru care nu avem nici un respect, dar să spunem lucrurile aşa cum sunt: e o reglare de conturi care ne poate ajuta pe noi, cei care vrem ca Universitatea Craiova să mai existe şi să fie a oraşului şi a fanilor ei, nu a unei familii de curve şi cocalari agramaţi!

O Universitatea Craiova patronată de Primărie, de comunitate, ar fi un pas uriaş înainte, pentru că deşi echipa poate fi momentan administrată de un primar ca Solomon, ea poate va ajunge, într-un viitor mai îndepartat sau mai apropiat, pe mâna unui edil mult ca capabil pe care acest oraş l-ar putea da (şi aici nu ne referim în nici un caz la madam Olguţa).

Cea mai corectă afirmaţie e poate cea a lui Sorin Cârţu, care spune că “vina cea mai mare o poartă autorităţile pentru că au lăsat-o şi nu s-au implicat acum mai mulţi ani. Pentru a nu se mai întâmpla aşa ceva, totul trebuie să fie perfect din punct de vedere juridic atunci când se va înfiinţa noua echipă, iar controlul trebuie să fie tot timpul la autorităţi pentru a nu mai depinde de starea financiară a unui om de afaceri.”


E esenţa a ceea susţinem şi noi că trebuie să se întâmple în acest oraş, pentru ca milioanele de inimi alb-albastre să mai poată tresări de emoţie pe Oblemenco, iar noi să mai vorbim la prezent despre UNIVERSITATEA CRAIOVA! Iar antrenorul care a câştigat ultimul titlu pentru Universitatea Craiova crede că oraşul poate susţine o echipă care să îşi propună în sezonul 2012-2013 promovarea în Liga 1.




15 mai 2012

Craiova, strigătul disperării!

Alin Fornade, despre evenimentele din această săptămână:


ALIN FORNADE: Craiova, strigătul disperării  
   
1948-2012. A jucat fotbal şi a înflăcărat mii de inimi. Cei care au cunoscut-o nu o vor uita niciodată. Asta va scrie pe crucea ce va fi aşezată pe mormântul "Ştiinţei". Craiova a murit cu zile. Avea doar 64 de ani, într-o ţară unde speranţa de viaţă e de 73,5 ani. 
După ce a fost ţinută un an în viaţă doar de aparate, Universitatea Craiova a fost decuplată luni dimineaţă de Adunarea Generală a FRF montată de Mircea Sandu. "Mititelu a făcut pact cu Diavolul", şi-a justificat "Naşul" decizia criminală, în timp ce umbra îi juca o festă preşedintelui. Ca din senin, pe faldurile draperiei din sala de şedinţe îi crescuseră o coadă lungă şi două coarne. "Cine zice, ăla e!", era unul dintre strigătele care rezolvau conflictele copilăriei. Între oamenii mari, disputele se tranşează cu ajutorul votului. Cu un ultim gest disperat, doi dintre fanii olteni au intrat pe teren în timpul finalei Europe League, solicitând dreptate pentru "Ştiinţa". Fără nici un efect. Cu o majoritate ruşinoasă, juraţii lui Sandu au ridicat mâinile şi au condamnat Craiova la moarte. Destinul e scris în gena echipei. Nici acum, nici altădată sistemul nu a ajutat-o pe "Campioana unei mari iubiri". Sebastian Domozină şi Adrian Păunescu nu mai pot să-şi strige revolta, iar oraşul e tăcut, pare plecat de acasă. Universitatea a făcut istorie, e deja istorie.

Adrian Mititelu nu e un erou. Nu e credibil în rolul de victimă. Un lider serios nu ar fi permis niciodată ca "Ştiinţa" să ajungă la cheremul maşinii de vot federale. A făcut prea puţin pentru echipa pe care susţine că o iubeşte. Mititelu nu va putea fi iertat niciodată pentru drama provocată Universităţii. Singura consolare pentru fanii olteni, care nu s-au lăsat prostiţi de balivernele patronului, e că Universitatea nu avea nici un viitor cu Mititelu finanţator.

Rămâne însă durerea provocată sutelor de mii de fani. Sandu s-a răzbunat pe cine nu trebuia. FRF putea să-l excludă din fotbal pe patronul Universităţii, să-l amendeze zdravăn, să retrogradeze formaţia din Bănie. Hotărârea de luni e mult prea dură pentru clubul lui Balaci sau Oblemenco. Cine a aruncat piatra? Mircea Sandu? Omul care a patronat sistemul corupt la adăpostul calificărilor "Generaţiei de Aur"? Cine râde în spate? Mitică Dragomir? Alt şmecheraş supravieţuitor al unor fapte cu iz penal? Dacă microbiştii ar vota şi ei, Mircea Sandu şi Mitică Dragomir ar primi interdicţie să mai intre pe stadioane, ar fi excluşi pe viaţă din fenomen.

