20 ian. 2011

Mărin şi Dumnezeu

Cum am putea caracteriza “comunicatul” agramat dat azi de Mărin, altfel decât de un penibil absolut? Pentru boovean, ultima săptămână a însemnat ziua şi comunicatul. Sărăntocul a fost curpins de o panică totală şi ieşirile jenante ale lui Ajică au culminat cu o “scrisoare deschisă” adresată lui “Bărboianu, Găman şi părinţilor acestora”.

Circarul îi cheamă pe fotbaliştii neplătiţi cu lunile la o şedinţă cu părinţii, reamintindu-le tuturor, inclusiv prietenilor şi bunicilor celor 2, că “a investit foarte multă… încredere şi speranţă în ei”, oferindu-le şansa şi onoarea de a fi sclavii lui. Şi, colac peste pupăză, însuşi Dumnezeu a fost şi el vârât în ecuaţie. Clovnul mai avea să se jure pe copii şi pe nevastă, ca o ţigancă din parcarea de la Niuiorc. Neavând cu ce să-i mai ameninţe pe jucători, agariciul cu masca de sudor pe meclă recurge la atitudinea evlavioasă, atrăgându-le atenţia nesupuşilor că vor ajunge în iad dacă vor continua aşa.

Booveanul megaloman ţine mult la imaginea lui şi anunţă opinia publică de faptul că el, adică Universitatea Craiova (că doar el este Universitatea Craiova dacă nu aţi aflat până acum), “a stăruit de-a lungul timpului pe lângă conducerile tehnice ale echipei ca cei doi jucători să beneficieze de încredere pentru a creşte, să fie pregătiţi foarte bine la antrenamente, să fie alimentaţi corespunzător, dar să fie şi folosiţi în cât mai multe meciuri pentru a se dezvolta din punct de vedere profesional”.

Se pare că atunci când îi înmâna foaia cu echipa antrenorului oficial (în fapt un secund fără personalitate), cancelaru îi transimtea respectivului acest mesaj: “Bă, deci Şefu’ stăruieşte să introduci pe teren acest 11, pentru ca jucătorii să se dezvolte din punct de vedere profesional”. Şi, convinşi de argumentele lui Mărin, “cocii” care s-au perindat pe la echipa sa se conformau şi urmau cu mai multă sau mai puţină acurateţe stăruinţele. De obicei cu mai multă, că altfel erau “suspendaţi” în scurt timp. Găman şi Bărboianu sunt 2 norocoşi. Oricare dintre ceilalţi componenţi ai echipei lui Minciunelu s-ar agăţa disperaţi de un fir de aţă şi ar evada cu primul prilej din Bastilia booveană. Iar speranţa noastră este că şi alţi fotbalişti vor avea curajul de a se elibera de sub jugul acestui tiran paranoic.

Dacă prin acest ultim “comunicat” clovnul nu a reuşit decât să stârnească tuturor hohote de râs, suntem siguri că Mărin se va retrage nervos în biroul său şi, împreună cu cancelarul, îşi va reface strategia pentru a reveni în forţă. Ne va spune că nu i-a dat nimeni o cană cu apă şi că are un nou plan pe termen lung, pentru că momentan a fost învins de duşmanii inadecvaţi, care vor să-i ia echipa ca să-i distrugă viaţa...

6 comentarii:

  1. vai mortii tai de boovean retardat.sper sa dispari!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. mars ba de la craiova ca nu meriti nici sa treci prin fata stadionului ala cacatule cu ochelari!!

    RăspundețiȘtergere
  3. BOICOT TOTAL pentru echipa lui marin!
    LASATI STADIONUL GOL!

    RăspundețiȘtergere
  4. vai de el ce plm de avocati are asta ba ca sunt mai prosti ca el

    RăspundețiȘtergere
  5. FMM DE BOOVEAN OPARIT SPER SA TI SE INTAMPLE NUMAI LUCRURI RELE DE CE NU FACI SI TU UN ACCIDENT SA NE LASI?

    RăspundețiȘtergere
  6. vinde echipa saracule ca nu ai bani nici de parizer te imprumuti unde vezi cu ochii!

    RăspundețiȘtergere

Comicele combinații ale măscăricilor Charlie și Gogoașă

Pușcăriaș în Italia pentru infracțiuni cu carduri, "Charlie" a făcut arest preventiv și în România, el fiind un fel de papițoi a...