Cu o mărinimie ce aminteşte de suta de lei a lui Ceauşescu, Sandu a dăruit Craiovei un loc în liga secundă. Fotbalul e feuda lui şi face ce are chef, iar dorinţa sa e lege. În Bănie ar urma să apară o echipă nouă, sprijinită de autorităţile locale şi de Gigi Neţoiu. Asta ar fi ultima aroganţă pentru încercaţii suporteri olteni! Să revină Neţoiu, personajul care a învăţat leii să latre, iar cînd lumea s-a săturat de circ, i-a trimis la pachet în "Ştefan cel Mare".

Nici o echipă nu va mai fi la fel de iubită în Bănie, pe străzile unde salcâmii vor înnebuni de dorul "Ştiinţei".



14 mai 2012

Blestemul Băniei

Ce păcate să aibă oare oraşul ăsta, atât de mari încât să merite toţi aceşti ani de chinuri, în care e dominat de ţigani, de hoţi, de trădători, iar lumea politică (o altă denumire a mizeriei şi ticăloşiei) e formată exclusiv din nenorociţi şi din lichele bine ancorate la banul public?

Sărăcia e la ea acasă în Craiova, oraşul care abia la sfârşitul anului trecut a încropit o tentativă de mall – de fapt o fostă hală plină de praf a unei uzine care găzduieşte câteva magazine mai de soi, iar la sala sporturilor se lucrează parcă de un secol. Oraşul acesta nu are o piscină acoperită decentă (un bazin cu dimensiuni olimpice în care cetăţenii săi să se poată menţine sănătoşi), aşa cum nu are majoritatea lucrurilor pe care le găseşti într-un oraş civilizat al Europei milenilui 3.

Are însă un velodrom în parcul Romanescu, şi ăla făcut de fostul primar comunist Bulucea (al cărui mare fan a fost mereu Mărin), locaţie a cărei principală menire e să găzduiască festivaluri ale berii, unde Solomon cheamă în proporţie de 90% din cazuri un pomelnic de trupe jalnice, dar la modă, tocmai bune pentru a fi admirate de pe ovalul de bitum de miile de manelişti, ţigani, sau adolescenţi retarzi cu coafuri de cămin cultural (dintre care face parte inclusiv plodul cocalar Aditză).

E tragic că oraşul acesta, altădată înfloritor, a ajuns să trăiască un prezent sumbru. Oraşul marelui Nicolae Romanescu are acum de ales între două personaje perfide, interesate financiar şi nedemne să-l conducă: lăutarul Solomon, care nici el nu mai ştie de la ce partid e, şi coţohârla Olguţa, ajunsă din prestatoare peremisto-otevistă ditamai candidata USL. Dacă asta e schimbarea pe care useliştii ne-o propun la Craiova…


“Dacă tot aducem lăutari, măcar să fie unii de calibru. Cred că s-au săturat oamenii să-l vadă pe Mâţu Stoian” - Aşa a explicat Olguţa cea bărbată evenimentul electoral pe care îl organizează pe Stadionul Craiovei. O arenă şi o locaţie centrală a Băniei deja acontată pe 5 decenii de Mărin Minciunelu (mai exact de firmele sale evazioniste şi falimentare) în cazul în care demoazela senator Olguţa îşi va plimba formele rotunde prin primărie în următorii 4 ani.

Olguţa s-a pliat perfect pe logica “să-i dăm mulţimii ce vrea să vadă” şi acţionează ca atare. La “lăutăreala” (aşa a numit-o chiar Olguţa) de pe Oblemenco şi-a băgat evident coada şi diabolicul Mărin Minciunelu, care simte că e rost de schimbări politice prin Românica şi vrea neapărat şi cu disperare să profite de ele, aceasta fiind ultima sa şansă.

El şi-a oferit cu insistenţă fiţuica falimentară celor de la USL (fiţuică pe care oricum nu mai avea bani să o tipărească), cu scopul de a obţine cât mai multe beneficii în urma alegerilor. Şi prost să fii înţelegi că nu face asta pentru că ar avea vreo apartenenţă doctrinară la vreunul dintre partidele USL-ului ci pentru că urmăreşte avantaje de la politicieni. Acum vreo 5 ani încerca să facă o mânărie dăruindu-i lui Băsescu tricouri cu numele marinarului pe spate şi publica poza în care apărea şi valetul Mitu pe coperta fiţuicii sale.

Prin fiţuica sa falimentară Minciunelu a pornit campania pentru Olguţa vijelios şi parţial cu japca (vom reveni cu explicaţii).

Încă de pe primele afişe Olguţa e însoţită de stema Universităţii Craiova (momentan pe echipamentul unor copii), folosită abuziv de ospătarul care nu are nici o legătură morală cu Ştiinţa şi care a batjocorit echipa Craiovei mutând-o din oraş şi apoi retrogradând-o, după ce i-a refuzat dreptul la performanţă timp de 6 ani.

Nu e prima oară când Minciunelu face bişniţă electorală cu simbolul fotbalului craiovean şi oltean, dar suntem convinşi că ăsta e doar începutul.


Câteva cuvinte despre cea pe care Mărin Minciunelu speră să o vadă primăriţă
 ca să-l scoată din foame

• 1991 – Membru fondator Partidul România Mare;
• 1993 – Preşedinte Organizaţia de Tineret România Mare,Dolj;
• 2000 - 2004 – Purtător de cuvânt PRM şi Preşedintele Organizaţia de tineret România Mare;
• 2004-2007 – Preşedinte Organizaţia de Tineret România Mare;
• 2008-2010 – Secretar Executiv PSD, Vicepreşedinte PSD Dolj;
• 2010-prezent – Şef Departament PSD, Purtător de cuvânt al Departamentelor PSD, Vicepreşedinte PSD Dolj.

16 ani a stat Lia Olguţa în PRM-ul lui Vadim, având funcţii dintre cele mai importante. A tot sperat să urce treptele mai repede până la cele mai înalte niveluri, dar nu i-a ieşit şi a devenit tot mai invidioasă pe colega Udrea, apărută în peisaj mult mai târziu şi reuşind o ascensiune fulminantă.

Când şi-a dat seama că “Vadim medicamenteeeee” nu mai are chiar nicio şansă de a ajunge vreodată la guvenare, mai ales că şi societatea românească s-a mai stabilizat un pic din punct de vedere psihic şi emoţional, Olguţa s-a reorientat subit către unul dintre partidele pe care le criticase timp de 16 ani cu o fervoare de care numai o fiinţă “gingaşă” ca ea ar fi în stare.

Ea nu e o traseistă, ea numai şi-a schimbat brusc optica...
S-a mutat la PSD nu ca un simplu membru, ci direct pe funcţie, negociindu-şi cu multă abilitate bruma de notorietate pe care o acumulase, după motto-ul “Nici un an fără funcţie!”

Dacă aţi auzit-o vreodată vorbind live pe Olguţa şi brevetând “stilul Coţohârlă” printre “politiciencele” românce, o să vă pufnească râsul când veţi citi pe site-ul ei că Olguţa are şi activitate ştiinţifică, fiind autoarea lucrarării ştiinţifice "Cultura – factor de securitate naţională". Oau... şi pe noi dicţia ei ne ducea mai mult cu gândul la Leana de la Vacanţa Mare...



Ca să mai ieşim din tristeţea acestor zile, redăm un articol de pe Trombon.ro despre madam Olguţa:
(http://www.trombon.ro/media/codul-de-conduita-in-online-se-va-numi-pizda)
P.I.Z.D.A., sau Protocol for Internet Zone Decency Act, acesta este numele propus de Lia Olguţa Vasilescu pentru viitorul cod de conduiă în online, proiect iniţiat şi susţinut de senatoarea PSD.

Codul de conduită va conţine norme stricte de comportament pe internet, reguli privind comentariile şi mai ales interzicerea oricăror obscenităţi.

"P.I.Z.D.A. este un document care vine să completeze legislaţia în vigoare şi a fost ajustat perfect normelor impuse de Comisia Europeană vizavi de comportamentul cetăţenilor în spaţiul virtual. Noul cod va fi propus spre dezbatere Parlamentului, odată cu începerea sesiunii parlamentare, urmând să fie adoptat la începutul anului viitor. Sper că preşedintele Traian Basescu îl va promulga, cu toate că actul normativ se referă mai ales la trepăduşii procletei de Udrea, care trollează pe orice site, cu texte de gunoi", a precizat Olguţa Vasilescu pentru Trombon.ro.

Olguţa Vasilescu a mai declarat că speră ca toţi internauţii să respecte P.I.Z.D.A., fiind convinsă că aceasta va fi situaţia majorităţii, cei care aleg să dispreţuiască P.I.Z.D.A. constituind o minoritate ce va fi aspru sancţionată.


Olguţa, să ştii că noi respectăm P.I.Z.D.A.!



13 mai 2012

Trepăduşul stelist şi plodul cocalar au bântuit mormântul lui OBLEMENCO

Dacă inima sa n-ar fi cedat într-o blestemată zi de 1 septembrie, undeva în Maroc, departe de Craiova marii iubiri şi de Corabia natală, legendarul atacant al Ştiinţei ar fi împlinit azi 67 de ani. De simbolul Oblemenco încearcă din păcate să profite, la ani de la dispariţia sa fizică, toţi nemernicii care nu ai nimic în comun cu Universitatea Craiova şi care au reuşit să calce-n picioare spiritul alb-albastru pe care “Tunarul” l-a lăsat moştenire craiovenilor.

“O delegaţie a FC Universitatea Craiova, formată din Vlad Roşca şi Adrian Mititelu junior, a depus o coroană de flori la mormânt”, aşa sună fraza din fiţuica falimentară care încearcă să ne arate cu ce oameni ataşaţi de istoria Ştiinţei avem de-a face în fostul bordel “Niuiorc”, de vizavi de Minerva.

Câtă impostură şi câtă perversitate...

Stelistul spurcat care îi spală chiloţii booveanului pentru o cazare şi o felie de salam şi plodul cocalar căruia Mărin plănuieşte să-i lase moştenire peste decenii pe FC Booveni s-au dus la mormântul Tunarului Oblemenco.

Evident, cele două gunoaie au fost însoţite de sluga Toni Şorici, şoferul analfabet de la Troaca (despre care cei care-l cunosc spun că venea prima oară în Craiova pentru a vinde brânză prin pieţe). Şocâtele care acum îl linge-n cur pe ospătar pentru o ştire care să-i mai aducă 10 lei de pe la publicaţiile unde e corespondent, considerându-se un expert în arta manipulării, a fost “coregraful” teatrului stelisto-cocalar de la cimitir.

“Misiunea Ungureni”, altădată în apanajul lui Geolgău sau Beldeanu (singurele îndatoriri reale ale respectivilor “profesionişti” în afara datului de declaraţii de bine), a rămas acum în sarcina stelistului moldovean Roşcaca şi a urmaşului la tron, plodul Aditză care a ţinut să-şi afişeze din nou freza tip cuibar în cap”, un “must” în ultima vreme pentru toţi cocalarii mioritici.
 

10 mai 2012

După şoul lui Falcao, urmează circul lui Mărinao

Sfios din fire, preşedintele Ajică a făcut zilele trecute un pas în spate şi a lăsat Europa League să-şi consume ultimul act. Domnul Minciunelu, un adevărat patriot şi om de bine, nu a vrut să păteze renumele ţării şi a amânat circul până după finala de la bucureşti.

Cam mult timp a trecut de când alienatul de la Niuiorc n-a mai fost în prin-plan. A mai avut o tentativă de a apărea când în emisiunea porcului de la Digi a anunţat o conferinţă de presă-bombă, fără să realizeze că lumea era liberă de 1 mai şi că nici măcar “ziariştii” care erau programaţi a fi spectatori la circul său nu lucrau. A anulat apoi reprezentaţia, anunţul său “incendiar” pierzându-se în tăcere.

Mărin vrea să revină însă acum în forţă şi pentru asta are nevoie ca de aer de câţiva Şorici, Stănceşti sau Petrişori Albi care joacă la păcănele şi “fură becuri”...

Avem deci o săptămână cu de toate, de la Radamel Falcao la Ajică Mărinao.


Mărin Minciunelu:

“Lucrurile sînt grave. Cînd vă spun că aduc probe, voi aduce probe letale, mortale. Ca să nu fiu considerat de rea credinţă, am ales să fac dezvăluirile joi, după marele eveniment de miercurea viitoare, finala Europa League. Dacă nu era finala, erau pulverizaţi pînă acum!

M-am gândit mai bine este un eveniment destul de important în Romania şi nu am vrut să încadrez aceste dezvăluiri înainte de meci, vin mulţi suporteri din Spania şi din alte ţări şi ar fi o ţiganeală să mă apuc să provoc scandal acum. Lucrurile sunt foarte grave, presa o să explodeze…

Tot sistemul de licenţiere din România e lovit de nulitate absolută din momentul în care s-a înfiinţat. Nu voi vorbi joi doar pe tema licenţierii, am şase-şapte teme. Este exact ca procesul Holocaustului, aceşti oameni au comis atrocităţi. Mircea Sandu cu încă doi s-au gîndit ei să facă o Federaţie, aşa, fără să aibă nici o legătură din punct de vedere juridic. Sînt două Ligi, sînt două Federaţii, o să vă vină rău, o să vedeţi! E cel mai bine organizat grup infracţional din România, sînt sute de complici. Nu poate să-i mai scape nimic.”



Traducerea CRAIOVASPORT:

“Lucrurile sînt grave rău de tot, am probe zdrobitoare că speţa este de bună credinţă şi e o chestiune de fond. Cân’ vă spun că aduc probe, aduc, nu mă-ncurc… Deci veţ’ vedea că ei va încerca să invoce fel şi fel de nebunii, gaşica lu’ Sandu Mircea, da’ nu le merge lor cu mine!

Deci dacă nu ierea finala, mă-nfigeam în gâtu’ lor şi-i terminam, îi pulverizam, nu mai rămânea nici căcatu’ din iei!
Cancelare, ţâne-mă că rup lanţu’!

Deci vă rog să mă credeţ, e cel mai bine organizat grup infracţional din România, sânt sute şi sute de complici, e ca o reţa mafioată aşea! Da’ io sînt aşea, ca Corado Catanii, îi pun pe toţ cu botu’ pe labe!
Deci dacă aţ’ văzut şi copiii ăia de a intrat asară pe teren... vă rog să mă credeţ că cân’ i-am văzut cu maieurile ălea cu “geastis for Craiova” m-a impresionat pănă la lăcrimi... iei însuşi îm’ dă forţă să mă lupt cu dujmanii de mă blochează...


Deci io din patriotizm şi din respect pentru domnu’ Randament Falcao am amânat până joi dupe finală dezvăluirile mele bombă, ca s-arăt la toată Europa cât sânt io de mărinimos. Deci nu mai vă va venii să credeţ cân’ veţ auzî noile mele aberaţii.

Deci o sa desfiinţez tot fodbalu’ din România, o să să oprească toate competiţiile, o să să anuleze toate trofeele din ultimii 20 de ani şi o să să rejoace ultimile şeapte-opt canpionate, io şi cancelaru’ Roşcaca lucrăm dejea la un nou calendar comprimat ca să rejiucăm şi canpionatele ăştea în paralel cu canpionatu’ de la anu’… Noua conducere revoluţionară care va veni la Ferefeu va trebui să accepte această soluţie, ca să nu le cer daune un million de miliarde de catralioane de ieuro…


Şi vă rog să mă credeţ că ăsta nu e decât începutu’! Următoru’ pas e să desfiinţez Fifa şi Uiefa, veţ vedea că voi aduce probe zdrobitoare că sunt complici la atrocităţîle de mă blochează de ani de zile! O să vă vină rău, să aveţ pastile la-ndemână că-i pulverizăz, vă spun ieu!

Sclavu’ Toni Şorici a anunţat toţ limbricii ăia de a semnat iei lista aia că nu mai vine ei la mine la conferinţe, cân’ l-am pus pe Calu să-l bată pe Groşereanu. Am încredere că ăştea n-are coloană vertenbrală, o să vină ca câinele la măcelărie la circu’ meu de îm’ place să îl numesc io conferinţă de presă.

Deci veţ vedea că fac şou de şou, nu mai suport ca să nu apar niciunde atâta timp! Deci dacă nu aşi fi fost io aşea cu fodbalu’, cine mai m-ar fi băgat pe mine în samă? Făceam io conferinţă pe tema brutăriei, vă interesa pe vreounu’ aşea ceva? Aşea, dacă mă pricep la fodbal şi am şi iechipă dau interviuri şi mă sună ăştea de la televizor, să moară dujmanii de ciudă şi s-o impresionez pe Alinutza de emoţii, ca s-o cuceresc!”

“Îu, cuceritorule…!”, suspină Alinutza, tolănită pe canapeaua lipicioasă.

“Taci fă, că te-auz la televizor şi mă discretitezi!”, se răsti Mărin în şoaptă, nervos că suspinul Alinutzei s-a auzit pe post.



18 apr. 2012

Regia booveană a dezafilierii e acum clară pentru toţi proştii

Şacalii Mitică şi Mircică au înţeles, în sfârşit, că i-a prostit un ospătar.

Farsa e pe final, dar diabolicul Minciunelu se agaţă cu dinţii de planul său şi refuză jucătorii pe care oricum nu-i poate plăti şi despre care a spus că reprezintă o pagubă de sute de milioane








Nu ştim dacă miliţianul Mitică Dragomir a citit ce scriem noi pe acest blog, dar un lucru e cert: şi de această dată CRAIOVASPORT a anticipat perfect desfăşurarea logică a lucrurilor !

Mai ţineţi minte când am spus de nenumărate ori că, în mod normal, dacă se constată că dezafilierea srl-ului boovean a fost forţată de eroarea tribunalului (nu mai reluăm povestea grefierului care a citat FRF ca pârât şi nu ca martor!), jucătorii revin în curtea lui Mărin, fix pe salariile dinaintea dezafilierii Booveniului?

Ei bine, exact acest lucru e spus cu subiect şi predicat de Dragomir în acest moment. Probabil că în sfârşit Mitică şi Mircică şi-au dat seama în ce circ au jucat. Abia acum realizează şi cei doi versaţi şacali că la Craiova e unul mult mai diabolic decât ei, un ospătar chel care le-a întins o cursă în care au căzut cu avânt, indiferent cât de experimentaţi şi de unşi cu toate alifiile erau ei.

Din nou, aşa cum am anticipat perfect şi deja de mult timp, ospătarul Mărin dovedeşte că de fapt el nici nu a vrut vreun moment jucătorii pe care ştia de la bun început că nu are cum să-i mai plătească fără drepturile TV. El a vrut dezafilierea şi toată tevatura cu oamenii de la bucureşti care vor să-l distrugă e doar un circ generat chiar de el, de pe urma căruia, culmea, cu tupeu-i caracteristic încearcă să scoată şi ceva profit văzând că şi telenoveliştilor procurori ai Denea le place zarva asta televizată cu sechestre şi fumigene pentru presa retardă şi avidă de spectacol.

Minciunelu, care “oficial” se plânge de un an că i s-au furat jucătorii, urlă acum ca apucatul că aceştia nu se mai pot întoarce, de parcă nu de asta a plâns până acum. În realitate Mărin nu vrea nici un jucător înapoi, conştient că aceştia vor reveni în grup în faţa Niuiorcului cerându-şi direct salariile, pe care falitul nu are cum să le dea.

Contractele vechi vor redeveni deci valide, dar doar pentru câteva săptămâni şi pur formal, până când jucătorii vor face reclamaţie la comisie şi vor cere să devină liberi pentru că sunt neplătiţi de luni de zile. Asta e marea spaimă şi asta vrea să evite diabolicul brutar, să nu fie arătat cu degetul, în lumina reflectoarelor, cum nu are nici un şfanţ să achite salariile propriilor jucători despre care se plângea că i-au fost furaţi. El se teme că oamenii îi vor înţelege de data asta cu toţii şmecheria pe care cu atâta abilitate a pus-o în practică şi că îi vor mai rămâne tot mai puţine minciuni de spus proştilor.


Mitică Dragomir:
“Dacă Adunarea Generală va decide că excluderea a fost gresită, Craiova va reveni în Liga a 2-a, iar jucatorii vor reveni la echipă. Contractele lor n-au fost suspendate nici o clipă, lor doar li s-a dat dreptul la muncă pentru alte echipe. Contractele vechi nu s-au eradicat deoarece decizia CEx e temporară. Cluburile ştiau asta cînd au luat jucătorii, şi-au asumat un risc.


Mititelu va trebui să le plătească salariile conform vechilor contracte. Dacă n-are bani, atunci vor deveni liberi. Eu cred că n-o sa aibă de unde, dar dacă va avea, bravo lui! Mititelu nu va scăpa însă. S-a descoperit acum că are acelaşi Certificat de Identitate Sportivă pe două socitetăţi. Ăsta e fals în acte”.


Ospătarul:
“În primul rînd, nu ştiu în ce calitate mai îşi dă Dragomir cu părerea pentru că el ocupă fraudulos funcţia. Nu mai e în măsură să spună ce se va întîmpla cu Craiova. Părerile lui sînt făcute, probabil, doar ca să transmită un mesaj membrilor afiliaţi. Acei 40 de jucători nu mai pot reveni oricît ne-am dori noi. Juridic nu se mai poate. E un subiect închis”.

Mărin e disperat că dacă primeşte jucătorii înapoi dispare şi motivul pentru care el încearcă să extorcheze FRF. Rămâne doar eroarea grefierului şi absenţa pentru un an din Liga 2, acolo unde a retrogradat pe FC Booveni. Matineu la care oricum însă nu ar fi apucat să joace pentru că Minciunelu e plin de datorii ca WC-ul de căcat.

Cu toată teama că Mitică şi Mircică dau semne că îi pun planul în pericol după s-au trezit la realitate şi şi-au dat seama că de fapt ei au fost cei traşi pe sfoară, ospătarul avid după publicitate nu s-a putut abţine să comenteze şi ce se mai întâmplă prin fotbalul din care el a dispărut spre bucuria oricărui om normal la cap:
“Meciul lui Becali în dosarul Valiza nu s-a încheiat. Returul va fi mai greu decît turul, speţa va fi analizată de cinci judecători. A fost o victorie la limită în tur, 2-1. Ceilalţi ştiu că victoria de azi a lui Becali a fost una pe muchie de cuţit şi nu cred că vor risca să folosească valizele pe finalul acestui campionat”.



PS. Apropo, ce ziceţi despre finalitatea şoului / serialului televizat "Valiza" al casei de producţii Denea (ca să nu mai amintim de serialul transferurilor) ?
Cât de penibil e oare să fii procuror şi să fie, pe rând, achitaţi toţi cei cercetaţi la mişto de tine ca să ţii lumea ocupată cu tâmpenii şi să dai hrană curvelor analfabete din presă ?


De ce se teme impostorul Mărin

CRAIOVASPORT redă un articol corect despre drama fotbalului craiovean şi care oferă câteva explicaţii despre temerile impostorului boovean, ospătarul diabolic care crede că a confiscat numele UNIVERSITATEA CRAIOVA.

Cum unul dintre coşmarurile sale este ca oamenii să nu mai identifice Ştiinţa lor cu firma booveană, e limpede de ce viermele Minciunelu încearcă să împiedice prin orice mijloace orice altă tentativă de resuscitare a fotbalului din Craiova. 


Şi cu fotbalul ce facem?

De ce ar fi respinsă ideea înfiinţării unei noi echipe la Craiova, mai ales a unei care şi-ar  propune să facă performanţă? Ea nu ar înlocui Universitatea Craiova, însă ar umple golul din fotbalul craiovean. Ştiinţa are şanse minime să revină, fie din cauza FRF, fie din cauza lui Mititelu, care nu ar putea-o susţine şi nici nu ar ceda-o. Iar dacă Universitatea ar fi resuscitată, cazul ideal, de ce ar fi ceva nociv ca ambele echipe să coexiste şi, dacă este posibil, ambele să evolueze la un nivel cât mai înalt?

Cât timp Bănia a avut mai multe echipe în primele 2 sau chiar 3 eşaloane, Universitatea a avut şi ea rezultate, beneficiind şi de o rezervă de talente de unde s-a putut alimenta. Chiar la relansarea Ştiinţei, în 2005, din liga secundă, s-a folosit scheletul fostei Extensiv sau FC Craiova, detaşat preţ de un sezon la Caracal. Craiova are nevoie urgentă de fotbal, atât pentru a hrăni nevoia microbiştilor, da şi pentru a exploata talentele locale, care încă apar, deşi criza din sectorul juvenil este mai acută ca oricând. Drama Universităţii, unul dintre cele mai importante branduri ale Băniei, nu trebuie să se confunde şi extincţia fotbalului craiovean, a cărui istorie dăinuieşte dinainte de apariţia legendarei Ştiinţa, acum 64 de ani. Dacă pasiunea pentru sportul-rege nu este păstrată, Craiova riscă să se alăture în timp altor oraşe devenite focare de susţinere ale echipelor din Bucureşti.

Deocamdată flacăra este întreţinută, fiindcă rana este încă deschisă. Petre Grigoraş spunea deunăzi „Pandurii nu poate să se compare cu Universitatea nici când aceasta nu mai există”, antrenorul gorjenilor constatând acest lucru zi de zi şi recunoscându-l cu nonşalanţă, în stilul care-l face atât de agreabil şi carismatic.
Municipalitatea, fostele glorii şi suporterii, laolaltă, par să nu îl poată determina pe Mititelu să renunţe la ceea ce el a hotărât că este al lui sau nu mai este deloc. Patronul Ştiinţei încearcă să prevină apariţia unei alte echipe de teama că brandul pe care l-a declarat „al copiilor, copiilor, copiilor” săi ar fi înlocuit, neglijat cu timpul, polul atenţiei mutându-se spre o eventuală echipă care ar face performanţă, susţinută de autorităţi şi îmbrăţişată treptat şi de publicul avid de fotbal, în timp ce hârtiile care îi atestă lui Mititelu proprietatea asupra Ştiinţei s-ar îngălbeni într-un sertar.

O astfel de atitudine te determină să te întrebi de ce s-ar mai dori revenirea Universităţii. Pentru ca unul care se consideră stăpânul ei să o mute pe la Severin, Suceava, Satu Mare sau oriunde i s-ar năzări? Pentru ca acela care se crede starostele atotputernic să închidă porţile stadionului oricui l-ar deranja în vreun fel şi să se angajeze în numele ei în diversiuni şi combinaţii degradante şi umilitoare? Pentru ca patronul să reteze orice speranţă de succes dacă aceasta nu i s-ar atribui lui?

Dacă Universitatea ar funcţiona ca un butic de colţ de stradă de ce ar mai fi ea reprezentativă pentru comunitate? Doar de dragul numelui? Oricum, acesta, în acte, la FRF, s-a modificat de „n” ori, în funcţie de firmele pe care şi-a desfăşurat activitatea, unele neavând nicio legătură cu adevărata Ştiinţa. Aceasta trăieşte doar în sufletele fanilor, care au adoptat-o fiindcă au simţit că este în primul rând echipa lor. Protestele şi manifestările sunt justificate, fiindcă nu este lesne şi deloc onorant să renunţi la o astfel de pasiune, însă tragedia este că Universitatea nu mai poate fi recuperată chiar dacă i se va oferi din nou dreptul de existenţă de către cei care i-au întrerupt-o.

Ca orice suporter al Ştiinţei, e greu să-ţi închipui că vei putea cândva să nutreşti aceleaşi sentimente pentru o altă echipă, însă Craiova are nevoie de fotbal. Şi dacă el va fi jucat la nivel de performanţă, ne vom mândri că numele oraşului va fi implicat în vreo performanţă de nivel european. Aceste lucruri le înţeleg foarte bine cei care nu au avut şansa de merge în vreo deplasare peste hotare cu Ştiinţa sau de a se bucura de un trofeu cucerit, oscilând doar între emoţiile luptei pentru retrogradare şi suferinţele cauzate de trădările diverşilor patroni, care le-au înşelat, crunt şi în mod repetat, speranţele. Indiferenţa, interesele obscure, sau, cine ştie, poate destinul, au dus la dispariţia, cel puţin temporară, a Universităţii. Mai sperăm totuşi că ea n-a sucombat, dar între timp ar trebui să nu-i rezervăm aceeaşi soartă fotbalului!

Cosmin Staicu

Craiova contra Craiova

Alin Fornade a scris din nou, cu inima, înainte de Paşte, despre drama Craiovei.

Ne permitem să-l corectăm într-un singur aspect (de înţeles pentru cineva care nu locuieşte în Bănie şi îşi ia totuşi informaţiile din presă): la mitingul de la Craiova n-au fost mai mult de 500 de persoane, cu miliţienii în civil şi cu pensionarii de pe margine cu tot. Pe numărate.




ALIN FORNADE: Craiova contra Craiova    

"Oltenaşi să fim uniţi, că noi i-am bătut pe Leeds". Sunt cuvinte şi victorii ce nu sunt acoperite de aluviunile vieţii. Craiova a fost o stare de spirit, un pumn ridicat în aer, un vas în furtună. A fost o vreme echipa naţională şi prilejul de a fi împreună. Nici un sacrificiu nu era prea mare pentru a prinde un loc pe "Central" când "Ştiinţa" lua peste picior calculele hârtiei şi prognozele posomorâte. Înaintea partidei cu Fiorentina din octombrie 1973, şase copii au dormit pe stadion, în chioşcurile Loto-Pronosport, şi au fost răsplătiţi de Ion Oblemenco cu un gol cât o calificare.
 
Suntem în alt secol şi Universitatea nu mai există. Nu-i auzim numele când se anunţă etapa, nu o zărim când citim clasamentul. Mircea Sandu îi comentează sentinţa cu glas rece şi indiferent, de parcă "Ştiinţa" şi Timişoara joacă în vreun campionat african şi nu sub patronajul instituţiei pe care o conduce. Nu-i cântaţi prohodul. Craiova nu a murit, s-a ascuns în sufletele celor care o iubesc. Unii dintre ei au ieşit vineri seară, în stradă, să o strige pe nume. În jur de 2.000 de craioveni şi-au dat întâlnire în piaţă. Înfiorător de puţini, în oraşul unde, în urmă cu 10 ani, 10.000 de fani au rămas în spatele porţilor arenei la un meci memorabil cu Steaua. Şi atunci suporterii au trăit iluzia că Universitatea îşi va recâştiga demnitatea.

Un lanţ al trădărilor a gâtuit zi de zi Craiova. Neţoiu şi Dinel au provocat revolte populare, au trezit orgoliul oltenilor. Ce nu au reuşit patronii nocivi şi regimul comunist a izbutit Mititelu. I-a divizat pe craioveni, i-a împărţit în tabere ireconciliabile. O parte a galeriei e bănuită că e dirijată de finanţatorul echipei. Ceilalţi refuză să-i fie complici. Un conflict intern din care are de pierdut echipa. O peluză rebelă şi inventivă, divizată de un as al manipulării.

Federaţia e responsabilă pentru decizia criminală de a-i lăsa orfani pe suporteri. O hotârâre pripită şi mult prea aspră. Mititelu e însă vinovat că i-a refuzat "Ştiinţei" ultima speranţă, că nu şi-a respectat cuvântul. Când unul dintre ai tăi te aruncă în bătaia puştii, e greu să eviţi glonţul.

Oraşul a asistat pasiv la drama Universităţii. Primarul s-a ascuns în spatele fântânilor şi, mai târziu, în spatele gratiilor. Fostele glorii au capitulat, nu s-au mobilizat decât la miuţe. Craiovenii au suferit prea mult timp ca să mai simtă durerea. Poate aşa se explică liniştea ce a cuprins Bănia. Aşteptăm ca Universitatea să revină în joc, să se repare nedreptatea. Până atunci, ar fi cazul ca oltenii să-şi regăsească spiritul de echipă şi să se descotorosească de trădători şi uzurpatori.
 


 
 
PS. Aceasta este o imagine de ansamblu a mitingului de la Craiova.

Un miting contestat de o aripă organizată a suporterilor şi care nu a convins decât o parte minusculă a fanilor Ştiinţei.

Credibilitatea galeriei şi a organizatorilor mitingului rămâne egală cu ZERO atâta timp cât liderii acesteia nu clarifică momentul umilitor al înregistrării lui Piţurcă urmat de vânzarea "materialului" către viermele Mărin, un manipulator cum n-a mai fost altul până acum în fotbalul nostru cel atât de murdar la nivelurile sale înalte...





Comicele combinații ale măscăricilor Charlie și Gogoașă

Pușcăriaș în Italia pentru infracțiuni cu carduri, "Charlie" a făcut arest preventiv și în România, el fiind un fel de papițoi a...